this is my custom module i can put any HTML here

Munţii Piatra Craiului

Crai vedere panoramica vedere panoramica vedere panoramica din satul Ciocanu din Podul Dambovitei din Podul Dambovitei (printre nori) din Podul Dambovitei creasta sudica creasta din mijloc creasta nordica Peretele Marelui Grohotis Peretele Padinei Lancii Turnul lui Anghelide Canionul Anghelide catre Chilii Poiana Costilei Padurice Pestera Dambovicioara Pestera Dambovicioara Pestera Ursilor (Clotul Surpat) Pestera Ursilor (Clotul Surpat) Pestera Liliecilor Pestera Liliecilor Cerdacul Stanciului La Zaplaz Creasta nordica (printre nori) cu cortul pe creasta Grindul spre refugiu refugiul Grindu vedere de langa refugiul Grindu Apus deasupra Pietrei Craiului Apus

Prezentare generală:

Geograful francez Emm. de Martonne (1873-1955), cel care ne-a dat primul studiu aprofundat asupra morfologiei Carpaţilor Meridionali, a înfăţişat precum urmează apariţia Masivului Piatra Craiului în complexul geografic şi geologic din care face parte: "Un accident principal în geografia Carpaţilor Meridionali, care opune formelor masive ale Bucegilor şi Iezerului, eleganţa profilului său îndrăzneţ".

Într-adevăr, spre deosebire de alte masive muntoase din lungul Carpaţilor româneşti, mult mai impresionante prin volumul sau prin aspectele lor alpine impunătoare, Piatra Craiului se caracterizează printr-o înfăţişare cu totul particulară, cu elemente pe alocuri unice în geografia Carpaţilor noştri.

Ridicat brusc, la capătul său dinspre nord-est, deasupra şesului întins al Ţării Bârsei, la hotarul oraşului Zărneşti şi prelungit către sud-vest până deasupra cheilor adânci ale Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei; învecinat către vest şi nord-vest cu o serie de munţi mărunţi care aparţin lanţului făgărăşan ca şi Munţilor Perşani, iar către est cu partea cea mai înaltă a culoarului Bran—Rucăr, Piatra Craiului este singu-rul masiv din întregul lanţ carpatic românesc care apare ca o imensă creastă izolată, atât de categoric diferenţiată faţă de înălţimile din jur, încât acestea rămân nişte coline fără importanţă, împădurite de jos până sus. Localnicii le spun "piscuri" celor de pe versantul de apus (Piscul cu Brazi, Piscul Rece) şi "gâlme" sau "dâlme" celor de pe versantul de răsărit (Gâlma Danciului, Gâlma Ţiganului).

Despărţită de lumea alpină a Munţilor Făgăraşului printr-un lung şirag de înălţimi minore (Tămăşelul, Tămaşul Mare, Lerescu) care începe chiar de la poalele abruptului apusean (La Umeri, Şaua Tămăşelului), iar de piramida masivă a Păpuşii (din Munţii Iezerului), prin adâncul şanţ al văii superioare a Dâmboviţei, creasta izolată şi golaşă a Pietrei Craiului datorează impresia de măreţie mai mult vecinătăţii acestor înălţimi modeste şi depărtării faţă de marile masive dominante: Bucegii, Munţii Iezerului şi ai Făgăraşului, decât înălţimii maxime a ei care abia trece de 2200 m (Vf. La Om sau Piscul Baciului: 2239 m).

Limitele geografice ale Pietrei Craiului sunt, aşa cum se prezintă ele în aparentă, oarecum uşor de identificat, mai ales că, ivite ca urmare a unui accident geologic în mijlocul unei zone montane cu o alcătuire total diferită, calcarele Pietrei Craiului delimitează ele singure un masiv care se distinge de departe prin silueta sa şi printr-o particulară omogenitate de structură geologică.

Hotarul de nord al Pietrei Craiului se contopeşte cu Valea Bârsa Mare, dincolo de care se ridică înălţimile modeste din zona Poiana Mărului, ţinând de Munţii Perşani. Limita de răsărit ar putea trece de-a lungul Râului Mare al Zărneştilor, ca şi în lungul Văilor Brusturetului şi Dâmbovicioarei. Cât despre limita de apus a masivului, ea nu poate fi aşezată decât pe cursul superior al Dâmboviţei, amonte de confluenţa cu Dâmbovicioara.

Şi totuşi, această delimitare oarecum schematică nu este perfectă, în măsura în care am ţinut seamă numai de trupul propriu-zis al masivului calcaros, făcând abstracţie de zona gâlmelor dinspre răsărit, care se întinde efectiv pînă la pasul Giuvala (l 275 m alt.) şi până la Valea Sbârcioarei, afluent al Văii Turcului, care trece prin Moeciu de Jos şi Bran, precum şi de înălţimile împădurite de pe versantul de apus: Tămăşelul, Piscul cu Brazi, Piscul Rece etc., care aparţin geologic şisturilor cristaline ale Munţilor Făgăraşului şi Iezerului, dar geografic şi turistic trebuie considerate ca făcând parte din aria Pietrei Craiului.

Acces

Satul Podu Dâmboviţei

Acces rutier: Pe DN 73 din Braşov sau, din Bucureşti, pe A1 până în Piteşti, apoi pe DN73. Situat la 29 km de Câmpulung şi 53 km de Braşov. Prin sat circulă autobuze, care fac legătura între Braşov şi Câmpulung, Piteşti, Horezu, dar care au un program foarte restrâns. Prin aşezarea lui şi prin realizarea drumului forestier de-a lungul văii Dâmboviţei, satul a devenit un punct de plecare pentru traseele turistice de pe versantul estic si cel vestic al Pietrei Craiului.

Comuna Dâmbovicioara

Acces rutier: Pe DN73 din Braşov sau, din Bucureşti, pe A1 până în Piteşti, apoi pe DN73. Situată la 5 km de satul Podu Dâmboviţei, este legată de acesta printr-un drum local, iar ca mijloace de transport se pot folosi aceleaşi rute ca şi pentru Podu Dâmboviţei. Din Dâmbovicioara încep trasee spre versantul estic al Pietrei Craiului.

Comuna Bran

Acces rutier: Pe DN73 din Braşov sau, din Bucureşti, pe A1 până în Piteşti, apoi pe DN73. Important punct turistic care este deservit de curse regulate ce pornesc din Autogara nr. 2 Braşov, cu staţie în centrul comunei, lângă Castelul Bran. De lângă castel porneşte un traseu turistic marcat cu triunghi albastru care ajunge în satul Măgura, de unde se coboară pe drumul comunal Măgura-Zărneşti până la Fântâna lui Botorog, punct de plecare înspre Cabana Curmatura şi Prăpăstiile Zărneştilor.

Satul Peştera

Acces rutier: Pe DN73 din Braşov sau, din Bucureşti, pe A1 până în Piteşti, apoi pe DN73. Drumul spre satul Peştera se ramifică în centrul comunei Moieciu de Jos din DN73 şi are o lungime de aproximativ 11 km, constituind calea de acces spre zona sud-estică a masivului. Există autobuze ce fac legătura între Braşov şi Moieciu, cu plecare din autogara nr. 2 Braşov.

Satul Şirnea

Acces rutier: Pe DN 73 din Braşov sau, din Bucureşti, pe A1 până în Piteşti, apoi pe DN73. Din DN73, la km 96.200, în dreptul unui han, se ramifică spre dreapta un drum comunal, numit Drumul Şirnii, care după cca. 3 km ajunge în centrul satului Şirnea. În faţa hanului este staţia autobuzelor ce circulă între Braşov şi Câmpulung, Piteşti, Horezu cu plecare din Autogara nr. 1 Braşov. Este una dintre cele mai scurte căi de acces spre zona La Table - Grind.

Oraşul Zărneşti. Situat la 27km de Braşov, este cel mai uşor şi important punct de acces.

Acces rutier: Din Braşov pe DN73 până în Râşnov, iar apoi pe DN73A până în Zărneşti. Cursele regulate de autobuze ce fac legatura între Braşov şi Zărneşti pleacă din Autogara nr. 2 Braşov. Din Bucureşti, pe DN1 până la intrarea în Predeal, iar apoi pe DN73A pe ruta Paraul Rece-Râşnov-Zărneşti.

Relieful:

Piatra Craiului se prezintă sub înfăţişarea generală a unei spinări proeminente, ridicată pe direcţia nord-est - sud-vest, începând cu Piatra Mică, ale cărei pante împădurite coboară până la marginea ţărânilor din hotarul oraşului Zărneşti şi sfârşind cu Pietricica, ale cărei ultime pante, de asemenea împădurite, coboară până la confluenţa Dâmboviţei cu Dâmbovicioara, amonte de satul Podu Dâmboviţei.

Pe o lungime de circa 22 km, această spinare înaltă, exclusiv calcaroasă, unică în morfologia Carpaţilor româneşti, poate fi descompusă în câteva subunităţi şi anume:

• Piatra Craiului Mică, cu punctul dominant în Vârful Piatra Mică (1816 m), este un drum calcaros despărţit de restul masivului prin adânca înşiruire din Curmătura Pietrei Craiului (1620 m), iar de vecina ei dinspre est, Măgura Branului, prin îngustul defileu al Prăpăstiilor.

• Piatra Craiului Mare, creasta principală a masivului, începe din Turnul Pietrei Craiului (1923 m), ridicat deasupra Curmăturii, continuându-se printr-o lungă serie de piscuri care se menţin la un nivel mediu de 2000-2200 m şi dintre care menţionăm, în ordine: Vf. Padina Popii (1970 m), Vf. Ascuţit (2136 m), Ţimbalul Mare (2165 m), Vârful dintre Ţimbale (2170 m), Ţimbalul Mic (2198 m), Vf. Sbirii (2188 m), precum şi cele nouă piscuri succesive care alcătuiesc grupul "Clăilor" şi dintre care Claia Căldării Ocolite (2170 m) domină o vastă cavitate adâncită ca o pâlnie pe versantul de apus — Căldarea Ocolită. Într-un punct situat aproximativ la mijlocul prelungii spinări a Pietrei Craiului, se ridică nodul central al masivului, punctul său de maximă altitudine: Vârful La Om sau Piscul Baciului (2239 m), urmai către sud de o altă serie de piscuri de data aceasta din ce în ce mai coborâte: Vf. Grindului (2229 m) împreună cu Colţii Grindului, apoi Muchia Lungă (2210-2150 m), un veritabil acoperiş de casă, Vf. Lespezi (2127 m), Vf. Pietrei (2086 m) şi Vf. Funduri (1951 m), până la Şaua Funduri (1889 m), unde ia sfârşit domeniul alpin al Pietrei Craiului.

• Pietricica este continuarea spinării masive a Pietrei Craiuilui către sud şi sud-vest, în zona înălţimilor sub-alpine, începând de la Şaua Funduri, prin Vf. La Arsură (1853 m), Vf. Pietricica (1764 m), Gruiul Mirii (1521 m) şi sfârşind la Sub Pietricică (1264 m) şi Plâiic (1296 m), deasupra confluenţei Dâmboviţei cu Dâmbovicioara.

Menţionăm că, în vorbirea curenta a turiştilor şi alpiniştilor, porţiunea de creastă dintre Turn şi Vf. La Om este cunoscută sub denumirea de "Creasta nordică", iar porţiunea următoare, până la Şaua Funduri, sub aceea de "Creasta sudică".

La rândul lor, cei doi versanţi ai spinării Pietrei Craiului se prezintă sub înfăţişări diametral opuse. În vreme ce versantul de răsărit, care priveşte către culoarul depresionar Bran—Rucăr, este slab înclinat şi acoperit de o vegetaţie subalpină care coboară până la liziera superioară a pădurii de conifere, versantul de nord-vest şi de vest oferă privirilor un abrupt de o înclinaţie care atinge, pe alocuri, verticala şi care se prelungeşte fără întrerupere, de la Turn până sub Şaua Funduri, pe o diferenţă de nivel de 400-600 m, deosebit de sălbatic şi foarte greu accesibil.

Versantul de răsărit prezintă numai două mici zone de întrerupere a clinului înierbat şi foarte accesibil, prin apariţia a două mici abrupturi: unul în dreptul Colţilor Grindului, cu câteva hornuri şi ţancuri destul de moderate, iar ailtul în dreptul Ţimbalelor, unde se profilează Hornurile Mărtoiului. Această mică zonă de abrupt se prelungeşte până în dreptul Turnului, fiind caracterizată printr-o deosebită bogăţie de ţancuri, muchii şi hornuri verticale de mici proporţii, care au favorizat dezvoltarea unei veritabile şcoli de antrenament pentru alpinişti.

Pe linia despărţitoare dintre aceste mici abrupturi estice şi plaiurile îmbrăcate în vegetaţie sub-alpină, versantul de răsărit al Pietrei Craiului este străbătut de un "brâu" neîntrerupt, care poartă însă denumiri diferite după zona pe care o traversează şi anume: "Brâul de sub Grind", de sub Colţii Grindului până sub Colţii Găinii, apoi "Brâul Vlăduşca" şi "Brâul Mărtoiului" (sau "Poliţele Mărtoiului"), din dreptul Colţilor Găinii până sub Ţimbale şi deasupra Padinilor Frumoase.

Abruptul de nord-vest şi de vest, aşezat cu faţa către valea superioară a Bârsei Mari şi, respectiv, către cea a Dâmboviţei, este cel care reprezintă principala podoabă şi semnul de unicitate a Pietrei Craiului. Îmbrăcaţi în păduri de molid numai la extremităţile dinspre nord (Turn) şi sud (Pietricica), pereţii acestui abrupt, în lungime totală de peste 20 km, sunt absolut golaşi în rest, înfăţişându-ne o rocă albă, calcare în general puţin rezistente, care se macină în permanenţă, dând naştere unor veritabile "râuri de grohotiş" ce pornesc la vale la cea mai uşoară atingere, îmbrăcând poalele abruptului într-o pânză continuă de bolovănişuri mişcătoare, foarte instabile şi alcătuind acea excepţională zonă care se numeşte "Marele Grohotiş" ("Horjul Mare", în vorbirea locală), o pânză de bolovani albi şi mobili, largă de câţiva km.

Dacă abruptului de nord-vest, dintre Turn şi Vf. La Om (Căldarea Ocolită—Colţii Răi) nu-i lipsesc elementele de relief de primul ordin, mai ales pentru practicarea alpinismului, ca: Padina Şindileriei, Padina închisă, Padina Popii, Muchia Padinei Popii, Padina fui Călineţ, abruptul Ciorânga Mare, Şpirla de Sus, Ţimbalele, Vlăduşca superioară, Căldarea Ocolită - Colţii Răi sau Zona Lanţuri, în schimb abruptul apusean este acela unde întâlnim elementele de cel mai mare interes peisagistic, cele care au făcut faima întregului masiv: Umerii Pietrei Craiului, Padina Lăncii, Marele Grohotiş, Peretele Central, Peretele Piscului Rece, Peretele de la Ceardac, Muchia Roşie, Peretele lui Ivan, Ceardacul Stanciului, până la Valea Urzicii, dincolo de care zona de abrupt scade treptat în înălţime, pierzându-se sub Gruiul Mirii şi Pietricica.

Atât abruptul de nord-vest, cât şi cel de vest, sunt străbătute de câteva "brâuri" sau "brâne" de altitudine, care marchează, însă, unele denivelări şi întreruperi, începând din dreptul Turnului până la Valea Urzicii şi care poartă diferite denumiri: Brâul de Sus, Brâul de Mijloc, Brâul de Jos, Brâul Ciorânga Mare, Brâul Richiţii, Brâul Roşu, Brâul Caprelor etc.

Vecinii Pietrei Craiului

În vecinătatea ambelor laturi ale spinării Pietrei Craiului se găsesc numeroase măguri, gâlme (dâlme), piscuri sau muncei, a căror apartenenţă geologică şi geografică care ne interesează din punct de vedere turistic în măsura în care le vom întâlni pe drumurile de acces către creasta principală.

Înălţimile modeste, aflate la nord de valea superioară a Bârsei Mari: Pleaşa (1098 m), Ciuma (1421 m), Gruiul Lung (1266 m), aparţin grupei montane Ţagla-Poiana Mărului (Perşanii de Sud), neavînd nimic comun cu Piatra Craiului. Nu acelasi lucru putem spune despre munceii aflaţi în nemijlocit contact cu versantul de apus: Capul Tămaşului (1502 m), Tămăşelul (1604 m), Piscul cu Brazi (1438 m), urmaţi de munceii Piscul Rece, Valea lui Ivan, Valea Largă, Păltineţ, Valea Speriatei, care au importanţa lor în circulaţia turistică din această zonă apuseană şi sudică a Pietrei Craiului.

Pe de altă parte, versantul de răsărit al masivului se învecinează, de asemenea nemijlocit, cu un lanţ de înălţimi modeste, dar de interes turistic, începând cu Măgura Branului (1375 m), spinare împădurită care desparte culoarul depresionar Bran—Rucăr de şesul Bârsei şi se ridică între Prăpăstiile Zărneştilor şi Cheile Turcului, din centrul localităţii Bran; seria se continuă cu munceii Toancheş (1545 m), Mărtoiu (1423 m), Cozia său Coja (1546 m), Piatra Galbenă (1474 m), Ciocanu (1227 m), precum şi cu gâlmele Danciului (1286 m), Ţiganului (1226 m), Rogoazei (1219 m), Dâmbovicioarei (1322 m) şi Predealului (1332 m), până la pasul Giuvala (1275 m), pe unde se face trecerea către Masivul Leaota şi către Bucegi.

Menţionăm, de asemenea, că trecerea din Piatra Craiului către zona alpină a Munţilor Făgăraşului se face peste Capul Tămaşului (1502 m), Tămaşul Mare (1736 m), Lerescu (1704 m) şi Comisu (1883 m).

Geologia:

Piatra Craiului este aproape în întregime un masiv calcaros, alcătuit dintr-o masă de calcare recifale de vârstă jurasică, ale căror strate se prezintă de multe ori răsturnate până la verticală, ceea ce favorizează formarea unui relief alcătuit din şanţuri adânci şi muchii înguste, relief întâlnit mai ales în cuprinsul abruptului nord-vestic.

Acolo unde stratificaţia calcarelor apare pe orizontală (abruptul Marelui Grohotiş), au luat naştere cunoscuţii pereţi verticali, înalţi de circa 400-600 m, dintre Padina Lăncii şi Valea lui Ivan. Depozitele de calcare nu se limitează numai la spinarea propriu-zisă a Pietrei Craiului, ci se extind şi către răsărit, până deasupra satelor Şirnea şi Peştera, pe linia de contact cu culoarul depresionar Bran-Rucăr (munceii Toancheş — Coja — Gâlma Spărturilor — Piatra Galbenă — Ciocanu), ca şi către sud, până deasupra satului Dâmbovicioara, marcate fiind, În special, de prezenţa Cheilor Dâmbovicioarei.

Numai către apus limita depozitelor de calcare nu trece mai departe de baza însăşi a abruptului, restul acestei zone apusene, de la Valea Tămăşelului până la Valea Speriatei, fiind o continuare a şisturilor cristaline care vin dinspre Munţii Făgăraşului şi sfârşesc într-o nemijlocită atingere cu calcarele abruptului apusean, în Şaua Tămăşelului, la picioarele Umerilor Pietrei Craiului.

Conglomeratele calcaroase, de vârstă cretacică, intră numai parţial în alcătuirea geologică a Pietrei Craiului şi anume în zona munceilor sau gâlmelor de pe latura estică a masivului, Ia contactul cu culoarul depresionar Bran—Rucăr.

Văile

Foarte puţine văi cu apă străbat teritoriul Pietrei Craiului, masiv eminamente calcaros; văile acestuia au, printre alte cafacteristici, şi pe aceea ds a nu putea reţine apele pe cursul lor, ele fiind în mare majoritate văi de abrupt, lipsite de apa dar bogate în grohotişuri.

Puţinele văi cu apă se găsesc, de altfel, numai la periferia masivului şi a zonei de calcare, reprezentând în parte chiar limitele acestora, atât la extremitatea nordică a crestei, prin cele două fire de vale: Bârsa Mare şi Râul Mare al Zărneştilor (Prăpăstii), cât şi la extremitatea sudică, prin văile Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei.

Bârsa Mare îşi trimitea afluenţii de pe dreapta, în mare majoritate lipsiţi de apă, adânc în trupul crestei nordice a masivului; sunt văile Crăpăturii, Padina Hotarului, Padina Calului, Padina Şindileriei, Padina Închisă, Padina Popii, Ciorânga Mare, Padina lui Râie, Padina lui Călineţ, Valea Podurilor, Ciorânga Mică, Vlăduşca, Şpirla şi Bârsa Tămaşului, ultimele două fiind singurele văi cu apă, deoarece trec la contactul calcarului ou şisturile cristaline.

Râul Mare al Zărneştilor, afluent al Bârsei Mari care străbate "Prăpăstiile", trimite la rândul său o altă serie de afluenţi pe versantul estic al Pietrei Craiului: Padina lui Dănişor, Valea Curmăturii, Valea Zănoagei, Valea Cheii, Vailea Mărtoiului (cu sumedenia de fire de obârşie din "Padinile Frumoase"), în sfârşit Valea Vlăduşca (alta decât cea de pe versantul apusean).

Dâmboviţa brăzdează versantul de apus al Pietrei Craiului cu afluenţii săi de pe stânga, începând cu Valea Tămăşelului (său Dragoslăvenilor) şi cu firele ei de abrupt, lipsite de apă: Padina Lăncii, Piscul Rece, Piscul cu Brazi şi continuând cu Valea lui Ivan, Valea Urzicii, Valea cu Apă, Valea Largă, Valea Seacă, Valea Speriatei şi Valea Gruiului, cele mai multe din ele având apa pe cursul lor inferior, deoarece străbat zona de şisturi cristaline de la poalele abruptului apusean.

Dâmbovicioara brăzdează, la rândul ei, versantul de răsărit al masivului prin afluenţii ei: Valea Brusturetului cu Valea Seacă a Pietrelor, Valea Muierii, Valea Copilului, a Peşterii, a Fundurilor, a Căpăţînelor, a Lespezilor, a lui Stinghie, până la Valea Cheii de sub Grind cu Vâlcelul Găinii.

În marea lor majoritate, văile acestea sunt prezente pe circuitele turistice care străbat aria Pietrei Craiului, fie ca trasee de acces, fie ca repere pentru o întreagă reţea de ture de alpinism.

Clima:

Poziţia geografică, orientarea generală a masivului, configuraţia reliefului său axat pe o creastă înaltă şi izolată, imprimă topo-climatului Pietrei Craiului anumite particularităţi, deşi în general datele climatice se înscriu în limitele admise pentru toate celelalte zone de altitudine învecinate, din Carpaţii Meridionali (Bucegi, Iezer, Făgăraş).

În ceea ce priveşte temperatura aerului, condiţiile locale fac ca aceasta să fie sensibil mai ridicată, în medie, decât în zonele de altitudine superioară din jur; astfel, temperatura anuală se menţine în jur de 0°C, în vreme ce, în amintitele zone înalte, ea coboară pînă la —2°C. Orientarea masivului (NE-SV) dă naştere la diferenţe de temperatură între cei doi versanţi oponenţi ai crestei, în aşa fel încât pe versantul de răsărit, unde maximum de încălzire se produce în cursul dimineţii, nu sunt de semnalat temperaturi atât de ridicate ca pe versantul apusean, mult mai expus radiaţiei solare în orele de la miezul zilei şi de după amiază.

În acelaşi timp, în zonele aşezate cu faţa către nord şi nord-vest ("Dosul Pietrei Craiului"), topoclimatul se caracterizează prin diferenţe (amplitudini diurne) mai reduse între temperaturile maxime şi minime şi un grad de umiditate mai ridicat, ceea ce explică şi prezenţa unor masive păduroase a căror lizieră superioară ajunge până la altitudinea de 1700 m.

Vânturile reprezintă un element climatic de o evidentă permanenţă, datorită tot poziţiei izolate, ca şi configuraţiei generale a masivului; să nu uităm că acesta este ridicat între două mari culoare, unul la răsărit: culoarul Bran-Rucăr, altul la vest şi nord-vest: culoarul Bârsa-Dâmboviţa, pe unde se scurg în permanenţă masele de aer de pe cei doi mari versanţi ai Carpaţilor Meridionali.

Pe creasta Pietrei Croiului vânturile suflă în permanenţă, cu variaţii doar de intensitate şi de frecvenţă; anotimpul relativ mai calm este vara, iar frecvenţele şi vitezele cele mai mari se înregistrează iarna şi primăvara. Vânturile dominante în zona superioară a masivului sunt cele dinspre NV, ca de altfel în toată zona alpină din care acesta face parte; fenomenul este atestat nu numai de orientarea pe direcţia NV-SE a coroanei arborilor şi arboretului din zonele de apus său de pe creastă (în partea ei mai coborâtă), dar şi de acumulările mult mai masive de zăpadă de pe versantul de răsărit, situat la adăpostul crestei principale.

Nebulozitatea. Judecând după numărul mediu al zilelor cu nebulozitate accentuată, se poate spune că Piatra Craiului se plasează printre masivele muntoase cu un grad ridicat de nebulozitate; într-adevăr, media anuală a zilelor cu cer acoperit (parţial sau total) se ridică la circa 18-200, iar cea a zilelor cu cer senin nu trece de 80 pe an.

Două fenomene meteorologice atrag în special atenţia turiştilor în această zonă montană şi anume: marea de nori care se produce în unele zile de iarnă şi care înconjoară din toate părţile piscurile izolate ale crestei, făcându-le să apară ca nişte insule în mijlocul unui ocean frămîntat, precum şi ceaţa (sau "boaghea" — în limbaj popular local) care acoperă zonele de altitudine medie, constituind un obstacol vrednic de luat în seamă în orientarea drumeţilor.

Precipitaţiile sunt deosebit de abundente în Piatra Craiului, media anuală a acestora înscriindu-se între limitele de 1000-1200 mm, ceea ce este foarte aproape de cifra maximă înregistrată în zonele noastre montane (1200—1400 mm în medie pe an); precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare ajung până la 50% din totalul precipitaţiilor anuale.

În general, ploile cele mai abundente se înregistrează în lunile mai şi iunie, iar cele mai reduse în lunile de toamnă său în februarie-martie (în ceea ce priveşte precipitaţiile sub formă de zăpadă). Foarte adesea, în zilele de vară, se produc puternice averse de ploaie cu descărcări electrice, datorate tot configuraţiei generale a masivului care favorizează producerea curenţilor ascendenţi (de convecţie).

Dacă ploile se repartizează relativ uniform pe ambii versanţi ai masivului, în schimb zăpada se masează de preferinţă pe versantul de răsărit, în timp ce abruptul apusean şi de nord-vest păstrează zăpada numai pe brânele de altitudine. De aici rezultă unul din principalele obstacole în calea dezvoltării drumeţiei şi alpinismului de iarnă în Piatra Craiului, ca şi a sportului cu schiurile şi anume: avalanşele, care se produc pe versantul de răsărit, cu precădere în zonele de sub Colţii Grindului, Colţii Găinii, Hornurile Mărtoiului sau Curmătura, iar pe cel de nord-vest mai ales pe cursul principalelor văi de abrupt.

Flora:

Datorită preponderenţei aproape absolute a calcarelor în constituţia sa geologică, precum şi configuraţiei sale generale ce poate fi reprezentată printr-o orografie axată pe o spinare prelungă şi înaltă, flancată de doi versanţi expuşi către est şi vest, Piatra Craiului adăposteşte o floră mai puţin bogată în specii, dar bogată în exemplare din aceeaşi specie şi mai ales în elemente specifice (endemisme), cele mai multe dintre ele prezentând o importanţă naturalistică atât de mare încât au fost declarate monumente ale naturii încă de multă vreme şi puse sub ocrotire potrivit legii, în cuprinsul unei vaste rezervaţii naturale despre care vom vorbi mai departe.

În zona alpină a vegetaţiei, la altitudini de peste 1 900 m, întâlniim o floră calcicolă în alcătuirea căreia vom identifica, mai ales în cuprinsul abruptului nord-vestic, ca şi pe creastă, florile albe ale arbustului pitic, rămas aici din perioada glaciară: arginţica (Dryas octopetala), muşcata de munte, denumită şi "priboi" sau "ciocul berzei" (Geranium coerulatum), iarba osului (Helianthemum alpestre), ghinţura albastră (Genţiana verna), nemţişorul (Delphinium intermedium), garofiţa de munte (Dianthus spiculifolius), merişorul (Vaccinium vitisidaea), smirdarul sau bujorul de munte (Rhododendron Kotschyi), afinul (Vaccinium myrtillus) şi multe altele.

În zonele mai coborâte şi mai umede, ne întâmpină nenumărate exemplare de şopârliţe (Parnassia palustris), clopoţei (Campanula abietina), omag (Aconitum paniculatum), nu-mă-uita (Myosotis alpestris), ciuboţica cucului (Primula longulora), mărţişor (Geum montanum), viorele (Viola biflora) şi multe altele.

Grohotişurile, care ocupă spaţii considerabile la picioarele abruptului (în special cel apusean), dar a căror altitudine nu depăşeşte 1600—1700 m, adăpostesc o floră cu totul aparte, în cadrul căreia întâlniim numeroase exemplare de linairiţe (Linaria alpina), măcriş (Rumex scutatus), firuţe (Poa nemoralis), maci galbeni (Papaver pyrenaicum), muşcate zise şi "năpraznic" (Geranium robertianum), numeroase soiuri de saxifrage său ochii şoricelului, ferigi (Dryopteris robertiana), garofiţe albe (Dianthus spiculifolius), predominate de buchetele albe şi năltuţe ale "mirodenelor" plăcut mirositoare (Hesperis alpina).

Pădurile ocupă poalele ambilor versanţi ai crestei Pietrei Craiului până către 1600-1700 m olt., dar mai curent în jurul limiitei superioare de 1500 m, fiind alcătuite din molidişuri compacte (Picea excelsa: molidul) şi din pinete sau jnepenişuri (Pinus montana: jneapănul) care, în zona imediat inferioară (1200-1400 m alt), fac loc bradului alb (Abies alba) şi unor pâlcuri izolate de tisă (Taxus baccata).

Fauna:

Despre fauna Pietrei Craiului nu se poate spune nimic deosebit faţă de alte zone montane asemănătoare din Carpaţii noştri, cu excepţia prezenţei, în etajul alpin, a unor numeroase exemplare de capre negre (Rupicapra ruplcapra), element faunistic de prim ordin, declarat monument al naturii şi ocrotit prin măsuri aplicate cu o deosebita stricteţe, ceea ce a făcut ca, în ultimele decenii, efectivul acestora sa sporească.

În rest, capra roşie sau căpriorul, mistreţul, ursul carpatin, râsul, vulpea, lupul, veveriţele populează bungetele de pădure, mai ales la poalele abruptului apusean, iar păstrăvii (Salmo trutta fario), apele repezi de la periferia masivului. Dintre zburătoare menţionăm: cocoşul de munte (Tetrao urogallus) în aceleaşi bungete de pădure, mierla de stâncă (Monticola saxatillis) în zona de abrupt, puţine exemplare de acvile, în pereţii mai izolaţi.

Cabane şi refugii:

• Cabana Plaiul Foii (849m), 13 km de Zărneşti, reprezintă principala bază de acces către creasta muntelui.

• Cabana Curmătura (1.470m) este situată pe versantul estic al Pietrei Craiului, la poalele Turnului. Cel mai repede se poate ajunge la ea prin Prăpăstiile Zărneştilor.

• Cabana Gura Râului (740m), plasată la periferia oraşului Zărneşti, pe drumul către Prăpăstii.

• Cabana Brusturet (990m) este situată în zona sudică a Pietrei Craiului, la capătul superior al Cheilor Brusturetului, la o distanţă de 8 km de satul Podu Dâmboviţei. Pe 9 august 2005 Cabana Brusturet, de lânga Peştera Dâmbovicioara, a fost închisă de inspectorii Inspecţiei Sanitare de Stat Argeş. Cabana, proprietate a Cooperativei de consum Dâmbovicioara, a atins în ultimii ani un grad de degradare greu de imaginat. Calificată totuşi cu o stea, aceasta oferea turiştilor condiţii de cazare inacceptabile, la un preţ destul de piperat, 400.000 de lei pe noapte pentru un pat. Condiţiile în care se prepara şi se servea hrana nu se deosebeau de cele de cazare. Cabana Brusturet va rămâne închisă până când aceasta va fi adusă la standardul cerut de desfăşurarea turismului civilizat, eficient, competitiv.

• Refugiul Grindu (1.620m) se află pe versantul de răsărit, pe Plaiul Grindului, sub Vf. La Om.

• Casa Folea (1100m) este aşezată la marginea vestică a satului Peştera.

• Cabana Pietricica se află situată în partea de S-E a Munţilor Piatra Craiului - Parcul Naţional Piatra Craiului, la altitudinea de 1206 m, la confluenţa Văii Muierii cu Valea Ursului şi la 4 km de Cabana Brusturet.

• Garofiţa Pietrei Craiului (1.085m) este aşezată pe versantul vestic al Pietrei Craiului, pe Valea Dragoslăvenilor, accesul se face din satul Podu Damboviţei, pe şoseua spre Lacul Pecineagu (12,3 km) şi pe drumul forestier de pe Valea Dragoslăvenilor (3,8 km).

• Refugiul Diana (1.480m) este situat în Poiana Curmăturii Prăpăstiilor, fiind un adăpost deteriorat.

• Refugiul Speranţelor este localizat în partea de jos a brâului Cioranga Mare la o altitudine de 1685m.

• Refugiul de la Vârful Ascuţit este aşezat pe creasta masivului la câţiva metri sud-vest de Vf. Ascuţit.

• Refugiul Şpirla (1.400m) se află în pădurea de pe muchia care desparte văile Şpirla de Bârsa Tămaşului.

• Cabana "Taverna Pietrei Craiului" - situată la 5 km de oraşul Zărneşti pe drumul care duce spre Plaiul Foii.

Pagina Anterioară

TOP