Campulung Muscel's own encyclopedia

Casa memorială "George Topîrceanu"

din Namaiesti din Namaiesti din Namaiesti din Namaiesti din Namaiesti

Casa memorială a marelui poet român George Topîrceanu (1886 – 1937), este situată la 6 km de Câmpulung, în comuna Valea Mare-Pravăţ, satul Nămăeşti. Poetul umorului sănătos şi al unei duioşii profunde şi ascunse, a colindat ţara împreuna cu părinţii săi, mânaţi de profesia mamei şi s-a stabilit, în cele din urmă, la Nămăeşti. Pentru că aici şi-a trăit o bună parte din viaţă şi a întemeiat o familie, casa a devenit memorială. Este o construcţie tipic musceleană, cu demisol, etaj şi pridvor la faţadă, cum se văd multe case la munte.

Muzeul ocupă etajul – un hol şi două camere, unde se află o abundenţă de exponate originale, copii şi facsimile. În hol este expus ultimul portret al poetului, o figură tristă, prevestitoare, precum şi câteva volume apărute în timpul vieţii: Balade vesele şi triste, Parodii originale, Migdale amare, Scrisori fară adresă (proză umoristică şi pesimistă), Pirin-Planina, amintiri din prizonieratul în Bulgaria şi altele, în editii diferite, precum şi manuscrisul romanului neterminat: Minunile Sfântului Sisoe – cartea ce i-a fost mai aproape de suflet.

În încăperea din dreapta – cu mobilier din fosta cameră de lucru a poetului – este expusă o mulţime de documente ce refac nu numai viaţa scriitorului, ci o parte din laboratorul său poetic. Printre ele, versiunea iniţială a poeziei Noapte de vară, definitivată sub titlul Noapte de mai. Pe birou, manuscrisul original al poemei erotice Somnul iubitei (1911), închinată viitoarei soţii, învăţătoarea Victoria Iuga, o fermecătoare brunetă. Alte numeroase facsimile de versuri, documente privind viaţa poetului, relaţiile cu fratele vitreg, sculptorul Ion Mateescu, cu familia, cu editorii şi o parte din corespondenţa sa, fotocopia cântatei Balada chiriaşului grăbit – compoziţie de Gh. Radovanu – întregesc informaţiile despre personalitatea lui Topîrceanu.

În bibliotecă şi pe etajeră se găsesc opere din clasicii literaturii universale şi multe cărţi de la confraţi, cu dedicaţii. Într-o vitrină au fost adunate exemplare din revistele la care a colaborat: Viaţa Românească, Însemnări ieşene, Însemnări literare, Lumea umoristică, s.a. Nu lipsesc nici bastonul poetului, cutia puştii de vânătoare, fluierul la care cântă, iar pe perete, tabloul soţiei sale.

Pagina Anterioară