Campulung Muscel's own encyclopedia

Negru Vodă - între legendă şi realitate istorică

Primul istoric român preocupat de identitatea lui Negru - Vodă a fost Bogdan Petriceicu Haşdeu, care în lucrarea sa "Istoria critică a românilor" deosebeşte două personalităţi în Negru - Vodă: pe de o parte un personaj legendar, iar pe alta cel al tradiţiilor cronicarilor care îl identifică cu Radu Negru Basarab, care a domnit cam între anii 1370-1380. Astfel, Negru - Vodă ar fi pornit din Oltenia "vechiul banat al Basarabilor", ar fi ocupat Făgăraşul ("pe la 1160-1180"), apoi ţinutul din dreapta Oltului ("pe la 1200- 1210"), desfăşurându-se către mare ("pe la 1270-1280"), ceea ce ar fi generat mitul lui Negru - Vodă coborât din Făgăraş. Tot el face remarca interesanta despre răspândirea numelui în stânga Oltului, de la Făgăraş la Argeş, dar "întregise prin puterea bogatei sale închipuiri tradiţia descălecatului, construind el o «cronică a Basarabilor», care înşira date mai vechi şi evenimente mult mai numeroase, decât tradiţia însăşi".

Istoricul D. Onciul, în lucrarea sa "Originea Principatelor româneşti" construieşte o întreagă teorie pentru delimitarea geografică a aceleiaşi denumiri la răsărit de Olt, în regiunea pe care o denumeşte "Valahia Neagră" sau "Cumania neagră", iar o altă ipoteză a acestui autor are în vedere marea invazie tătară din 1241, când ar fi avut loc deplasări mari ale populaţiei de la şes la munte — ceea ce ar fi putut genera în timp o confuzie cu însuşi procesul de întemeiere a statului.

Considerând reale şi definitive aceste concluzii Nicolae Iorga în ultima lucrare pe care a lăsat-o şi în care a dezvoltat pe larg această temă conchide: "Basarabă nu trebuie confundat cu personalitatea legendară, adânc înrădăcinată în conştiinţa poporului, care este «Negru - Vodă, pretins întemeietor venit din Făgăraş, regiune care n-a fost colonizată şi organizată politiceşte decât din a doua jumătate a veacului al XIV-lea. Legenda acestui Negru - Vodă nu are nimic de-a face cu personalitatea istorică a adevăratului Radu - Vodă, domnind în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, voievod de oarecare însemnătate pentru călugării pe care îi ocrotise şi de la care nu ne-a rămas nici un document. Cât pentru "Negru" e vorba de Neagoe Basarabă (sic!), care fiind mare ctitor, a sfârşit prin a fi considerat de popor ca acela care ar fi ridicat toate vechile zidiri»".

Marele istoric consideră că s-a făcut o confuzie între numele lui Neagoe transformandu-se prin corupţie în "Negru" şi ctitoriile primului să fi trecut asupra legendarului voievod. Tradiţia ar fi atribuit constructorului prin excelenţă, care ar fi fost întemeietorul ţării, vechile cetăţi şi biserici, printre altele şi "Cetatea lui Negru - Vodă" de pe cursul superior al Dâmboviţei (aceeaşi identificare între Negru - Vodă şi Neagoe Basarab este găsită şi la Ovidiu Papadima). Aşadar Nicolae Iorga nu identifică pe Negru - Vodă cu întemeietorul Ţării Româneşti, ci îl consideră un alter-ego al lui Neagoe Basarab, confuzia fiind favorizată de asemănarea de nume.

Aceste păreri sunt împărtăşite într-o oarecare măsură şi de I. C. Filitti care consideră că: "prin «Negru - Vodă» nu trebuie înţeles numai Basarab, ci şi fiul său Alexandru, care poate fi şi el, deci, conform cu tradiţia, ctitorul Bisericii (din Câmpulung) [...] deoarece Negru - Vodă nu este decât o porecla".

Pe de altă parte V. Drăghiceanu presupune că Negru - Vodă ar fi apărut în mediul monastic, marelui ctitor care ar fi fost Radu I adăugându-i-se şi cognomenul de "Negru" şi vrea să surprindă momentul şi împrejurările substituirii voievodului real cu cel legendar (Radu I cu Negru - Vodă) aducând următoarele argumente: documentele legate de procesul dintre Biserica Domnească din Câmpulung şi proprietarii moşiei Bădeşti, în actele Bisericii Bărăţia, din acelaşi oraş, şi, în sfârşit, în Viaţa Sfintei Filoftea, ale cărei moaşte se aflau în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş.

Negru Voda

Autorul "Cronicii Tabelare" (cea care a fost atribuită pe nedrept lui Radu Logofătul Cronicarul) lucrare scrisă între anii 1746 şi 1764, pomeneşte documentul din 18 noiembrie 1618 în două rânduri în lucrarea sa, întâi în dreptul datei 6800 (1291/1292), la care aşează domnia tatălui lui "Mircea Vodă ... sin Radu Vv., Radu Vv. Negru au fost Basarab dintru care l-am adeverit, dintr-un hrisov al mănăstirii Câmpulungului, de moşia Bădeşti ..." inserând, deci pe "Negru Radu - Vodă" în familia Basarabilor. Există într-adevăr în documentul de la 13 noiembrie 1618, Filiaţia "Nicolae Alexandru Basarab - Negru Radu".

În aceeaşi "Cronologie tabelară" se menţionează în dreptul anului 6730 (1222) "Radu Negru întru care arată un pomelnic de lemn, care este făcut chiar de Radu Voievod Negru la Sfânta Mănăstire Câmpulung pe când era biserică de mir".

Demnă de luat în seamă este titulatura lui Nicolae Alexandru păstrată în actul prin care dona satul Bădeşti către Biserica din Câmpulung în anul 6860 (1351-1352): "Io Niculai Alixandru voievod, feciorul bătrânului, răposatului Io Basara Voievod, nepotul răposatului Io Negru Radu Vodă, carele iaste pristăvit şi îngropat trupul lui întru această Sfântă Biserică.". Autenticitatea actului din 16 noiembrie 1618 (hrisovul lui Gavriil Movilă) din care se reproduc fragmentele actului din 1 septembrie 1351 - 31 august 1352 a fost contestată din cauza adaosului copistului despre pomenirea lui Radu Negru.

Despre acest Radu Negru Vodă au mai existat puncte de vedere deosebite ale istoricilor, astfel Acad. Petre Constantinescu Iaşi încearcă a demonstra că "sub numele de Negru Vodă se păstrase amintirea mai multor personalităţi de seamă din istoria veacurilor XIII şi XIV".

Pavel Chihaia, cel care s-a ocupat îndelung cercetând despre acest legendar Negru - Vodă, demonstrează că: "Negru - Vodă a fost invocat pentru raţiuni politice şi familiale, pentru a împrumuta prestigiul unei dinastii voievodale sau alteia, fiind coborât — de la sfârşitul veacului al XIV-lea înainte - de la rolul de întemeietor de ţară şi, deci precursor al tuturor voievozilor din Ţara Românească, de la acel strămoş al unei anumite familii".

Pe de altă parte Dr. Lucian Chiţescu se întreabă dacă se poate pune semn de egalitate între Seneslau şi Negru-Vodă - lucru care nu reiese nicidecum din respectivul articolul. De la cele menţionate în Diploma Cavalerilor Ioaniţi şi până în 1324 când este amintit întâia oară Basarab la Argeş «voievodul nostru transalpin», documentele tac cu desăvârşire asupra celor ce au fost la est de Olt, de la Seneslau încoace [...] aceasta nu exclude şi o «descălecare» paralelă din Făgăraş, prin Pasul Bran.

Venirea lui Negru - Vodă din Ţara Făgăraşului la sud de Carpaţi pe Valea Dâmboviţei se confirmă pe deplin din punct de vedere geografic fiind singurul drum posibil peste munţi care nu se afla prin trecătorile păzite în acea vreme.

Tradiţia populară din Ţara Românească nu cunoaşte întotdeauna "descălecarea" lui Negru - Vodă din Transilvania, din Ţara Făgăraşului.

Coroborând tradiţia populară cu datele istorice reale despre Basarab I, Constantin C. Giurescu îl identifică pe Negru - Vodă cu Basarab I, dar legenda populară despre întemeiere nu ştie nimic despre descălecatul de peste munţi din scrierile acestora, dar ţine minte de lupta lui "Negru - Vodă" cu tătarii, când s-a mântuit ţara. Lupta cu tătarii a domnului întemeietor trebuie să fi fost o realitate istorică şi unele ecouri ale ei au străbătut şi în textele istorice.

Evoluţia "descălecătorului", a apariţiei sau dispariţiei sale legate de anumite medii, de origine fie aulică, fie boierească sau populară, implică şi anumite zone geografice în care "Negru - Vodă" mai întâi, "Radu Negru" mai apoi, au circulat frecvent. Totodată cronicarul din 1653 a adăugat pentru perioada 1602-1618 ştiri din Istoria lui Matei al Mirelor asociindu-le cu cele ale cronicarului din 1634-1640. Dar cronicarul de curte al lui Matei Basarab a adus unele modificări şi părţii de început (secolele XIV şi XV), preluată de la antecesorul său, pe care le putem observa comparând versiunea lui Macarie Zaim (reprezentând versiunea boierească) cu celelalte cronici ale Ţării Româneşti. În primul rând constatăm că "descălecătorul" se transformă din "Negru" în "Radu - Negru" vădind acceptarea unui consens unanim.

Referitor la anul 1290 ce este indicat de cronici ca anul venirii lui Negru-Vodă, acesta s-ar putea confirma printr-un document din 11 martie 1291 prin care regele punea în posesie pe Magister Ugrinus "iubitul şi credinciosul nostru" cu feudele Sâmbăta şi Făgăraş aflătoare lângă râul Olt (în text Fogoros şi Zumbothel, iar râul Olachis). Dar la fel de bine este posibil ca familia nobiliară din acele ţinuturi să se fi stins şi regele să acorde altcuiva aceste feude. Documentul foloseşte însă formula de repunere în posesie a aceluiaşi Magister Ugrinus şi vrea să întărească acest fapt prin amintirea unei întruniri a "nobililor saşilor, secuilor şi românilor", care confirmă dreptul magistrului asupra acestor moşii care nu fuseseră acordate până atunci (în 1291) de regele ungur nici unui nobil, deoarece ele aparţinuseră românilor care-şi creaseră aici graniţa unei autonomii prin care aceste ţinuturi vor aparţine domnilor Ţării Româneşti având mai multe drepturi şi libertăţi decât restul Transilvaniei.

Unelte si arme feudale

Dacă problema identificării lui Seneslau cu Negru - Vodă sau cu Tihomir nu este pe deplin stabilită de către istorici pentru "unitatea" românilor de pe ambele versante ale Făgăraşului mărturie stau descoperirile arheologice de la Breaza (sat în comuna Lisa) situată la nord de Munţii Făgăraş şi cele de la vechea Cetate de la sud de Carpaţi - de care ne ocupăm în prezenta lucrare.

Istoricul sibian Thomas Năgler a constatat la Breaza existenţa unei fortificaţii de piatră cu plan oval (impus de teren) cu două turnuri interioare circulare, fapt care arată că această construcţie se leagă nemijlocit de arhitectura fortificaţiilor din Ţara Românească şi nu de cea din Transilvania.

La mică distanţă de Vineţia, în Munţii Făgăraş, se află cetatea Breaza, pe râul Brescioara, numită, desigur de pe vremea lui Ionaş Monea (cunoscut reprezentant al Şcolii Ardelene, venerabilul vicar generai din 1728) "Cetatea lui Negru - Vodă".

Contemporanul său, sasul Iohann Filstich, profesor la gimnaziul din Braşov, publică în 1743, la Iena, lucrarea "Schediasma historicum de Vilachorum historia annalium Transilvanensium" în care menţionează că "Negru - Vodă a trecut munţii în secolul al XII-lea, adăugând că aceste ştiri nu le deţine de la autorii din cărţi, ci din relatările verbale întemeiate pe vechi tradiţii".

Similitudinile arhitectonice, bazele monetare, ceramica, cercetate îndelung alături de Dinu V. Rosetti, îl determină pe Dr. L. Chiţescu să afirme că există asemănări izbitoare în aşezările şi complexele medievale de la Breaza, Curtea de Argeş şi Vechea Cetate de la Cetăţeni (zisă a lui Negru - Vodă). Analiza ceramicii de la Breaza, Cetăţuia Negru - Vodă şi Curtea de Argeş au dus la constatarea relevatoare a [...] permanenţei neîntrerupte a populaţiei româneşti în apropierea Carpaţilor.

Trei învăţaţi, Iacob Bongars, la 1584, Balthazar Walther, prin 1599 şi Nicolae Istvanffy, în aceeaşi vreme pomenesc de cetatea ruinată a lui Negru - Vodă de pe râul Dâmboviţa, iar Giacomo di Pietro Luccari prezintă pe "descălecătorul" Ţării Româneşti ca pe un ctitor de cetăţi îndemnând la identificarea lui Negru - Vodă cu Nicolae Alexandru (1351-1364).

Plan al asezarii si fortificatiilor de la Cetateni

Fig. 1, planul de situaţie al aşezării şi fortificaţiilor de la Cetăţeni; Fig. 2, planul schematic al fortificaţiilor de la Cetăţeni. Amândouă după I. Chiţescu, Cercetări arheologice la Cetăţeni, vol. 2, 1976.

Cetatea de la Stoeneşti - Muscel trece pentru Iacob Bongars (cel care călătoreşte în partea locului în 1584) drept castelul lui Negru - Vodă, iar Balthazar Waltheer şi Nicolae Istvanffy (care a reprodus ştiri din Cronica lui Mihai Viteazul a lui Theodosie Rudeanu, încheiată la anul 1600) relatează că "Cetatea lui Negru - Vodă [a fost] distrusă odinioară de turci" ... aşezată în locuri inexpugnabile "din pricina prăpăstiozităţii râpelor sălbatice şi colţuroase şi din cauza unui râu noroios, care se lăţea departe la poalele lui" şi arată că "aici au fost nimicite, atrase în cursă de Dragomir al lui Vladislav pe când acesta se afla la Straţimir, armatele regelui Ludovic conduse de către Nicolaus de Gara şi Simon Megesalim".

Pentru perioada medievală pot fi notate descoperirile următoare la cetatea lui Negru - Vodă, adică un zid de piatră şi mortar gros de 1,5 m aflat la marginea de nord a platoului, precum şi materiale arheologice datate din a doua perioadă a secolului al XIII-lea până în prima jumătate a secolului al XV-lea. Aceste mărturii arheologice constau în ceramica tipică, precum şi obiecte de armament, pinteni, o buterolă de sabie, scări de şa, numeroase vârfuri de săgeţi şi bolţuri de arbaletă. Bolţurile de arbaletă au vârful tocit cu prilejul izbirii de zid sau de stânca ce le-a curmat zborul datorită faptului că au fost găsite proiectate pe zidul din interiorul Cetăţuii de către asediatori sau cuceritorii ei. Au mai fost descoperite şi alte obiecte din fier: o toporişcă, un cuţit, o potcoavă, un pinten, cât şi un fragment ceramic provenind dintr-un vas ornamentat prin sgrafitare şi smăţuire în partea lui exterioară, colorată galben - brun.

Toate aceste descoperiri sunt elemente care dovedesc existenţa unei cetăţi ce poate să fi folosit o parte dintre zidurile Cetăţii dacice.

Fortificaţiile de la Vechea Cetate au fost folosite din cea de a doua jumătate a secolului al XIII-lea până în secolul al XV-lea [...] însăşi denumirea satului provine de la cea a locuitorilor "oameni ai Cetăţii" care aveau grijă de paza şi de întreţinerea acesteia.

Prezenţa în vârful stâncii a unei cetăţi de zid ce odinioară domina şi proteja prospera aşezare feudală de la poalele ei, ca şi a celor trei biserici de zid de forme şi rit bizantin - ortodoxe, care se succed pe o perioadă mare, argumentează pe deplin existenţa unui important centru religios din Ţara Românească. În cadrul acestui centru religios se reliefează atât membrii de rând ("cetăţenii") atestaţi de locuinţele şi atelierele meşteşugăreşti descoperite, cât şi de conducători religioşi şi laici prezenţă argumentată de monumentele religioase şi de necropola din jurul lor.

Fragmente de ceramica de la Cetateni

Cetatea pe care o analizăm a fost un mare centru administrativ - religios care a funcţionat în paralel - Breaza, Curtea de Argeş, Câmpulung - în cadrul unei formaţiuni statale unitare din punct de vedere etnic, cultural şi religios. Tradiţia va menţine numele lui Negru - Vodă legat de Câmpulung, iar "cetatea" [...] se va numi "a lui Negru - Vodă" şi mai cu seamă va fi asociată cu începuturile Ţării Româneşti.

Documentele şi alte scrieri ne dezvăluie în mică măsură felul în care s-a reflectat în conştiinţa generaţiilor acest erou livresc, devenit popular, ale cărui legende vădesc o vigoare şi o amploare neegalată. De fapt şi astăzi vechile cetăţi de scaun - Argeş, Câmpulung sau Târgovişte - păstrează vie amintirea acestui voievod omniprezent, care este văzut printre stâncile Stoieneştilor, printre zidurile ruinate ale Căpăţânenilor sau oglindindu-se în apa Dâmboviţei. Este firesc ca plecându-te asupra trecutului Ţării Româneşti, să fii atras de mirajul cavalerului "Negru", care a trecut prin munţi pentru a pune temeiul unei ţări. Cu sute de ani în urmă, pasărea ciudată de pe pecetea domnilor Ţării Româneşti s-a desprins şi a căpătat viaţă, devenind simbolul descălecătorului de ţară [...] orice legendă îşi are viaţa ei şi cât vor exista păduri, lumini şi umbre, "Negru - Vodă" va goni spre alte noi şi nebănuite cetăţi.

"Cetatea dintre Cetăţeni şi Stoeneşti, de pe valea superioară a râului Dâmboviţa, în Judeţul Argeş din prima jumătate a secolului al XIII-lea şi legăturile acesteia cu Câmpulungul sunt evidente prin mica distanţă ce le separă şi comunitatea de cultură materială constatată".



Text: Protosinghel Modest Marian Ghinea
Stareţ al Mânăstirii Cetăţuia Negru Vodă (Muscel)




Sursa: Monografia Mânăstirii Cetăţuia Negru Vodă Muscel - Argeş, Ed. Muscel 2000

Pagina Anterioară

TOP