this is my custom module i can put any HTML here

Cadrul natural al comunei Boteni

Privind comuna Boteni de pe o înălţime ca vârful Măţăului ni se desluşesc mai multe unităţi de relief, între care, la nord, se profilează zona muntoasă a Munţilor Făgăraş. Aceşti munţi se desfac ca o coroană ce se arcuieşte, începând cu Iezerul şi sfârşind cu masivul Leaota, culmi albite de zăpadă, uneori până vara târziu.

În afară de lanţul muntos, ochiul surprinde culoarul intercarpatic, ca o tranşee de apărare a acestei zone, după care se evidenţiază din nou o altă unitate geografică, foarte importantă. Este piemontul getic la limita sa de nord, relief precarpatic a cărei înălţime medie, în nord, urcă uneori chiar şi peste 700 m. Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestui relief este fragmentarea sa deluroasă complexă în partea de nord, larg vălurită, prezentând acele forme tipice, în cea mai mare parte despădurite, numite muscele, suprafeţe cu înălţimi domoale, cu versanţi ce se înclină uşor ca un plai sau mai multe spre linia cu cel mai jos nivel: râul Argeşel.

Coborând pe Argeşel, în dreapta şi în stânga râului se lasă în pantă versanţi mai mult sau mai puţin înclinaţi, făcând loc unor mici depresiuni longitudinale. Într-una din aceste depresiuni se află aşezată şi comuna Boteni: Depresiunea Botenilor.

În concluzie, configuraţia geografică a comunei Boteni este relativ variată, dar câteva forme de relief întrunesc condiţii pozitive, cu mare randament sub raport rezidenţial. Cea mai mare pondere sub acest raport o are însuşi fundul de căldare – depresiunea longitudinală larg deschisă, bazinul de adăpost în care s-au fixat primele familii, primii locuitori care au format satul.

Menţionăm constituţia de rocă, importantă prin prezenţa la Boteni a cărbunelui de pământ, a lignitului care, în unele puncte, "se arată la zi" în secţiunea naturală a văilor.

Ca în întreg podişul getic, temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 8 şi 13º, cele din luna iulie fiind de aproximativ 18-20º; precipitaţiile sunt relative abundente, cca 700-800 ml anual.

Între agenţii care influenţează în mod hotărâtor variaţiile atmosferice se numără, cum se ştie, şi vântul. Între acestea, crivăţul este cel care aduce ploaia cea mult dorită în timpul verii. Iarna, crivăţul aduce viscol şi ceţuri; toamna şi primăvara, fiind socotite timpul favorabil "jigăniilor", adică animalelor sălbatice. "Munteanu" aduce lumina, bate dinspre nord. "Băltăreţu" vine din sud şi aduce ploaie. Austrul bate dinspre nord-est şi aduce "lumina".

În legătură cu regimul ploios sau secetos, este şi debitul capricios al văilor şi al râului Argeşel care trece prin sat.

Între cele două extreme, ploaia şi seceta, sătenii din Boteni preferă ploaia (chiar dacă aceasta este prea mare). Poate şi pentru că nu se întâmplă des, dar şi pentru că solul este destul de capabil de a înghiţi, de a suge multă apă.

in jurul comunei boteniin jurul comunei boteni

Ca în întreg podişul getic, vegetaţia este reprezentată de stejăriş, asociat sau nu cu făgeţe, şi de gorunete, pe dealurile înalte. Va trebui însă precizat ca întreg cuprinsul zonei a fost cândva dominat de pădure: de fag, ulm sau chiar de stejar, specii atestate la Boteni şi toponomastic. Pădurea de ulmi este relevată la Boteni de toponimicul Ulmeanca, iar stejarul, de numirea de loc La Stejar (ce se afla îin Campuset). Astăzi, din aceste păduri, ce coborau până aproape de sat, au mai rămas parcuri mărunte doar în Măgurele, Valea Ulmencii şi Frigurosu.

Pădurea mai stăruie încă în sud-vest şi sud-est. Aici, suprafeţe mari sunt acoperite cu pădure, cauza fiind, în parte, şi schimbarea structurii solului.

Mergând mai departe spre sud-sud-est, dealurile cu păduri compacte se ţin şi aici lanţ: Pădina Plopului, unde moşnenii din Boteni işi aveau dramurile lor devălmaşe de pădure, ce constituiau rezerva însemnată de aprovizionare a populaţiei cu lemne de foc şi pentru construcţie.

Centura blocurilor de pădure în est se încheie cu Iuda, şi această proprietate a moşnenilor Boteni, azi trecută în patrimoniul statului, aici aflându-se şi Groapa cu Ainini.

Suprafeţele ocupate cu păşune şi fâneţe pun stăpânire, într-o anumită perioadă, pe cea mai mare parte a suprafeţei hotarului satului, cu deosebire în partea opusă pădurilor; în partea de nord-nord-vest şi nord-est, începând cu Campusetul, între Vălcele, La Stejar, Draghiceanca, Măgurele, Frigurosu, toate laolalta formând, la Boteni, ceea ce se numeşte "muscel", pajişti naturale cu ierburi din familia gramineelor, trifoliene sălbatice, ochiul-boului, păpădie etc.

În Măgurele, până nu demult, mai rămăsese o padurice de ulmi, "la Dutescu". Ulmeanca, de curând despădurită, a format cândva, cu Măgurelele un singur trup împădurit. În Drăghiceanca, de asemenea, nu mai sunt mestecenii care au fost cândva pretutindeni.

În Muscel, ca zonă bogată în plante de tot felul, vara ochiul este încântat de varietatea florilor de câmp, care atrag privirea, unele roşii, din care cauză sunt numite plastic "sângele voinicului", ori printr-un contrast potolit, cum, spre exemplu, sunt garoafele de câmp.

Pe văi şi pe cursul Argeşelului predomină vegetaţia de apă. Astfel, pe prundul gârlei cresc tufe de răchite, dar şi locul acestora s-a restrâns considerabil în ultimul timp. Pe prundul gârlei, în general, predomină arinul şi salcia.

Pagina Anterioară

Consideraţii socio-demografice

Consideraţii socio-demografice ale comunei Boteni

Din punctul de vedere al tipului de sat, deşi Botenii se află într-o fundătură depresionară aproape circulară, el nu are o formă îngrămădită, ci una răsfirată. Mai întâi, va trebui să luăm în considerare însăşi valea Argeşelului, care, în vatra satului, işi măreşte cu mult atracţia în ceea ce priveşte structura ceva mai adunată a caselor, prin formarea de lunci (şes) ce favorizează aşezarea locuinţelor.

S-ar putea spune că nici o altă vale secundară a Argeşelului, la Boteni, nu are o putere de atracţie mai mare ca valea Gogorasca. La aceasta se adăugau şi alte văi, deşi cu o înrâurire mai mică. Astfel, Valea Iuzii, Valea Mituleştilor, Valea Grecilor, în est, precum şi Valea Bizului, Malacii, Bordeanu, în vest. Forma de relief care influenţează cel mai puternic tipul de sat este panta domoală, plaiul înclinat începând de la nivelul de 725 m spre bază, până spre liniile cu cea mai mare pantă, formă de relief ce găzduieşte dinspre aval locuinţe până sus de tot.

Pe lângă factorii arătaţi mai sus, ca determinare geofizică intervine o nouă componenţă pozitivă, "culmea", ce avantajează la Boteni o "aşezare de culme", şi anume cătunul Balabani. Iniţial, nu a existat un plan după care să se construiască. Pentru modernizarea comunei s-ar impune câteva priorităţi. Acestea sunt: efectuarea aducţiunii apei pe canale speciale, înproporţie adecvată noilor trasee de locuire, deci rezolvarea în prealabil a problemei alimentării moderne cu apă potabilă a satului. Adoua condiţie, care ar avantaja dezvoltarea locuinţelor, ar fi îndiguirea râului Argeşel, în porţiunea ce afectează satul ca aşezare. La cele două condiţii prealabile de dezvoltare a aşezării s-ar mai putea adăuga asfaltarea drumurilor pe străzile paralele. În prezent, este asfaltată şoseaua principală.

Tot ca o realizare de seamă pe linia ridicării satului sub raport edilitar se numără, la loc de frunte, electrificarea comunei, începută încă din anul 1951, la care şi-au adus contribuţia preotul Stanca Sisoe şi primarul de atunci, Moise Ilinescu. În 1975 s-a aprobat o nouă schiţă de sistematizare a comunei Boteni, potrivit căreia satele Balabani şi Muscel rămân în afara vetrei satului. Tot astfel şi o parte din Luncă, Ungureni, Vartop şi Linie în întregime. Populaţia din Boteni, la primele începuturi, s-a limitat la câteva familii, care ulterior s-au tot înmulţit, un aport însemnat aducându-l cei veniţi din afară fie prin căsătorii (exogamie), fie prin adăugirea altora la populaţia de baştină. Altfel nu s-ar putea explica unele nume de familie care arată cert o atare provenienţă. Între acestea, este de reţinut familia Cojanu, al cărei nume se referă la locuitorii veniţi dinspre şes. Numele de familie Leau sugerează o origine poloneză.

Exemplele acestea denotă că populaţia din Boteni este formată din oameni de provenienţă diversă, cel mai mare aport avându-l locuitorii din Linie. Despre creşterea numărului de locuitori se poate vorbi abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când vin în sat ungurenii, ce formează un cătun aparte: Boetni-Ungureni, spre deosebire de Boteni-Pământeni sau baştinaşi. În noua formă administrativă (incluzând şi satul Balalani), în anul 1912, în comuna Boteni locuiau 1069 bărbaţi şi 1167 femei, constituind 501 familii. În 1958, comuna Boteni avea 3002 locuitori stabili, dintre care 1486 barbati şi 1516 femei. Din totalul populaţiei ocupate, 152 de persoane (100 bărbaţi şi 52 femei) făceau naveta zilnic în alte localităţi din judeţ.

Ocrotirea sănătăţii.

Anterior medicinei ştiinţifice de azi, se practică medicina empirică, sub formă de leacuri şi buruieni, descântece etc. Între plantele de leac la care se recurgea cel mai des în trecut, în Boteni, se numară: napsoreii, când omul era bolnav de ciumă şi de ranza; pătlagină, de asemenea, era folosită ca o buruiană de leac. La dalac (antrax) era folosit lipanul. Nu mai vorbim de izmă, care se întrebuinţa "la orice" (boală). La fel ca izma, coada-şoricelului era folosită la orice boală. În Boteni, reputaţia unei bune cunoscătoare de buruieni de leac o avea, prin 1937, Chiva lui Sticloi, în vârstă de 76 de ani, care susţinea că "doftoriili" de la spital n-ar fi bune "dăloc".

Pe lângă buruienile de leac, sătenii, potrivit mentalităţii lor din acel timp, se mai încredeau şi în descântece. Pentru descântece am vorbit prin anii 1924-1926, cu Leanta Oancii Dumitrescu (de 82 de ani), pricepută în astfel de practici. Un oarecare succes aveau ţigăncile, nu cele de vatră, nici rudăresele (care nu se dedau la astfel de practici), ci ursăresele, ce veneau de la Schitu Goleşti, unde exista o aşezare de ursari, ce se ocupau cu spoitul tingirilor, făcutul pieptenilor; acestea dădeau cu ghiocul.

Cât priveşte medicina veterinară empirică, aceasta pare a fi şi mai accentuată prin tradiţie decât medicina umană. În sat au existat întotdeauna "doftori" sau "doftoroaie" pentru oameni, dar şi pentru animale. Astfel, recunoscut în sat până la moarte a fost Ţoi al lui Neculae Chelcea. Pentru a prezenta medicina ştiinţifică va trebui sa ne referim – din lipsă de alte date – la condiţiile de început, când în anul 1906 se construieşte dispensarul din Boteni, când medicului i se atribuie locuinţă proprie şi infirmerie cu 12 paturi, pentru tratarea bolnavilor contagioşi.

În revista Muscelul (1908, 2, 3-50) se anunţa că în acest timp se fac pregătiri pentru zidirea spitalului, locul fiind donat de Ecaterina Vlădescu ("cocoana Titina", cum era cunoscută în sat), medic de judeţ fiind un anume dr. Rigani. Clădirea era igrasioasă, necorespunzător împărţită, neluminată îndeajuns, iar pe jos era ciment… Acest loc a adăpostit dispensarul până în 1941-1942, când se construieşte altul. În perioada vechiului local (1927) sunt trataţi aici şi tuberculoşi. Desi au fost semnalate numeroase cazuri de pelagră, acestea totuşi erau în descreştere.

Populaţia de la un timp a început să consume şi pâine. Numai guşa n-a putut fi deplin eliminată până în prezent. În domeniul medical un rol binefăcător l-a avut doctorul Ovid Vlădescu, ce şi-a contopit viaţa cu profesia, activând şi pe alte tărâmuri, nu numai în cel medical, pentru ridicarea nivelului sătenilor la o conştiinţă de viaţă sănătoasă sub toate aspectele. Datorită sârguinţei acestui medic, dr. Ovid Vlădescu, epoca interbelică gaseşte în Boteni un local adecvat – dotat cu cele necesare bunului mers al activităţii sanitare în sat.

În anii ’60 - ’70 ai secolului trecut existau în Boteni un dispensar şi o casă de naşteri. În acea perioadă exista în sat o farmacie care funcţiona încă dinainte de cel de-al doilea război mondial, care, împreună cu dispensarul, asigura sănătatea unui număr de 3172 de locuitori ai comunei Boteni.

Pagina Anterioară

Cadrul natural

TOP