Campulung Muscel's own encyclopedia

Evoluţia istorică a comunei Valea Mare - Pravăţ

Scurtă introducere

Aşezată în imediata apropiere a oraşului Câmpulung, în partea de nord-est a acestuia, la loc de trecere spre Transilvania, a fost martora multor evenimente istorice. Dacă ne înterebăm de când există populaţie în această aşezare, atunci răspunsul ar fi acela că aceasta a existat încă înainte cu mult de venirea romanilor.

"Din vremuri vechi, necunoscute, au trăit oameni şi pe aşezările de pe Argeşel şi pârâul Valea Mare..." (doctor Ioan D. Mailat, "Schitul Nămăieşti", sanctuar la strămoşii carpato-geto-daci şi români?, în "Noi, tracii", Foro Traiano 1 / A Roma, Anul VIII, Nr. 80 - 81, iunie - iulie 1981, pag. 11).

Aceste vremuri "necunoscute" merg foarte adânc în trecut, în preistorie. Aici au trăit oameni încă în vremea neoliticului (5500 - 2500 i.e.n.). Afirmaţia are un temei. În 1939, când învăţătorul Ioan D. Cornăţeanu funcţiona la Şcoala Primară din satul Şelari a primit un elev al sau, Macarescu Sever (primar al comunei Valea Mare - Pravăţ între anii 1971 - 1981) un obiect găsit de bunicul său, undeva pe tărâmul Argeşului, cu ocazia săpării unui şanţ adânc. Acest obiect, care s-a păstrat, nu era altceva decât un topor de luptă, din aramă.

Comparându-l cu cel din imaginea cuprinsă în planşa IX din lucrarea "Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre" (Dumitru Berciu, Editura Ştinţifică Bucureşti, 1966), se constată asemănarea perfectă. De altfel, urme ale epocii bronzului, mărturii de cultură materială, atestate cantitativ şi diversificate cronologic pe aria viitorului oraş Câmpulung, a împrejurimilor sale imediate, sunt amintite şi temeinic relatate în lucrarea profesorilor câmpulungeni: Ion Hurdubenţiu, Flaminiu Mârţu, Nicolae Nicolaescu şi Ilie Stănculescu, intitulată "Câmpulung Muscel - Ieri şi azi - Istoria Oraşului", apărută în 1974 sub egida Consiliului Popular al Oraşului Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. Sunt apoi amintiţi dacii muşceleni, care au trăit în depresiunea Câmpulung, Bughea de Sus, Cetăţeni şi alte viitoare localităţi din împrejurimile oraşului, ca şi satele Nămăieşti, Bilceşti şi Valea Mare, cu o mare vechime istorică şi culturală.

Originea denumirii localităţii

Valea Mare a început să se formeze ca sat pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, dupa 1680. Un rol demografic se pare că l-au avut aşa-zişii "mocani" veniţi din partea Făgăraşului, mai ales după anul 1700, adică după unirea cu Roma (Biserica Catolică) a unei părţi din locuitori cu preoţii lor (Ştefan Pascu).

Denumirea de Valea Mare, după afirmaţiile unor bătrâni din comună (Ion Galeşanu, Ion Cales, Gheorghe Fianu) ar proveni de la un bătrân cu numele de Vălimăreanu, care era stăpânul ţinutului.

Pe vremea năvălirii tătarilor, ţăranii ardeleni se refugiaseră la sudul Carpaţilor, şi cumpăraseră pământ de la bătrânul Vălimăreanu. Apoi au dat numele locului în care şi-au întemeiat aşezări, de Valea Mare, în cinstea locuitorului Vălimăreanu.

O alta explicaţie a originii numelui comunei ne-o dă tradiţia, care spune că ţăranii transilvăneni, veniţi de peste munţi ar fi fost în jur de 360 de persoane dintre care este posibil ca jumătate să fi rămas în Dragoslavele iar cealaltă jumătate ar fi ajuns mai târziu în comuna Valea Mare - Pravăţ. Acest ţinut, cu puţini locuitori, le-a plăcut noilor veniţi pentru că prin configuraţia sa avea asemănare cu locul de unde veniseră, un sat numit Valea Mare, şi, pentru a şi-l aminti mereu, i-au zis satului nou tot Valea Mare.

Tot astfel s-a întâmplat şi cu alte aşezări. Numele satului nou a apărut prin împrumutarea numelui unei aşezări mai vechi de către una mai nouă, din apropierea imediată sau de la o depărtare ceva mai mare. Este explicaţia numărului mare sau relativ mare a mai multor localităţi cu acelaşi nume.

De la istoria veche până în prezent...

Dupa 1874 mulţi români transilvăneni, urmăriţi de autorităţile habsburgice, işi caută refugiul la sud de Carpaţi, în preajma Câmpulungului.

"După revoluţia din Ardeal, pornită la îndemnul lui Horea, Cloşca şi Crişan (1785), mulţi transilvăneni au trecut munţii şi s-au aşezat pe moşia oraşului, mai ales în zona Vişoi şi spre satele Voineşti şi Valea Mare - Pravăţ, învoindu-se cu moşnenii oraşeni să le plătească câte 40 de bani pe an de fiecare casă, drept dijmă şi clacă." (I. Răuţescu, "Câmpulung Muscel, Monografie Istorică", Tipografia Gh. Vlădescu, Câmpulung Muscel, 1943, pag 34).

Unul dintre momentele importante din punct de vedere istoric pentru locuitorii acestei zone este primul război mondial în care mulţi dintre valimăreni au căzut pe câmpurile de bătălie pentru apărarea ţării. Numele lor se află înscris pe Monumentul Eroilor din satul Valea Mare - Pravăţ.

Cuvintele încrustate pe piatra monumentului sună astfel: "Omagiu vitejilor din Valea Mare - Pravăţ care au pierit pentru apărarea patriei în luptele de la: Bran, Pravăţ - Mateiaş, Bratocea, Predeal, Cocaragea, Balarii, Mihaieşti, Oituz - Rachitas, Mărăşti - Mărăşeşti".

Satul Valea Mare a cunoscut urgia bombardamentelor inamice. Aici s-a aflat, începând cu 4 octombrie 1916, cartierul Diviziei 22 Infanterie.

După război, satul a cunoscut o dezvoltare apreciabilă pe plan politic şi social. La aceasta a contribuit şi reforma agrară din 1921. O bună parte dintre locuitori au fost împroprietăriţi, primind loturi pe Muscel.

Al doilea război mondial a adus noi jertfe. Printre cei pieriţi se numără: Sergentul Gheorghe Catana, Sublocotenentul Ioan Dobrescu, Soldatul Gheorghe Rujan - toti trei din Regimentul 30 Infanterie. Numărul celor ce au căzut la datorie în primul şi cel de-al doilea Război Mondial este foarte mare în raport cu numărul locuitorilor acestei comume.

După război s-a instaurat regimul totalitar care a impus colectivizarea forţată. Astăzi, în condiţiile unei reale democraţii datorată Revoluţiei din 1989, satul progresează necontenit.

Pagina Anterioară