Campulung Muscel's own encyclopedia

Cetatea Poenari (reşedinţa secundară a lui Vlad Ţepeş)

Vlad Tepes (Vlad Dracul) (Vedere) (Vedere) (Brosura)

Pe vârful Muntelui Cetăţuia, la o distanţă de 25 km nord faţă de municipiul Curtea de Argeş, se înalţă Cetatea Poenari, numită astfel, atât de izvoarele vremii, cât şi în istoriografia de specialitate, după satul din apropiere, aflat la 6 km depărtare, cunoscută şi sub denumirile de "Cetatea lui Vlad Ţepeş" sau "Cetatea lui Negru Vodă".

Iniţial, nucleul cetăţii a fost reprezentat de un turn pe plan pătrat cu laturile, în exterior, de 8,15 m x 8,50 m, iar în interior de 4,30 m x 4,60 m, datat în prima jumătate a secolului al XIV-lea, contemporan cu întemeietorul Ţării Româneşti, Basarab I (1324-1351/1352). Amplasat direct pe stâncă, executat din piatră brută legată cu mortar, structurat pe trei niveluri, despărţite prin planşee de lemn, turnul era acoperit cu şindrilă.

Ulterior, la mijlocul secolului al XV-lea, domnul Vlad Ţepeş (1448,1456-1462,1476), fiul lui Vlad Dracul şi nepotul Iui Mircea cel Bătrân, extinde cetatea cu o curtină lungă de aproape 60 de m şi lată, în prezent, de 10-15 m, care înconjoară turnul iniţial, devenit donjon, flancată de trei turnuri semicirculare, adosate laturii sudice. Această etapă de extindere a edificiului, a fost consemnată şi de către cronicarul Radu Popescu, potrivit căruia, spre a-i pedepsi pe târgovişteni "că făcuse unui frate al Vladului Vodă un necaz", domnul "au trimis slujători şi în zioa dă Paşte lovindu-i, au prins şi pe bărbaţi şi pă mueri şi feciorii şi featele, împodobiţi fiind, i-au dus la cetatea Poenarii de au lucrat până li s-au spart hainele".

Având acces la o serie de descrieri şi gravuri de epocă, majoritatea aparţinând saşilor, detractorii principali ai lui Vlad Ţepeş, în anul 1898, scriitorul irlandez Bram Stoker a scris romanul "Dracula", în care-i prezintă, pe nedrept, pe voievodul muntean ca pe un vampir. Pe de altă parte, romanul amintit constituie şi cauza notorietăţii de care se bucură şi în prezent domnitorul român. Revenind la Cetatea Poenari, precizăm că tehnica de edificare a zidurilor, de tradiţie bizantină, a constat din ridicarea feţelor din piatră, urmată de umplerea spaţiului interior cu emplecton.

Cercetările arheologice efectuate în 1968-1970 au mai relevat o serie de ziduri interioare aparţinând unor construcţii a căror destinaţie n-a putut fi pe deplin lămurită. Un interes deosebit îl reprezintă una din încăperi, parţial prăbuşită, cu o suprafaţă de circa 4 m x 3 m, situată într-un spaţiu amenajat în stâncă: cisterna pentru păstrarea apei. Construită odată cu zidurile cetăţii, aceasta prezintă atât pe pereţi, cât şi în partea inferioară, un strat gros de tencuială din mortar roşu, care oferea o perfectă impermeabilitate, tehnică de factură bizantină.

Ridicată de primii Basarabi, cetatea a avut, de-a lungul timpului, o utilizare complexă, servind ca loc de adăpostire a domnilor, a vistieriei ţării, dar şi de temniţă pentru boierii vinovaţi de "hiclenie" (trădare).

Unul dintre boierii întemniţaţi aici fost Milea, care încercase să-i înlăture din scaunul domnesc pe Vlad Călugărul. Pentru a-i elibera, tatăl său, Voico al Tatului, a dăruit mănăstirii Nucet, ctitoria pârcălabului Gherghina, comandantul cetăţii, jumătate din Topoloveni. Primul pârcălab al Cetăţii Poenari, menţionat în documente, a fost Ratea (iulie 1481), apoi Gherghina, între 15 decembrie 1501 şi decembrie 1507, fratele doamnei Rada a lui Vlad Călugărul şi vlastelin al lui Radu cel Mare, şi Danciu, menţionat la 27 mai 1510.

In 1522, Radu de la Afumaţi, ginerele şi urmaşul la tron al lui Neagoe Basarab, în urma acordului încheiat cu regele Ungariei, loan Zâpolya, a cedat cetatea, în schimbul posesiunilor transilvănene Vinţul de Jos şi Vurpărul, stăpânite în condominium cu voievozii Ardealului. De altfel, a paisprezecea dintre cele 20 de lupte ale acestui viteaz domn, s-a desfăşurat "la cetate, la Poenari, cu horanii", probabil mici boiernaşi de ţară, din facţiunea potrivnică lui Radu de la Afumaţi.

Cel din urmă pârcălab, boierul Neagu, apare înregistrat în perioada 1532-1562 în catastifele de socoteli ale Braşovului, ca solicitant al unor stipendii necesare lucrărilor de reparaţie, demers care nu a fost încununat de succes, ceea ce a avut drept consecinţă abandonarea şi ruinarea Cetăţii Poenari.

Un prim comandant al garnizoanei transilvănene a fost Nicolae Thomory (1524-1526), succedat de Peter Off (1526-1529). Asasinarea, la 2 ianuarie 1529, la Râmnicu Vâlcea, a lui Radu de la Afumaţi, de către o grupare boierească turcofilă, complot în care a pierit şi comandantul Cetăţii Poenari, a fost urmată de anularea tratatului din 1522, garnizoana transilvăneană retrăgându-se, totodată, domnii români pierzând stăpânirile de peste munţi.

Cele 1.480 de trepte, o Golgotă spirituală pentru turişti

Accesul până la zidurile ei groase este şi azi un chin, pentru că nu se lasă cucerită decât de cei care se încumetă să urce cele 1.480 de trepte zidite în coama dealului. Poate şi această provocare atrage mii de turişti anual, care, odată ajunşi în vârf, au parte de o privelişte incredibilă. Ruinele cetăţii lasă să se întrevadă un peisaj unic prin sălbăticia şi splendoarea sa. Acest lucru a făcut ca administraţia judeţeană să-şi îndrepte mai mult atenţia asupra acestui obiectiv turistic. Consiliul Judeţean Argeş doreşte să instaleze un teleferic pentru cei care vor să evite urcatul celor 1.480 de trepte, iar sus, la cetate, să amenajeze o terasă şi un monitor pe care să se vizioneze filme cu Vlad Ţepeş.

Jules Verne a scris o carte, inspirat de Cetatea de la Poenari

Frumuseţea şi sălbăticia peisajului argeşean care înconjoară ruinele cetăţii Poenari au atras, ca vizitatori, numeroase personalităţi ale vieţii spirituale româneşti: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Ei au lăsat pagini memorabile, descriind drumul spre Poenari şi ce mai rămăsese din zidurile cetăţii când au ajuns acolo. Paginilor scrise de ei, li se poate alătura romanul "Castelul din Carpaţi", al lui Jules Verne, inspirat din legendele povestite de o româncă, despre misterioasa cetate a lui Vlad Ţepeş. Dincolo de peisajul care îţi taie respiraţia, legendele locului atrag ca un magnet turiştii, în special pe cei străini.

Legendele Cetăţii Poenari

Una dintre legendele despre Cetatea Poenari, transmisă din tată în fiu, din veacul al XV-lea şi până astăzi, spune că boierii din Târgovişte, speriaţi de asprimea domnitorului Vlad Ţepeş care trăgea în ţeapă tâlharii, leneşii şi trădătorii, s-au adunat în taină şi au pus la cale pieirea domnitorului, uneltind să-l prindă viu în cursă şi să-l ducă peşcheş sultanului. Ţepeş însă, aflându-le la timp uneltirea, întoarse cursa pregătită lui împotriva boierilor. Astfel, în ziua de Paşte, se pomenesc boierii cu oamenii lui Ţepeş Vodă că umplu biserica şi-i ridică, nitam-nisam, pe toţi - mic şi mare, tânăr şi bătrân, bărbaţi ori femei - şi-i aduce pe jos până la Curtea de Argeş şi de aici până mai sus, la o strâmtoare îngustă, numită de popor Cheile Argeşului. După ce-şi desfată ochii pe priveliştile măreţe ale munţilor, Vodă ridică buzduganul spre înălţimile ameţitoare ale Cheilor, către cel mai înalt colţ de stâncă, pe care se mai puteau zări încă nişte ziduri ruinate, şi, cu glas de tunet, porunci: "Boieri şi coconi, jupânese şi jupâniţe, voi care mi-aţi urzit moartea în iatacurile voastre priviţi cuibul acela de vulturi, colo sus, să răsară până-n duminica Tomii cel necredincios o cetate de zid, să stea soarele pe fruntea ei."

Şi, răsucind armăsarul, pieri ca o nălucă. S-au aşternut boierii pe lucru, fără preget, zi şi noapte, că ştiau ei că Vodă nu glumeşte, şi, decât în vârful unei ţepe, tot mai bine viu. Mulţi au alunecat pe povârnişuri şi s-au scufundat în adâncuri de prăpăstii, pradă vulturilor şi fiarelor. Dar, cu chiu, cu vai, cetatea cea nouă apăru în dimineaţa duminicii lui Toma, mândră şi strălucitoare. Pe cei rămaşi i-a iertat, socotind că s-au pocăit de rele şi s-au cuminţit.

Pagina Anterioară