Campulung Muscel's own encyclopedia

Biserica Sfântul Iacob şi ansamblul Bărăţia

Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia Sfantul Iacob si ansamblul Baratia

Biserica Sfântul Iacob

Este cea mai veche clădire din ansamblu, interesantă prin prezenţa cunoscutei lespezi de mormânt a Comitelui Laurenţiu de Longo Campo datată la anul 1300, aflată în interior, sub altar. Prezenţa unor console de piatră cioplite lucrate în stilul gotic tardiv, dovedind preexistenţa unei bolţi cu nervuri precum şi documentele, printre care descrierile episcopului catolic Baksič din mijlocul veacului al XVII-lea, indicau o vechime mai mare.

Cercetările arheologice efectuate au confirmat această ipoteză şi au dovedit că monumentul actual este de fapt corul unei biserici mai mari dispărută, prelungită spre vest cu o navă ale cărei fundaţii au fost scoase acum la iveală şi puse în evidenţă prin coborârea nivelului curţii. Săpăturile făcute în interior au mai descoperit sub pardoseala din secolul al XVII-lea temeliile unui al doilea cor, mai vechi, ţesute cu fundaţiile navei, dovedind prezenţa unei biserici anterioare corului gotic, putând deci fi pusă în legătură cu piatra de mormânt a Comitelui Laurenţiu şi datând ca atare înainte de anul 1300.

Lucrările de restaurare au urmărit valorificarea datelor obţinute prin cercetări. Pardoseala corului şi nivelul terenului în dreptul fostei nave au fost coborâte până la nivelul de călcare din veacul al XVII-lea precizate prin fragmentele de cărămizi pavimentate descoperite, iar fundaţiile corului mai vechi au fost marcate în pardoseala nouă.

Arhitectura gotică a corului a fost subliniată prin degajarea arcului triumfal dintre cor şi navă ce fusese astupat cu zidărie odată cu dărâmarea navei şi prin trasarea conturului bolţii dispărute în tencuiala pereţilor. Ferestrele au fost readuse la dimensiunile lor şi completate cu colonete şi timpane de piatră, ultimele tratate schematic neputându-se cunoaşte formele lor autentice. Portalul din faţada de sud a fost eliberat prin dărâmarea clădirilor noi aşezate în faţă, iar în sacristia dinspre nord a fost refăcută bolta, degajată vechea pardoseală şi redeschisă uşa spre altar ce fusese închisă cu zidărie.

Mai trebuie menţionate în cadrul lucrărilor de restaurare a bisericii punerea în valoarea a pietrei de mormânt din anul 1300 expusă pe un soclu de zidărie şi a celorlalte trei lespezi din veacul al XVIII-lea descoperite prin săpături. Principalele blocuri de piatră recuperate, printre care o cheie de boltă şi un stâlp cu inscripţia purtând numele parohului menţionat de episcopul Baksič şi anul 1648, au fost expuse în interior, iar unele fragmente de ancadramente din piatră sculptată neidentificate au fost încastrate în zidăria faţadei.

Turnul clopotniţă

Turnul clopotniţă, înainte de restaurare, înglobat pe trei laturi de clădiri mai noi, era socotit ca fiind singurul element semnificativ al ansamblului. Construit în anul 1730 pe locul unui turn mai vechi, cu o interesantă decoraţie ceramică şi picturală exterioară foarte vizibilă încă în fotografiile şi acuarelele pictorului Szatmary din anul 1860, a fost supraînălţat la sfârşitul veacului al XIX-lea cu un etaj pentru ceasuri cu acoperiş piramidal înlăturând interesantul acoperiş cu şindrilă cunoscut din tablourile lui Szatmary şi Grigorescu.

Astăzi turnul este degajat prin dărâmarea clădirilor noi care îi ascundeau faţadele. Părţile superioare, care îi dau monumentului o siluetă caracteristică intrată în obişnuinţa locuitorilor oraşului, au fost menţinute.

Casa parohială

Construită în cursul veacului al XVII-lea cuprinde o serie de încăperi boltite la etaj, aşezate peste pivniţe mari, frumos boltite, pe jumătate adâncite în pământ şi cu foişor cu arcade şi coloane masive de zid ridicate deasupra gârliciului de acces la pivniţă. Complet transformată în timp, cu ziduri supraînălţate, cu bolţile şi pereţii pivniţei modificaţi spre stradă pentru amenajarea unor prăvălii, casa nu se deosebea cu nimic ca înfăţişare de celelalte clădiri mai noi învecinate. Sondajele şi decapările de tencuieli executate în scopul restaurării au făcut însă posibilă revenirea la vechile forme.

Astăzi, monumentul cu acoperişul în patru ape şi pante repezi, cu faţade modificate prin micşorarea ferestrelor la vechile dimensiuni şi mai ales prin desfiinţarea vitrinelor şi prăvăliilor şi coborârea cornişei, apare din nou aşa cum trebuie să fi arătat la origine în vremea lui MATEI BASARAB (1632-1654). Trebuie semnalată, ca o realizare tehnică deosebită, dărâmarea ce părea o necesitate din cauza stării de avansată degradare în care se afla.

În interiorul pivniţei restaurate, cu bolţile întregite şi portalul de piatră eliberat de zidăria de umplutură, au fost depozitate toate bucăţile de piatră recuperate în cursul lucrărilor, printre care fragmente de inscripţii, capitele, piese sculptate şi nervuri cu urme de zugrăveli decorative. În clădirile anexate alipite casei parohiale a mai putut fi parţial reconstruită, pe baza urmelor păstrate în zidărie, o boltă pe trompe de colţ, formând pornirea coşului unei foste bucătării.

Prin lucrările de restaurare recent terminate ansamblul istoric al Bărăţiei cu monumentele sale revalorificate se prezintă în condiţiile corespunzătoare vechimii şi importanţei sale istorice şi arhitectonice.

Pagina Anterioară