Martisorul – 1 Martie

MARTISORUL

Martisor - 1 martie

Semnificația mărțișorului :  simbolul   primăverii și al revenirii la viață ce ne aduce optimism și credință. Forma acestuia s-a schimbat în timp. La început mărțișorul era simbolizat printr-o monedă. Mai târziu apărea sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu înșirate pe o ață. Acum margelele frumos colorate, ceramica și florile le-au luat locul. Despre Mărțișor sunt multe legende care încearcă să explice originea. Cert este că aceasta se pierde în negura vremilor. Cultura românească prezervă cu grijă memoria strămoșilor ei, astfel ca printre cele patru mituri importante ale românilor îl vom întâlni alături de “Miorița” și pe cel al “Babei Dochia”, ultimul fiind în strânsă legătură cu data de 1 Martie și cu mărțișorul.

Există numeroase variante ale Mitului Baba Dochia, toate interesante și la fel de frumoase.

Iată câteva dintre ele:

“Umblând cu oile prin pădure și torcând lâna din furcă Baba Dochia a găsit o pară, i-a facut o “bortă” și a legat-o cu un fir de ață, asta se întâmplă într-o zi de 1 Martie și de atunci s-a extins obiceiul”.

O altă legendă spune că… “în urma cu foarte mulți ani o femeie bătrână care se numea Dochia avea o fiica vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarna cumplita Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerandu-i să o spele la râu până devine alba ca zăpada. Tânăra fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărțișor și a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i se întâmplat. Atunci Mărțișor i-a spus că posedă o putere magică și i-a oferit o floare roșie și albă și a îndemnat-o să mai spele încă o dată veșmântul și apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă pânza era alba ca și neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să iși creadă ochilor. Nu ar fi crezut ca fiica sa vitregă va reuși să îndeplinească sarcina. Deodată a văzut floarea din părul fetei.

-De unde o ai? este încă iarna, o întrebă bătrâna.

Bătrâna crezu că primăvara a revenit și plecă cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, așa că a renunțat la cojoacele pe care le purta. La sfârșit a fost însă prinsă de burniță. Când a ajuns în vârf i s-a arătat Mărțișor:

-Vezi cât de rău este să stai în frig și umezeală, tu, cea care ți-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu? a grăit el.

Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul și împreună cu oile au fost transformate în pietre.”

Aceiași legendă cu baba Dochia dar sub altă formă spune că:

“Baba Dochia a avut un fiu care s-a căsătorit împotriva dorinței ei. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se mai întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De disperare, pentru ca nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Isus Cristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lâna cu ea. Acesta nu este un fapt neobișnuit, pentru că, în legendele românilor, Isus însoțit de Sfântul Petre apar des în viețile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apa, a spălat-o și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericita că a reușit să ducă la bun șfârșit această sarcină grea, și-a îndreptat pașii spre casă, unde nu a fost primită cu bucurie de soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărțișor (așa ii spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. După această întâmplare, Dochia a pornit împreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărțișor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, și-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până când a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urat se făcuse acum. Ningea și totul începuse să înghețe. Fără alte veșminte cu care să se încălzească, Dochia a înghețat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stâncă de piatră. “

Rocile se pot observa și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.

Și se poate continua cu o alta care nu are la bază mitul Dochiei.

“Odată soarele cobori într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit și l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniță. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Multi dintre pământeni l-au condus și i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu și să elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna și iarna. A găsit castelul zmeului și au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri și rănit, tânărul elibera Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind și bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până și ultima picătura de sânge se scurse în zăpada imaculată. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurași: unul alb și unul roșu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiați. Roșul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea și puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.”

La originile mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint, după alte surse, la care se atașa o sfoară făcută din doua fire răsucite, una roșie și alta alba (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Există credință, conform căreia, această amuletă aducea noroc și fericire.

Mărțișorul dăruit în zorii primei zile din Martie se purta o săptămână sau două, uneori chiar până la vederea primului pom înflorit, apoi se atârna de ramurile înflorite, crezându-se că tot astfel va fi și anul celui care l-a purtat. În funcție de zonă distingem și câteva particularități:

În Dobrogea mărțișorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul să fie “mare și înaripat”.

Martisorul

Mărțișorul” era un dar ce și-l trimiteau romanii, unul altuia, în ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un bănuț de aur spânzurat de un găietan de mătase împletit cu fire albe și roșii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât până când întâlnea cea dintâi roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit.

Bănuțul însemna îmbelșugarea, firele albe și roșii ale găietanului simbolizau fața alba precum crinul și rumena ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetica adresată primăverii.

În satele Transilvaniei, Mărțișorul roșu-alb din lână se agăța la porți, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la torțile galeților, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor malefice, pentru invocarea vieții, a puterii regeneratoare care se credea că ar fi stimulată prin însăși “culoarea vieții”.

Prima zi a lui Martie se numea în calendarul tradițional al satelor carpatine și Drogobete, când fetele se spălau “cu apa de omăt” ca sa fie “curate, frumoase, albe ca neaua”.

Bihorenii credeau că însăși apa de ploaie adunata de 1 Martie sau din “zilele babelor” te face frumos și sănătos, iar în Banat, datina spune că fetele sa adune stropii de apă sau nea de pe frunzele fragilor din pădure, să se spele pe obrajori rostind descântecul de dragoste al drogobetelui:

“Floare de fragă/ Din luna lui Mart/La toată lumea să fiu dragă / Urăciunile să le desparți”.

Iată și legăturile între cele două sărbători tradiționale românești:

În zilele noastre, mărțișorul este un simbol al primăverii care va să vină, iar realizarea lui a devenit o adevărată operă de artă. Oamenii oferă cu multa plăcere de 1 Martie mărțișoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admirației lor, ca respect și stimă specială pentru doamne și domnișoare.