Campulung Muscel's own encyclopedia

Istoria veche a Câmpulungului:

Retrospectivă asupra dezvoltării societăţii în depresiunea Câmpulungului, înainte de formarea oraşului

Coordonatele geografice ale oraşului, respectiv de 25° 39' longitudine estică, 45° 15' latitudine nordică şi o altitudine de 578 m deasupra nivelului mării, localizează aşezarea în depresiunea subcarpatică a Câmpulungului.

Depresiunea în cauză, căreia i s-a dat chiar numele oraşului, s-a format acum 60 de milioane de ani, în perioada cretacicului superior, a erei mezozoice, prin prăbuşirea unei zone de cristalin, afundate astăzi la câteva mii de metri, de-a lungul unor planuri de falie şi a generat implicaţii caracteristice cu privire la dezvoltarea economico-socială a societăţii omeneşti ce a urmat aici.

Faza procesului preliminar formării oraşului n-a constituit însă o cercetare nici ştiinţifică şi nici de orientare generală, în nici una din cele trei lucrări alcătuite monografic, până astăzi, asupra istoriei aşezării Câmpulungului-Muscel, respectiv: C. D. Aricescu, Istoria Câmpulungului 1855—1856; C. Rădulescu-Codin, Câmpulungul istoric şi legendar, 1925; Ion Răuţescu, Câmpulung-Muscel, monografie istorică, 1943.

Depresiunile subcarpatice au prezentat, în genere, condiţii climatice şi economice mai favorabile unei dinamici demografice ascendente în timp, situaţie pe care n-au cunoscut-o, în aceeaşi măsură, regiunile de câmpie, nu atât ca aci erau străvechi drumuri de migraţii, cu instabilităţile şi riscurile inerente, dar până târziu, în secolul al XVI-lea, în Ţara Românească aşezările omeneşti erau apropiate unele de altele şi mult mai dese în regiunea subcarpatică, cu precădere între Olt şi Dâmboviţa decât în zona de câmpie, agricolă.

Faptul se datora unei cauze economice: în regiunile de deal şi de munte, cu păşuni prin excelenţă, era mult mai accentuat sectorul producţiei animale, creşterea vitelor, specific de pondere al economiei noastre din veacurile trecute, pentru că reprezenta o mai mare bogăţie, constituind şi obiect de schimb, dar şi pentru că se îmbină cu agricultura, cu livezile şi viile, putând hrăni mai mulţi oameni decât la şes.

În acest context mărturiile de cultură materială, atestate cantitativ şi diversificate cronologic, pe aria viitorului oraş, a împrejurimilor sale imediate, fixează obligatoriu atenţia, începând cu perioada bronzului timpuriu, respectiv cu anii 1700—1600 î.e.n., adică cu cea 36 de secole în urmă.

Descoperirea în sudul oraşului, la Pescăreasa a unei necropole din epoca bronzului, chiar din perioada timpurie, cum s-a arătat mai sus, ne îndreptăţeşte să o considerăm, până acum, ca dovada celei mai vechi aşezări stabile a omului, aci, pentru că o rezervaţie funerară aparţine, indiscutabil, unei aşezări, pe care o deserveşte pe linie de cult.

Dar dovada aceasta nu este singura, ci doar o parte dintr-un cuprinzător repertoriu arheologic, din zonă, imediată a oraşului, sau din depresiunea Câmpulung şi care include descoperirile de la Albeşti, Malul cu Flori şi de pe valea râului Dâmboviţa, tot în vechiul Muscel, Cetăţenii din deal, toate din aceeaşi perioadă a bronzului, cu "ciste" de incineraţie sau de înhumaţie (morminte în formă de cutie din lespezi de piatră).

Vom menţiona interceptarea, într-un mormânt de acest tip, de acum 3600 de ani, a celei mai vechi dovezi a practicii medicinii locale, în specialitatea chirurgiei osoase, respectiv o trepanaţie practicată în scop terapeutic, cum s-a dovedit, pe frontalul craniului unuia din scheletele-descoperite.

Dar o adevărată sinteză, de proporţie cantitativă şi multilaterală asupra vieţii societăţii străvechi locale înainte de formarea oraşului Câmpulung, ne oferă pe aria investigată, cultura geto-dacică, descoperită începând cu incinta oraşului şi extinsă în împrejurimi şi în puncte mai îndepărtate.

Subliniem de la început două elemente ce sporesc considerabil valoarea locală, a elementelor societăţii geto-dacilor interceptate aci, integrând-o, cu deosebită semnificaţie, în istoria generală a patriei.

A) Existenţa unei mase demografice dacice locale, cu o dinamică fermă şi extensivă pe un parcurs de 4 secole (III î.e.n. — I e.n.).

B) Caracterul unitar al mărturiilor materiale şi spirituale interceptate în aşezările în cauză, cercetate ştiinţific, şi integrarea lor perfectă în conţinutul unitar al întregii vieţi geto-dacice, care a existat pe teritoriul României de astăzi.

Cel mai vechi nivel de depuneri arheologice al Câmpulungului medieval, suprapun ca o manta, cel puţin în aria sud-vestică a oraşului, în cartierul Olari-Sf. Gheorghe, urmele unei aşezări geto-dacice bine fixate stratigrafie şi cronologic în secolul II î.e.n. — I î.e.n., cuprinzând şi caracteristice prezente de cultură elenistică din aceeaşi perioadă.

Cultură dacică târzie s-a aflat la Apa Sărată, din zona sudică a Câmpulungului şi la Bughea de Sus, în zona vestică a acesteia, iar către răsărit de oraş, reţinem marele centru de la Cetăţeni.

Aci şi-a desfăşurat viaţa pe un parcurs de 4 secole (III î.e.n. — I e.n.) înfloritoarea aşezare dacică cu profil cvaziurban, al cărui habitus predominant îl constituie caracterul de mare centru economic, de "e m p o r i u m" tipic o depozitare de produse locale şi de import din arhipelagul egeean şi din Orientul Mediteranian. pentru schimbul zonal şi de tranzit, prin trecătoarea Branului, către centrul economic-politic al Daciei transilvane.

Avem aci, comasat istoric, într-o minunată sinteză economică şi cultural-artistică, conţinutul exhaustiv al tuturor aşezărilor geto-dacice, menţionate mai sus, comnonente ale culturii materiale şi spirituale ale dacilor din depresiunea Câmpulungului.

Agricultura cu cerealele cultivate local, brăzdarul din fier, pentru plug, râşniţele, creşterea vitelor, cultura plantelor furajere element caracteristic economiei sectorului zootehnic la dacii musceleni, ceramica, meşteşugurile, prelucrarea metalelor preţioase, gustul şi realizările artistice transpuse în ornamentarea vaselor, uzuale şi festive (între altele rhytonul ceramic: vas special pentru băut, cu protomă în formă de cap de cal, unicul de acest fel aflat pe întreaga arie dintre Carpaţi şi Dunăre, produsele din aur şi argint, bronz şi fier, fibulele, cataramele, colierele, brăţările şi mărgelele din materie vitroasă, policromă, aflate şi în aşezarea geto-dacică din Câmpulung, în cartierul Olari, toate acestea infirmând şi spulberând subaprecierile făcute în trecut asupra puterii de creaţie materială şi spirituală a geto-dacilor.

O subliniere deosebită trebuie făcută dovezilor atestând o intensă viaţă de schimburi economice interzonale, dar şi cu exteriorul.

Marea cantitate de amfore pentru transportarea vinului şi untdelemnului cu toartele ştampilate, purtând în numele ceramiştilor şi magistraţilor greci din insulele egeene de unde erau aduse, Cnidos, Rhodos şi Thasos, marile chupuri-dolia, pentru păstratul şi transportul produselor animale: carne, piei sărate, caşuri etc. şi în fine circulaţia monetară, atestând depăşirea trocului, prin instrumentul de schimb caracteristic vieţii economice: moneda, confirmă concret viaţa activă, multilateral dezvoltată în perioada dacică, pe întreaga zonă în cuprinsul căreia se va forma şi viitorul oraş.

În aşezarea dacilor câmpulungeni, s-a descoperit o monetă din secolul al II-lea î.e.n. emisă de cetatea autonomă Odessos (Varna de astăzi din Bulgaria) după cum la Cetăţeni s-au descoperit monete folosite de negustorii macedoneni pătrunşi până aici, respectiv emisii ale regelui macedonean Antigon Gonatas (227 î.e.n. — 239 î.e.n).

Dar continuitatea vieţii dacice de pe aria zonei limitrofe viitorului oraş s-a confirmat şi cu prilejul cercetărilor arheologice efectuate asupra cetăţii militare-romane castrul Jidava, de la Pescăreasa.

Aici dacii şi-au dovedit marea lor receptivitate, prin preluarea creatoare, deosebit de împrumuturile elenistice vehiculate de lumea greacă, a elementelor din cultura viitorilor cuceritori, înainte chiar de instaurarea stăpânirii romane, în a cărei cultură materială au introdus şi din cultura lor proprie, dacică, dar în care s-au contopit ulterior, în cei 165 de ani de viaţă comună, până la totala lor romanizare.

Dacă este însă cert că nu se poate lega, probatoriu şi direct, începuturile oraşului Câmpulung de cetatea militară romană castrul Jidava, de a cărei viaţă îl desparte o perioadă de circa 10 secole, este însă tot atât de fundamentat să considerăm că sub raportul continuităţii vieţii societăţii omeneşti în depresiunea în cauză dacii existenţi în zona civilă "extra muros" a castrului cât şi cei aflaţi în mod cert în însăşi componenţa garnizoanei militare a castrului erau continuatorii direcţi ai masei demografice dacice zonale, din care în secolul II î.e.n. — I î.e.n., o parte locuiau chiar pe aria oraşului de mai târziu, cum am arătat mai sus.

Toate aşezările dacice de pe aria zonală limitrofă Câmpulungului, reflectă concret masa extensivă şi intensivă de populaţie, cu o remarcabilă şi fermă dinamică demografică, cu o continuitate neîntreruptă cronologic şi în perioada daco-romană, cât şi mai târziu şi care de altfel şi justifică posibilitatea formării, după încheierea etnogenezei poporului român a unui centru de populaţie în această zonă: aşezarea medievală a Câmpulungului-Muscel.

Viaţa domestico-militară a castrului, desfăşurată între domniile împăraţilor Commodus (180—192) şi Gordian III (238—244), prin caracterul său de garnizoană permanentă a pus în lumină prin săpăturile efectuate nu numai imaginea materială a vieţii profesionale militare, a acesteia (arme, costumaţie militară, arhitectura cetăţii), dar şi aspecte de o mare diversitate a vieţii economice, domestice şi culturale, a întregii zone.

Produsele meşteşugului ceramic, specific locale cu influenţe ornamentice dacice asupra ceramicei provinciale, din categoriile celei uzuale în întreg imperiul, se împleteşte cu prelucrarea metalelor şi podoabelor, a pietrei, cu uneltele respective, cu obiectele domestice uzuale, cu mărturiile privind alimentaţia (atestate prin depozitele osteologice culinare).

După încetarea vieţii profesionale a castrului, datorită primelor valuri migratoare ale goţilor din răsărit şi a răscoalelor interne, cât şi din cauza atacurilor dacilor rămaşi liberi, "limesul transalutan", graniţa fortificată din care făcea parte şi cetatea, îşi pierde funcţionalitatea, respectiv concomitent şi castrul, fiind incendiat, dar viaţa civilă şi-a continuat cursul, în jur, în întreaga depresiune.

Construcţiile rămase de la fostul castru au fost folosite de populaţia civilă, acum dacoromană şi aceasta o dovedeşte ceramica secolelor IV şi V, amforele romano-bizantine şi monetele descoperite pe aria în cauză, unele fiind chiar emisiuni ale lui Justin şi Sofia (565—578).

Procesul etnogenezei poporului nostru, care s-a continuat neîntrerupt, a fost definitiv cristalizat la sfârşitul secolului al IX-lea, dată când se afla deja constituit poporul şi limba română în spaţiul carpato-danubian, din nordul Dunării de Jos, ca urmaş al marei romanităţi orientale, ramură care dăduse limba latină triburilor trace.




Sursa: "Cîmpulung-Muscel, Ieri şi azi", L. Hurdubeţiu, Fl. Mîrţu, N. Nicolaescu, Gh. Pîrnuţă, I. Stănculescu, Tipografia Universităţii din Bucuresti, 1974




Pagina Anterioară