Campulung Muscel's own encyclopedia

Cadrul natural al localităţii Mioarele:

Aşezare geografică

Comuna Mioarele se află la 4 km sud-est de Câmpulung, oraş ale cărui coordonate geografice sunt 45°15' latitudine nordică şi 25°39' longitudine estică.

Satul de reşedinţă al comunei este Măţăul, situat pe cel mai înalt deal din Subcarpaţii Getici (1058 m) şi constituind una din frumuseţile naturale din jurul oraşului Câmpulung. Măţăul împreună cu Suslăneştii, Coceneştii şi satul Chilii formează, din 1956, comuna Mioarele. Până atunci comuna purta numele satului Măţău. Din 1967, au mai fost atribuite comunei satele Foleşti şi Aluniş.

Comuna are o suprafaţă totală de 32 km pătraţi; la est ea se mărgineşte cu satele Stoeneşti şi Bădeni, la sud cu Botenii, Jugurul şi Poenarii, la vest cu satul Groşani, moşia oraşului Câmpulung şi Valea Rumaneştilor, iar la nord tot cu moşia oraşului şi cu satul Bilceşti.

Satul Măţău este aşezat de-a lungul şoselei ce leagă oraşul Câmpulung cu satele Boteni, Jugur şi Poenari. Vatra sa începe dinspre oraş cu prima casă de la km 3,5 şi se întinde până la km 7,6 către Coceneşti, unde iese poteca de sub Aniniş, în drumul spre Boteni, iar pe drumul spre Jugur şi Poenari până la km 8.

Construcţia de locuinţe a fost şi este condiţionată, în primul rând, de configuraţia terenului şi de stabilitatea lui. La Măţău casele sunt situate pe platourile orizontale sau mai puţin înclinate, ferite de alunecării sau eroziuni şi cât mai aproape de şoseaua principală sau uliţele ce le leagă de ea. Până în prima jumătate a sec. al XIX-lea, proprietatea imobiliară a membrilor unei familii fiind indiviză, aceştia îşi construiau casele pe chinga, delniţa sau funia strămoşească, după indicaţiile sfatului obştii, numai în limitele satului. Trebuie să mai adăugăm aici şi factorul social, determinat de deosebirea de clasă dintre moşneni şi clăcaşi. Aceştia din urmă, spre deosebire de cei dinţii, şi-au avut casele la marginea vetrei satului, în izlaz. Suprafaţa gospodăriilor lor, conform prevederilor Regulamentului Organic, era de 498 de stânjeni pătraţi.

Alte aglomerări de gospodării mărunte, clăcăşeşti, se găsesc la Cojeni, la "Bătătură", în plin izlaz şi la Chilii, atât în partea dependentă de satul Măţău, cât şi în cea aflată, odinioară, pe moşia mănăstirii Râncăciov.

Creşterea numărului locuitorilor a dus, implicit, la înmulţirea numărului de gospodării, fapt care a determinat împărţirea între tot mai mulţi a hotarului satului, precum şi a vetrei rezervată gospodăriilor. Aşezarea populaţiei în actuala vatră a satului a început odată cu strămutarea care s-a produs treptat, pe parcursul a zeci şi sute de ani, atât a Măţăului de Jos, cât şi a Măţăului de Sus. Posibilităţi de lărgire a cadrului agricol nu existau decât înspre deal, unde izlazul şi pădurea ofereau noi spaţii de cultură.

Creşterea populaţiei a determinat lărgirea hotarelor, măţăuanii dobândind, prin cumpărări, noi locuri "înfundate", care aparţinuseră locuitorilor din Suslăneşti şi Nămăeşti. Tot prin cumpărări, însă numai de la moşnenii din Suslăneşti, locuitorii din Măţăul de Jos au intrat în stăpînirea funiei Strciasca având o suprafaţă mai mare decât a satului lor. De asemenea, au fost achiziţionate terenuri destul de mari, din hotarele satelor Poenari, Jugur şi Boteni, precum şi de la orăşenii din Câmpulung.

Împroprietărirea clăcaşilor conform legii din 1864, a făcut posibilă o nouă extindere a terenurilor de cultură, îndeosebi în Suslăneşti. Cu împroprietărirea ţăranilor săraci şi a luptătorilor antifascişti, în 1945, alte suprafaţe culţivabile au intrat în stăpânirea locuitorilor din Măţău, Suslăneşti, Coceneşti şi Chilii, înlăturându-se pentru totdeauna stăpânirea altor moşieri în cuprinsul comunei. Cu ocazia înfiinţării Cooperativelor agricole de producţie, locurile înfundate din interiorul hotarelor comunei, aparţinând locuitorilor din satele învecinate, fie prin căsătorii, fie prin emigrări din comună, au fost schimbate cu alte locuri de la marginea hotarului satului care, astfel, s-a retras către interior.

În prezent, noile locuinţe din comună sunt construite din cărămidă şi beton, acoperite cu ţiglă sau tablă de fier. În Suslăneşti şi Măţău ca şi în Coceneşti a început să se introducă apa potabilă în case. Vechile case din bârne, acoperite cu şiţă, cu ferestre mici, cu două camere pe tindă, sunt înlocuite pe zi ce trece, cu noile case din cărămidă, cu ferestre luminoase şi cu multe camere, cu pridvoare, pe acoperişurile cărora creşte numărul antenelor de televiziune sau aparatelor de radio. Desigur că, în cadrul noilor norme de sistematizare a oraşelor şi satelor patriei noastre, sunt necesare unele măsuri de reglementare a vetrei satului.

Astăzi densitatea construcţiilor de locuinţe în vatra satelor din cuprinsul comunei Mioarele este foarte mică. Locuinţele au fost aşezate de-a lungul drumurilor principale pe o distanţă de 7—8 km. O concentrare a acestora în vatra satulua ar reduce mult cuantumul investiţiilor pe care administraţia comunei ar urma să le efectueze, conform planurilor în curs de realizare. Este edificator în acest sens costul ridicat al instalării luminii electrice până la cele mai îndepărtate case, situate la distanţe de kilometri de artera principală, situaţie care a determinat încetarea afirmă dr. N. Vătămanu. În sat există şi o fântână numită de localnici "fântâna călugărească".




Sursa: Mihăilescu Vintilă, Dealurile şi Câmpiile României, p. 187, 188.

Pagina Anterioară