Campulung Muscel's own encyclopedia

Istoria localitatii Mioarele:

Suslăneşti

Documente, teritoriu

Documentele referitoare la vechimea satului, atâtea câte s-au putut găsi, datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Când am vorbit despre satul Măţău am arătat că el este "roit" din Suslăneşti şi că fenomenul avusese loc mult înainte de domnia lui Vlad Ţepeş. Am mai arătat, de asemenea, pe bază de documente, că teritoriul vechiului sat Suslăneşti includea în hotarele sale şi pe cele două Măţăuri, în interiorul cărora unii suslănişteni deţineau terenuri mai vechi. Toate acestea ne atestă vechimea foarte mare a satului, fapt care rămâne să fie confirmat şi prin eventuale săpături arheologice.

Cu ocazia judecăţilor dintre ceata moşnenilor măţăuani şi cea a moşnenilor Neguţeşti — Jumărăşti din Suslăneşti pentru Ţarina Mărăcinului, judecăţi avute atât în faţa ispravnicilor, cât şi la divanul domnesc, la 27 iulie şi 4 august 1805, a fost prezentat un hrisov din anul 1564 (7072) prin care Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanu, "împărtăşeşte" cu moşie în Ţarina Mărăcinului pe o Visa şi pe o soră a ei, Neaga. Tot cu ocazia acestui proces, Jumărăştii au prezentat un alt hrisov din 28 noiembrie 1574 (7082), prin care Alexandru (al doilea fiu al lui Mircea Ciobanu) dă Neguţeştilor numai un loc la Mărăcine, iar nu toata moşia. În cartea ispravnicilor din 27 iunie 1805 se arată că acest hrisov ar fi fost de la Radu Voievod, şi că Visa ar fi fost îndepărtată de la stăpânire din Ţarina Mărăcinului, pentru motivul că nu ar fi avut parte de moşie acolo.

Moşnenii Neguţeşti susţin că se trag din Visa, iar Jumărăştii pretind că Neaga ar fi strămoaşa lor. Un alt hrisov, prin care Alexandru Voievod întăreşte, la 1573 (7081) mai 29, stăpânirea lui Dan şi a fiilor săi peste ocina tatălui lor Crăciun din Poenari, vorbeşte de un Radu din Suslăneşti, care a făcut parte dintre cei şase boieri megiaşi, ce au mărturisit în divan pentru Crăciun, în judecata avută cu Râpa pentru acea moşie. Oprea, vătaful din Suslăneşti (bunicul lui Lunea Ceauşul din Nămăeşti) primeşte 300 de aspri în anul 1585 pe care îi împrumutase lui Tatomir din Nămăeşti, când acesta a achitat toate datoriile tatălui său Dumitru, luând moşia pe seama sa şi când a înzestrat şi pe sora sa Visa cu vite şi ferecături, în preţ de 1500 de aspri.

Dumitru, tatăl lui Tatomir, făcuse multe datorii pe la negustorii şi boierii din Braşov, Câmpulung, Bogăteşti, Nămăeşti şi Albeşti, datorii care grevau asupra moşiilor.

La 1593 (7101) iunie 5, Alexandru cel Rău întăreşte stăpânirea lui Staico (postelnic) din Suslăneşti, ginerele lui Chirca din Negeşti şi fratelui său Dragomir, peste 37 de stânjeni şi o funie de moşie la Finta, pe care o cumpăraseră de la Stroe, feciorul lui Radu Vătaful şi de la Stanca, fiica Marinei din Finta şi peste două sălaşe de ţigani. Pe acest Staico din Suslăneşti şi pe fratele său Dragomir din Finta, unde se stabilise, îi mai întâlnim în anul 1613 (7121) februarie 17, ca boieri mărturisitori pentru moşia Mărceşti a lui Dumitru Clucerul, schimbată cu satul Goleşti al lui Udrea armaşul. În martie 1626 (7134), Alexandru voievod, fiul lui Radu Mihnea, întăreşte lui Hrizea, fost mare vistier, stăpânirea peste moşia Hohăia — Ilfov împreună cu rumânii, cumpărată de la Stana, fata lui Staico postelnicul din Suslăneşti şi de la bărbatul ei Banciu, cu 7 000 de aspri.

Din 1600 (7108) avem o mărturie de la Radu Roşu din Suslăneşti, Gherel Vlad, Vlad Tăgârţă, Oprea Ţâul, Oprea Coiniv şi Dobrotă Răban dată lui Lepădat, care a cumpărat ocina socrului său (nu i se ştie numele, actul fiind rupt) din Suslăneşti, "câtă se va afla apa şi câmpul şi peste tot hotarul", nezălogită şi nevândută, precum şi pentru partea nepoată-sii Stanca, a patra /parte/, "câtă se va află ia măsuratul locului", anume: un loc la Mărăcine, altul în Coasta lui Măican, altul spre David, în Coasta Vârtopului, altul în Gropi, la Pere, un loc la salcă, o livadă cu loc de casă în silişte, altul în dosul Hodorului, altul la Măţăul de Jos, altul la Suharul mic, o livadă la Tiniile Dracului, altă livadă şi loc la Sângeri, trei locuri în Dăneşti şi partea Ocheşeştilor în muntele Septilie, pe care Lepădat le lasă nepoatei sale Stanca şi lui Danciu, "să le fie moşie".

De la aceştia cumpără neamul Jumărăştilor la 16 ianuarie 1621 livada numită Coasta Cucului, ale cărei hotare, în 1805, erau următoarele: din apa Argeşelului pe Valea Măţăului în sus, până în Valea Glodului, apoi pe vâlcea în sus, spre miazănoapte, până în piatra ce se "hotărăşte" cu Matei Bălăceanu şi de aici urcă în muchie, apoi apucă de vale, spre răsărit, pe lângă livada lui Const. Chilişoiu, prin podmol, în valea lui Neagoe şi până iarăşi în Argeşel.

În 1619 (7128) septembrie 10, Gavril Movilă voievod porunceşte satelor: Văleni, Negomireşti (azi dispărut), Jugurul şi Poenari, Groşani şi Suslăneşti, să caute din sat în sat urmele unor boi furaţi de la nişte gelepi, "de când cu răzvala Lupului" şi unde se vor înfunda urmele acelea "să apuce satul de boi".

Trei ani mai târziu, Despa, jupâneasa lui Baciu din Bogăteşti, vinde, la 15 mai 1622, şapte livezi unchiaşului Voicu din Suslăneşti, care nu poate fi altul decât Voico Toacă din Suslăneşti, pe a cărui fată, Neaga, cu copiii ei Micu, Ion şi Voicu îi împuterniceşte Matei Basarab, la 8 octombrie 1644, să stăpânească în pace partea de moşie din Suslăneşti şi Măţău de către fratele ei Badea.

Printre cei 24 de boieri hotărnici, luaţi să aleagă moşiile: Voineşti, Bogăteşti şi Bădeni ale Mănăstirii Câmpulung, în 1647 ianuarie 20, a fost şi Radu Jumăra din Suslăneşti , care la 1662 mai 15, împreună cu Badea Toacă, tot de acolo, a luat parte în aceeaşi calitate, la alegerea moşiei Bădenilor. În 1654 (7162) mai 11, Constantin Şerban voievod numeşte pe: Crăciun din Boteni, Frăcea din Jupâneni, Dragul din Jugur şi Badea Toacă din Suslăneşti, ca "să caute şi să adevereze cu sufletele lor", dacă Stoica, fiul lui Neguţ din Suslăneşti, şi Gavriil din Boteni "au umblat cu pârcălabul prin judeţ" şi, "de vor fi umblat amândoi, să fie prădaţi într-un chip" pentru că Stoica s-ar fi plins domnului că el ar fi umblat / a strâns dări / numai în trei sate şi a cerut să-şi ia partea sa de la Gavril. Care va fi fost rezultatul acestei cercetări nu se ştie.

Doi ani mai târziu, la 1656 iunie 15, printre cei patru boieri, numiţi cu răvaş domnesc, ca să aleagă livada Zmeuretul "de dincoace de Dâmboviţă" a lui Badea Roşu din Suslăneşti, de către Coman Roşu din Stoeneşti, au fost: din Nămăeşti, Lunea Ceauşul, iar din Suslăneşti, Stoica Ceauşul, Badea Roşu e fiul lui Voica Toacă, cel care cumpărase acea livadă de la jupâneasa Despina (Despa) din Bogăteşti, în 1622. Această alegere este întărită, la 1656 (7164) iunie 15, cu hrisov domnesc, cum să stăpânească "sluga" domnitorului, Badea Roşu din Suslăneşt, "livezile Zmeuretul Slatina, Cărări şi alte livezi, cu pace de către Coman Roşu şi Radu din Stoeneşti, pentru care au avut pâră în divan".

Stoica Ceauşul era fiul lui Radu Jumară, cum rezultă din zapisul din 1674, prin care Chiţivan şi fiii săi Oprea, Alexe şi Arsene din Suslăneşti vând lui Stancu sin Lupu din Măţău, livada de la Golăşel, în care Stoica semnează ca martor în calitate de fiu al lui Radu Jumăra, împreună cu Neacşu, fiul lui Nicoară al Ţâsului din Suslăneşti. În aceeaşi calitate apare şi în zapisul din 28 mai 1676, când vinde lui Voicu, fiul lui Lupu din Măţău, locul ce se cheamă Rotundul.

La 13 decembrie 1656 (7165). Constantin Şerban voievod întăreşte stăpânirea "slugii" sale Lunea, ceauşul de roşii (de Călăraşi), fiul lui Stanciu şi unchilor săi Radu şi Stan, nepoţii lui Oprea vătaful din Suslăneşti, asupra ocinei din Suslăneşti, unde a fost casa bunicului său Oprea vătaful, de la hotarul Cunghiurii, mai sus de biserică şi până în Valea Popii, pe hotarul Stroeştilor în sus pe coastă până la piatră şi la vale cu locul Comnicilor până la apă, iar Darie, fiul lui Neguţ Vătaful, cu fraţii săi, să stăpânească partea despre apă, casa cu grădina, cu iazul Varniţei, din jos, din hotarul popii Iov. Locul de peste apă să-l stăpânească în părţi egale cu Darie, de la hotarul Stroeştilor până la hotarul Năpârtenilor.

Lunea Ceauşul să stăpânească din jos de hotarul Stroeştilor, iar Darie cu fraţii lui să "ţie" din sus, la Năpârteni. Alte locuri câte se vor mai afla la Suslăneşti, în sat, în pădure, în câmp sau în alte sate (e vorba de cele două sate Măţău), să le ţină pe din două Lunea şi Darie. Pentru părţile de moşie şi rumâni pe care le are Lunea cu tatăl şi unchii săi la Nămăeşti, să nu aibă Darie "nici o treabă". De asemenea, se mai întăreşti stăpânirea lui Lunea ceauşul, tatălului şi unchilor săi peste o livadă de fân, numită Odor (Hodor), din hotarul Suslăneştilor, pentru care a avut pâră cu Ivan, tatăl lui Lepădat din Bogăteşti.

Dintr-un alt hrisov din 1656 (7164) febr. 25, se vede că Lunea Cerven (Roşu) din Nămăeşti era ginerele lui Gheorghe Pitarul din Lazuri şi al jupânesei Vlădaia, fiica lui Stan logofătul din Gemenile, iar moşia Nămăeşti o luase ca zestre de la Gheorghe Pitarul care o avusese, tot de zestre de la Stan logofătul din Gemenile.

După cum vedem, Lunea Ceauşul era originar din Suslăneşti, unde mai poseda încă destule moşii rămase de la bunicul său Oprea Vătaful şi numai după căsătorie se mutase la Nămăeşti, unde avea moşia, de zestre. Tot acolo se afla şi tatăl său Stanciu şi unchii săi după tată, Radu şi Stan. Soţia sa era boieroaică, fata jupânesei Vlădaia.

Această legătură matrimonială ne îndrituieşte să afirmăm că şi Lunea făcea parte din clasa boierimii locale din Suslăneşti, "slugă domnească", căpitan, de roşii, iar bunicul său fusese vătaf. În afară de Suslăneşti, neamurile sale, stabilite în Nămăeşti, aveau proprietăţi şi rudenii în Măţul de Jos şi de Sus, care proprietăţi au trecut, prin vânzări, la măţăuani.

Pe moşiile din Nămăeşti avea şi rumâni, iar Staica Ceauşul, ca "slugă domnească" făcea şi el parte din boierimea locală din Suslăneşti, după cum boiernaş local poate fi socotit şi Stoico postelnicul amintit la 1593, care cumpără cu fratele său moşii în Finta, unde cel din urmă se şi stabileşte, iar mai înainte de ei, Radu Robu, care rumânise pe Badea din Măţăul de Jos cu delniţa lui, înainte de 1583. Au mai existat şi alţi boieri de ţară care au avut moşii in Măţău şi în Suslăneşti, ca de pildă, Vintilă din Săteni, Paraschiva din Boleasa, Nan postelnicul din Bărbăteşti, Voinea Roşu din Câmpulung, despre care am vorbit mai pe larg în istoricul satului Măţău. Dar, atât Lunea Ceauşul, cât şi Stoica Jumărăscu, ca şi Oprea Vătaful din Suslăneşti sau Neagoe logofătul şi Matei pârcălabul din Măţău, au devenit moşieri suprapunându-se comunităţii obşteşti din care făceau parte, datorită funcţiilor lor în "slujbă domnească", care favorizau acumularea de averi, urmaşii lor formând o pătură înstărită a acestor sate.

În documentele menţionate mai sus întâlnim o serie de persoane atât din Suslăneşti, cât şi din satele vecine: Stoeneşti, Nămăeşti şi oraşul Câmpulung care, pe lângă numele de botez mai au şi pe cel care indică ocupaţia de "roşii": Badea Roşu, fiul lui Voico Toacă, Darie Roşu, fiul lui Neguţ Vătaful, ambii din Suslăneşti, Voinea Roşu, fiul lui Neacşu pârcălabul din Câmpulung, fără a mai pomeni pe Lunea Nămăescul şi Stoica Jumăra, care erau "căpitani de roşii" adică ai oastei de călăraşi în slujba voievozilor.

În documentele moşiei Stroiasca am văzut că se vorbeşte foarte des de "livada Călăraşilor", de lângă apa Argeşelului, din Suslăneşti. Rezultă că în acest sat exista un polc de roşii-călăraşi care aveau o livadă a lor, unde îşi păstrau caii, când domnul nu-i chema la oaste. Această livadă era separată de Stroiasca, Cacaleanţa şi Ţarina Mărăcinului prin hotare precise.

Obştea satului, în obligaţia sa faţă de statul feudal, rezervase o întindere de pământ pe seama "roşiilor" locali, aproape de siliştea satului, unde se păşteau caii acestora şi pregăteau fânul pentru iarnă. Polcul era format din lefegii locali, puşi sub ascultarea unui ceauş (căpitan) cum a fost şi Stoica Jumăra. Poate şi la Nămăeşti să fi fost un astfel de polc, comandat de Lunea Ceauşul.

Dintr-unul din aceşti călăraşi, numit Cirstea Călăraşul (1674), descinde familia Boroganilor din Măţăul de Sus. După desfiinţarea acestui corp de oaste livada a reintrat în folosinţa comunităţii satului.

În 1664 noiembrie 10, neamul Jumărăştilor cumpără de la un Cornea o livadă de fân din jos de Mărăcine, în hotarul Suslăneştilor. Despre vânzările făcute de moşnenii din Argeşel către moşnenii măţăuani, atât în cele două Măţăuri, cât, mai ales în funiile Stroiasca şi Oălărăşasca, am vorbit pe larg în istoricul satului Măţău. Din cele arătate acolo, precum şi din alte documente, cum vom vedea mai departe, posesiunile Suslăneştilor, la apus de gârla Argeşelului au intrat treptat în stăpânirea măţăuanilor în măsura în care cele două sate se dezvoltau, astfel că, la începutul secolului XIX-lea, nu se mai găsea în posesiunea Suslăneştilor decât "codrul" de loc al moşnenilor Jumărăşti.

La 8 aprilie 1707 (7215), o seamă de moşneni din Suslăneşti, coborâtori din Radu Măţău-Jumăra şi din Neguţ Vătaful, anume Lachiu, fiul lui Stanciu Jumăra şi "fraţii" săi de moşie, Stanciu, Pană, popa Lazăr, Radu. Negre şi Arsene, Crăciun Neguţescu, Pătru, Constantin Radu, Stan, Mareş, Pârvu, Constantin şi Neacşu, împreună şi cu Matei Diaconu, toţi din Suslăneşti, se hotărâse să întocmească o ocolnică în care să cuprindă întregul hotar al satului lor, cum a fost din vechime. Pentru a-i da oarecum un caracter oficial, au invitat şi câte unul sau doi reprezentanţi din satele vecine sau cu moşii alăturate cu hotarul lor, cum au fost: Răuţă pârcălabul din Dragoslavele, Mihăilă Cocean din Coceneşti, Aldea Calu din Rucăr, Tudoran din Jugur, Nicoară din Măţău, Gh. Caţă din Bogăteşti, Stanciu din Nămăeşti, Andrei din Bădeni, Vlad din Stoeneşti, precum şi alţi megiaşi, toţi în număr de 30, "scriitor" fiind Radu logofătul.

Hotarul dinspre Măţău, la apus de Argeşel, potrivit acestei ocolnice, l-am arătat la capitolul Stroiasca. În partea dinspre răsărit de Argeşel, pe latura dinspre miazăzi, hotarul începea din hotarul Bădenilor, din uliţa Băcăi, pe lângă funia Cacaleţilor, urmând un răzor, apoi mergea în Valea Pupezii, trecea vâlceaua, apuca iar pe răzor, ajungea la Stâna Jumării şi apoi tot pe răzor, până la lacul cu trestia şi de aici până în capul măgurilor, pe din sus, pe lângă Glodişor şi cobora în Argeşel printr-o râpă de podmol, de la care, apoi, ajungea în apă. Pe partea dinspre miazănoapte, hotarul cu Măţăul, ajungea în valea lui Roman, de unde începea a se învecina cu satul Rumâneşti, apuca valea în sus până la obârşia ei, de unde trăgea la Dosul Hodorului, apuca apoi Valea Hotarului (Hodorului) în jos, până în apa Argeşelului, unde se "hotărăşte" cu moşia mănăstirii Câmpulung. Trecea apa şi, prin Oarze, apuca pe muchia Cireşului şi tot în sus până în malul Stoeneştilor, apoi, ţintind muchia, pe la Podul Humii, ajungea în hotarul Bădenilor, unde s-a început alegerea.

Moşia Rumâneştilor, de care se vorbeşte în această ocolnică, aparţinea boierilor Văcăreşti, ca şi satul cu acelaşi nume, de lângă Câmpulung.

Din hotarul moşiei Suslăneşti a mai făcut parte şi un petic, de moşie, lung de 180 de stânjeni şi lat de 30 de stânjeni, stăpânit de clucereasa Safta a clucerului Apostol (Racovinceanu), petic lipit de o livadă a acesteia şi aflat în afara acestui hotar. Tot aici s-a mai găsit un alt "codru" de loc, lung de 100 de stânjeni şi lat de 104, care a făcut iarăşi parte din moşia Suslăneştilor, dar pe care mănăstirea Câmpulung îl stăpânea de multă vreme şi pe care îl alipise la moşia ei, Bogăteşti. La cercetarea ce s-a făcut la 20 iulie 1805, s-a constatat că "alegerea" acestui hotar s-a făcut cu ocazia "prigonirii" dintre egumenul mănăstirii Câmpulung şi Ivan Văcărescu, vătaful, când a fost îndreptat şi hotarul moşiei Suslăneşti în această parte.

Observându-se că la acest "codru" este o împresurare din partea mănăstirii în hotarul suslănesc, a răspuns Stan unchiaşul, isprăvnicelul moşiei Bogăteşti, că el l-a pomenit stăpânit de mănăstirea Câmpulung din vechime şi că un Ion Negură, i-ar fi spus, că acest codru l-ar fi făcut danie mănăstirii un moşnean suslănesc. La răsărit de apa Argeşelului, prin muchia Cireşilor, în sus până deasupra malului Stoeneştilor, între hotarul suslănesc şi moşia Bogăteşti a mănăstirii Câmpulung, se află o livadă stăpânită de armaşul Bănică Urianu, lungă de 500 de stânjeni şi lată de 140, care livadă, după linia hotarului, cade cu totul în cuprinsul hotarului suslănesc. Această moşie numită Valea Oarzii fusese, odinioară, a moşnenilor din Suslăneşti de la care a trecut in stăpînirea Căţeştilor din Bogăteşti şi, ulterior, a lui Iorga Şetrarul.

Acesta a dat-o ca zestre lui Ştefan Pietroşeanu de la care a trecut, tot ca zestre, în stăpânirea armaşului Urianu. Urianu stăpânea această moşie în baza unei cărţi de judecată din 1776, pe care nici Neguţeştii nu au contestat-o, fiind stăpânire veche a neamului lui Urianu în hotarul suslănesc. Tot în partea de apus s-au mai găsit terenuri cumpărate de orăşenii câmpulungeni sau de alţii şi care, dovedite cu sineturi temeinice de stăpânire, au fost recunoscute.

Totuşi s-au găsit unele stăpâniri pentru care unii dintre moşnenii din Suslăneşti n-au putut să arate acte, Suslăneştii declarând că nu-i vor îngădui pe proprietari să stăpânească din moment ce nu au zapise, dar divanul Judecătoresc nu găseşte drept acest lucru, pentru că "din întâmplarea vremilor cu răzmeriţe", chiar dacă "vor fi fost zapise vechi, poate să fie răpuse, cum şi livezile şi locurile mutându-se din mână în mână, zapisele urmează să se fi schimbat" şi hotărăşte ca "să-şi stăpânească fiecare, din cei ce se vor alege buni, locurile şi livezile înfundate, după cum din vechime le-au stăpânit... risipite printre, celelalte vânzări".

Tot cu această ocazie, s-a mai hotărât ca Grigore şi Simon, fraţi Jumărăşti, fiii lui Grigore diaconul, care reprezintă, un al cincilea moş suslănesc. Vechi moşneni şi cu neclintită stăpânire în acest hotar, să stăpânească un codru de loc, ale cărui semne sunt din apa Argeşelului spre apus, pe lângă hotarul cu Măţăul, apoi în valea Suharului şi pe vale în jos, până la Măţăul cel vechi, ce-i zice "de milă" şi pe matca acestei văi ajunge iarăşi în Argeşel. În acest ocol mai sunt şi alţi proprietari, cumpărători de la Jumărăşti. S-a mai cuvenit Jumărăştilor livada numită Coasta Cucului, precum şi Coasta Pietrişului şi Mlăcile, dezălogite prin judecată isprăvnicească în 1801 aug. 16, de la un Niţu Constantin.

Încă înainte de sfârşitul secolului al XVIII-lea au loc o serie de procese între ceata moşnenilor suslăneşteni şi ceata moşnenilor dir Nămăeşti, originari din Suslăneşti, pentru stăpânirea moşiei. După ce s-au judecat mai întâi la ispravnicii judeţului, au mers şi la marele logofăt al Ţării de Jos, Constantin Creţulescu, unde s-au împăcat şi s-au înţeles între ei "să rămâie toate judecăţile jos" şi să li se orânduiasce boieri hotărnici pentru "a-i alege unii de către alţii". Din partea Nămăeştilor a fost rânduit Constantin Săulescu şi din partea Suslăneştilor polcovnicul Panait, ca după fixarea hotarelor, întreaga moşie să fie împărţită în trei părţi, din care o parte s-o ia Nămăeştii, care se treg din Lunea Ceauşul, iar două părţi să rămână în stăpânirea Suslăneştilor "care se trag din moşul Darie Roşu".

Mergând la faţa locului, numiţii hotărnici au constatat că moşia se află împresurată de către moşnenii măţăuani, mănăstirea Câmpulung şi clucereasa Apostolache, precum şi faptul că în cuprinsul hotarului mai sunt şi alţi stăpânitori cu cumpărături înfundate: moşneni măţăuani şi câmpulungeni, ce stăpânesc de-a valma în acest hotar.

Logofătul C. Creţulescu, luând cunoştinţă de această împrejurare, porunceşte ispravnicilor să ridice de la hotarnici cartea de hotărnicie şi să o trimită la Cancelaria Logofeţiei, ca nu cumva reclamanţii suslănişteni să susţină ulterior, că acest hotar a fost numai al lor, precum şi zapisul de învoială ce au făcut aceste doui cete, ca să nu aibă putere pentru tot hotarul, ci numai pentru părţile ce se vor descoperi că le deţin în acel hotar, "bune şi drepte ale lor" care se vor împărţi în trei părţi, cu propunerea ca şi cei ce au moşii înfundate în acest trup de moşie să-şi ia hotarnic ca, împreună cu hotărnicii amintiţi şi cu părţile împricinate să le deosebească părţile, iar alegerea ce vor face să o trimită la Logofeţie.

Alexandru Moruzi Voievod întăreşte această anafora în sensul propunerilor de mai sus. Enache Slugerul, ispravnicul judeţului, din proprie iniţiativă se numeşte pe sine hotarnic din partea celorlalţi coproprietari şi "singur au făcut ce au vrut". La 1802 martie 26, epistatul Logofeţiei, Scarlat Ghica, raportează, prin anafora domnitorului Mihail Şuţu că numitul sluger "a urmat împotriva poruncii ce era dată", iar cartea de judecată să "rămâie neţinută în seamă" şi să se urmeze porunca lui Alexandru Moruzi pusă pe anaforaua logofătului C. Creţulescu.

La 25 martie 1805, reclamanţii Suslăneşti declară în Logofeţia Mare că nu s-a dat curs poruncilor de a li se alege părţile pe care le deţin în hotarul suslănesc, pentru că ceilalţi părtaşi nu vor să-şi ia hotarici. Marele logofăt Constantin Bălăceanu, în anaforaua pe care1 o face către domn, propune să se dea poruncă ispravnicilor ca să cheme şi pe ceilalţi părtaşi de moşie în faţa lor şi să-i oblige, a-şi lua hotărnici, care, împreună cu cei ai moşnenilor în cauză şi cu mumbaşir, să le aleagă părţile ce vor avea în acel hotar. Partea de moşie ce se va cuveni celor două cete, să o facă trei părţi, din care o parte să o dea Nămăeşilor, iar două să le dea Suslăneştilor. Domnul de atunci, Constantin Alexandru Ipsilanti întăreşte anaforaua în sensul arătat şi porunceşte a se urma întocmai "pentru a lua pricina această săvârşire".

De rândul acesta, hotarul suslănesc a fost împărţit pe patru moşii: doi moşi s-au dat moşnenilor Neguţeşti, coborâtori din Darie Roşu, al treilea moş s-a dat moşnenilor Nămăeşti, ce se trag din Lunea Ceauşul şi din unchii săi, conform vechii învoieli, o jumătate de moş s-a cuvenit lui Banu Ţuţea cu cetaşii săi, care ţin partea lui Vrăcea şi a fratelui său Crăciun, pe care o aveau de danie, cum se constată din hrisovul lui Antonie Vodă, din anul 1670, iar cealaltă jumătate de moş s-a ales celor care au cumpărat în partea de răsărit a Argeşelului, de la moşnenii din Suslăneşti, care nu au putut dovedi din cine se trag.

Făcându-se o nouă măsurătoare a pământurilor de la răsărit de apa Argeşelului s-au găsit: prima "trăsură", care merge dinspre hotarul stoenesc, din funia Stroiasca, unde s-a pus piatră, între Stroiasca şi Stoeneşti, pe muchia malului, ce-i zice Plaiul Oilor, până în Piscul Sodoanelor al Văii Oarzelor, unde se "hotărăşte" cu moşia Bogăteşti a mănăstirii Câmpulung, şi au ieşit 470 de stânjeni; a doua "trăsură" s-a început din Valea Popii, din hotarul stroiesc şi trage în Piscul Cireşului, în hotarul moşiei Bogăteşti, însumând 765 de stânjeni. La această trăsură ieşind 20 de stânjeni în plus, s-au dat în partea moşnenilor Neguţeşti, anume un mal, ce-i zic Coasta lui Măican, fiind Ioc mai prost; a treia "trăsură", de 1100 de stânjeni, începe iarăşi din hotarul stroiesc, pe lângă apa Argeşelului, pe sub siliştea satului şi ajunge la piatra din Oarze, sub Piscul Cireşului, în hotarul moşiei Bogăteşti a mănăstirii Câmpulung.

Din cei 2335 de stânjeni, totalul celor trei trăsuri (lăţimi) au ieşit stânjeni masă (pătraţi) 778, care s-au împărţit pe trei moşi, adică: "trei părţi făcându-se una, s-au dat două părţi moşnenilor din Suslăneşti, ce le zic Neguţeşti şi a treia parte s-a dat moşnenilor Nămăeşti, ce se trag din Lunea Ceauşul şi unchii lui"; o jumătate de moş s-a dat lui Banu Ţuţea cu cetaşii lui, iar cealaltă jumătate s-a dat cumpărătorilor de la moşnenii suslănişteni, "care nu se ştie cine se trag dintr-aceia".

Părţile atribuite moşnenilor Neguţeşti: popa Ştefan, Ion şi Gheorghe şi moşnenilor Negureşti: Marin şi Pătru, cu cetaşii lor, au următoarele suprafeţe şi vecinătăţi: 235 de stânjeni şi jumătate din 470 de stânjeni, încep în partea dinspre hotarul cu Stoeneştii, din hotarul moşiei Stroiasca pe muchea Plaiului Oilor şi ajung până deasupra bolovanului celui mare unde se "hotărăsc" cu partea lui Banu Ţuţea, în piatra ce s-a pus; a doua trăsură de la mijloc, în lungime de 382 de stânjeni, începe din Valea Popii, hotar cu Stroiasca, de la piatra pusă într-o "bărăcie" (teren mocirlos) în sus, până în partea lui Ranu Ţuţea, la piatra din bărăcia de sub Coasta lui Măican. La această trăsură s-a dat 20 de stânjeni mai mult pentru malul prost ce a venit în partea lor; a treia trăsură de 550 de stânjeni începe din Valea Popii, hotar cu Stroiasca, prin Valea Nucului, iarăşi până în partea lui Banu Ţuţea, totalizând 389 de stânjeni masă din 1167 şi jumătate, cât au ieşit la cele trei tăsuri. Jumătatea de moş cuvenită lui Banu Ţuţea, numită a lui Vrăcea şi Crăciun, fratele său, dată danie de moşul lor, are hotarele şi măsurătorile următoare: trăsura întâia de 58 de stânjeni şi jumătate începe din muchia Plaiului Oilor, din piatra Neguţeştilor şi merge până în partea cumpărătorilor de la moşnenii Suslăneşti, care "nu se ştie din cine se trag", trăsura de mijloc, de 96 de stânjeni, începe iar din piatra Neguţeştilor şi ajunge în cătinile ce cad în dreptul unei pietre mari în hotarul cumprătorilor, iar a treia trăsură de 137 de stânjeni, începe tot din hotarul Neguţeştilor, pe lingă Argeşel şi merge în "boldanele" (deluşoarele) ce cad din jos de Valea Părului, unde s-a pus piatră.

Cealaltă jumătate de moş, atribuită cumprătorilor, însumează aceiaşi stânjeni, învecinându-se în partea dinspre miazăzi cu partea Banului Ţuţea şi a cetaşilor săi, iar la nord cu cea cuvenită Nămăeştilor, la apus cu apa Argeşului şi la răsărit până în muchea Plaiului Oilor, dinspre Stoeneşti.

Partea cuvenită Nămăeştilor, care s-a dat diaconului Dumitru şi lui Gheorghe Ceauşescu cu cetaşii lor, coborâtori din Lunea Ceauşul, a treia parte din doi moşi, după învoirea cu Neguţeştii, are vecinătăţile şi măsurătorile următoare: prima trăsură de 117 stânjeni şi jumătate începe din partea cumpărătorilor, pe muchia Plaiului Oilor şi merge până în malul Sodoanelor, la Valea Oarzelor, unde se "hotărăşte" cu moşia Bogăteşti a mănăstirii Câmpulung; a doua trăsură de 191 de stânjeni începe tot din hotarul cumpărătorilor de la piatra pusă în faţa Cârstoaei şi merge până în muchia Piscului Cireşului, hotarul moşiei Bogăteşti, iar a treia trăsură de 275 de stânjeni, pe lâîngă apa Argeşelului, din hotarul cumpărătorilor, în sus, până în piscul Cireşului, unde se învecinează iarăşi cu moşia Bogăteşti, totalizînd 583 de stânjeni, iar masă 194 de stânjeni şi jumătate.

Întrucât un cămin al Nămăeştilor, prevăzut în hrisovul din 1656 dec. 13, pe numele lui Lunea Ceauşul, precum şi ale Ţuţeştilor şi al unui Stanciu Enăşescu, unul din cumpărători, au căzut în partea Neguţeştilor, cei trei alegători — Constantin Săulescu, Ilie condicarul şi Nicolae Proinvătaf, orânduit hotarnic cu poruncă domnească, decid ca să le stăpânească fiecare pe unde le au, dar să dea în schimb Neguţeştilor alte locuri deopotrivă din părţile ce li s-au ales.

Dacă analizăm modul cum s-au făcut alegerea şi împărţirea pământurilor de cei cinci moşi suslăneşteni, se desprind următoarele:

1. Partea cuvenită Nămăeştilor, coborâtori din Lunea Ceauşul, este aleasă şi dată la marginea hotarului dinspre miazănoapte, lângă moşia Bogăteşti a mănăstirii Câmpulung, după obiceiul pămintului şi organizarea obştii.

2. La alegerea pe moşi, avându-se în vedere partea ce se cuvine fiecăruia, întreaga moşie a fost împărţită în trei funii sau chingi, în afară de cea a Nămăeştilor. Toate încep din hotarul Stoeneştilor şi se sfârşesc în apa Argeşelului, după drepturile pe care le avea fiecare moş în proprietatea indiviză şi în care intrau toate felurile de pământuri de la o margine la alta a hotarului. Celor ce le cădea pământ mai prost li se dădea, spre compensare, o parte mai mare, cum a fost cazul cu Coasta lui Maican, dată Neguţeştilor. În cuprinsul unei funii intrau acum toţi descendenţii unui moş comun, iar bunăstarea lor era în raport invers cu numărul lor. Marea proprietate a obştii se fărâmiţa în loturi din ce în ce mai mici, neîndestulătoare. Prin alegerea şi împărţirea moşiei Suslăneşti, în 1805, obştea acestui sat s-a destrămat. Numai partea cuvenită moşului Jumăra, la apus de apa Argeşelului, s-a menţinut intactă până în zilele noastre.

3. În partea de miazăzi, atât în 1707, cât şi la "alegerea" din 1805, hotarul moşiei Suslăneşti începea din hotarul Bădenilor, cobora spre Argeşel pe lângă funia Cacaleţilor. Când se trece la alegerea părţii cuvenite Neguţeştilor, la indicarea vecinătăţilor, la miazăzi, se dă hotarul stroiesc, în loc de cel al Cacaleţilor. Cu alte cuvinte, între vechiul hotar al Cacaleţilor şi noul hotar al Neguţeştilor mai exista o funie de moşie cu numele Stroiasca, ce se întindea din gârla Argeşelului, spre răsărit până în hotarul satului Bădeni, o prelungire a celei cumpărată de măţăuani.

În afară de vânzările către măţăuani, moşnenii din Suslăneşti au mai vândut sau dăruit numeroase locuri din cuprinsul hotarului lor. Astfel, la 1675 febr. 19, Cârstian, feciorul lui Badea (Roşu) din Suslăneşti şi cu fraţii săi Radu, Stanciu şi Stoica dăruiesc bisericii Sf. Nicolae un loc la Stoeneşti, pentru pomenirea părinţilor lor.

La 1697 iunie 23, Ştefan şi Roman, monahi, împreună cu fratele lor Cozma ierodiaconul, feciorii lui Badea menţionat mai sus, închină mănăstinii Negru Vodă din Câmpulung, toate părţile lor de moşie din Stoeneşti. În 1699, o jupâneasă, Ioana, cumpără de la un Sava din Suslăneşti mai multe locuri din hotarul acestui sat.

În 1770 febr. 4, Iordache, fiul lui Iordache mămularul din Câmpulung, vinde judeţului Nicolae / Coşoiu / o livadă de fân în Argeşel, alături de livada diaconului Butură şi a fiului acestuia, Isar. Această livadă de 12 oameni de coasă numitul cumpărător o vinde, în 1782 iulie 10, logofătului Trandafir de la mănăstirea Câmpulung. Constantin Chilişoiu din oraş, în 1799 aug. 20, se judecă la isprăvnicat cu diaconeasa Stanca din Suslăneşti pentru o livadă din acest sat pe care cel dintâi o cumpărase de la Eftene şi pe carc pârâta o pretindea în baza unei adeverinţe mincinoase.

În 1803 febr. 19, Grigore şi Simon, fraţi Jumărăşti şi cu soţiile lor, vând schitului Mărculeşti o livadă de 17 pogoane în hotarul Stroiasca cu 153 de taleri, mai ieftină, ca să fie şi ei pomeniţi, iar la 1807 iulie 23, numiţii mai vând acestui schit încă 5 pogoane şi 11 prăjini de livadă de fân pe lângă Valea Măţăului, din capul răchiţilor în sus. În acelaşi an, Simon restituie banii şi ia moşia pe seama sa.

Tot în 1803 aug. 18, ispravnicii de Muscel, în procesul dintre popa Ştefan cu cetaşii săi — moşneni Neguţeşti — şi Dumitrache mămulairul din Câmpulung, pentru dezălogirea unor locuri din Suslăneşti, hotărăsc ca locurile la care nu s-au găsit zapise de zălogire la numitul Dumitrache, să fie date în stăpânirea Neguţeştilor. Gheorghe Isăroiu vinde, în 18015 iulie 15, postelnicului Ianache Trandafiroiu o moşie în Argeşel ce a avut-o de la părinţii săi în Stroiasca, la Groapa Seninului, "despre soare răsare", ce se învecinează cu altă moşie a cumpărătorului.

Infiltrarea logofătului Nicolae Rucăreanu în hotarul moşiei Suslăneşti prin cumpărări de locuri de la moşnenii Neguţeşti, în funia Stroiasca, cea de la răsărit de apa Argeşelului, a dus la acapararea aproape a întregului sat. Cu ocazia unui proces desfăşurat în iunie 1834 la Tribunalul Muscel cu preoteasa Ancuţa, fata popii Ştefan şi cu fiul ei Bănică, s-a constatat că popa Ştefan şi Ion Negură, moşneni Neguţeşti, îi vând, în 1804, iunie 30, nişte livezi din hotarul stroiesc, în sumă de 44 de pogoane, cu 6 lei pogonul, pentru a se achita de o datorie.

Cu această ocazie, mai arată numitul Rucăreanu că, din cele 93 de livezi din acest hotar cumpărate de la moşnenii nămăeşteni în februarie 1809, care li se cuveniseră în acest hotar, el stăpîneşte a treia parte, după alegerea şi învoiala făcută de hotărnici în 1801 şi 1802. Mai arată, de asemenea că, pentru 953 de lei ce-i datora popa Ştefan, stăpâneşte partea de moşie pe care acesta o avea în hotarul Suslăneşti.

Din cele de mai sus se constată că Nicolae Rucăreanu, prin cumpărările făcute, încercuise satul Suslăneşti din două părţi: la miazăzi, prin cumpărări de la moşnenii Neguţeşti, în funia Stroiasca şi la miazănoapte, prin cele de la moşnenii din Nămăeşti, cărora terenuri ce le reveniseră prin alegerea hotarului suslănesc. Ce trebuie reţinut este preţul foarte scăzut (6 lei pogonul) cu care a cumpărat cele 44 de pogoane de la popa Ştefan, fapt pentru care ne face să credem că preotul a fost silit să vândă pentru a-şi achita datoria. Pentru susţinerea numeroaselor judecăţi cu moşnenii măţăuani, Coceneşti, Jumărăşti, cu cei din Nămăeşti şi alţii, pentru stabilirea hotarului satului, popa Ştefan fusese nevoit să contracteze împrumuturi cu zălogiri de moşii, ale sale sau ale cetei din care făcea parte şi pierzând judecăţile pierdu, în consecinţă, şi parte din moşiile zălogite, încercând ulterior să facă totuşi unele răscumpărări.

Astfel, la 4 febr. 1805, avu judecată la isprăvnicat cu Simon şi Grigore, fiii diaconului Grigore Jumăra, pentru nişte livezi din hotarul Stroiasca, pe care le reclamase ca pe nişte răscumpărări ale sale de la un Ion Codirlă din Dragoslavele, dar care, s-au dovedit a fi ale Jumărăştilor, el dezălogind alte livezi. Tot în acest an la 29 martie, avu judecată la divanul domnesc pentru trei livezi pe care popa Grigore, tatăl numiţilor Jumărăşti, după ce le stăpânise 50—60 de ani, le pusese zălog, în 1792, la un Balint din Dragoslavele şi pe care Jumărăştii le scoseseră de sub zălog, dar despre care preotul Ştefan pretindea că ar fi fost dezălogite de el, constatându-se însă că el dezălogise alte livezi, tot ale sale.

De asemenea, Jumărăştii se mai judecaseră la isprăvnicat, în 1805 aug. 20, cu un Ene Hristodor, pentru o livadă din Valea Măţăului, cu care ocazie se constată că pârâtul greşit cumpărase acea livadă de la un popa Ion din Măţău, ea fiind zălogită anterior de Preda Butură, frate cu Ene diaconul, moşul Jumărăştilor, la un Enache mămularul din Câmpulung. Ispravnicii hotărăsc, în consecinţă, ca livada să fie atribuită reclamanţilor, Hristodor urmând să fie despăgubit de popa Ion.

Jumărăştii aveau o livadă şi în satul Boteni, după cum rezultă tot dintr-o carte de judecată isprăvnicească, din 29 mai 1806, dată în procesul cu diaconul Nicolae, cumnatul lor, pentru un loc de circiumă şi o livadă din Suslăneşti, pe care le avusese zestre socrul său şi în schimbul cărora îi dăduseră Jumărăştii livada din Boteni. S-a hotărât ca fiecare să-şi stăpânească locurile pe care le deţine, anulându-se schimbul. În 1807 aprilie 28, popa Ştefan, Stanciu Enăşescu şi Banu Ţuţea vând lui Simon Jumărăscu partea lor "din apă şi prund despre răsărit, ca să-şi facă leasă şi iaz", iar la 16 martie 1808, popa Ştefan, singur, vinde lui Bucur Sofronie un loc lângă apa Argeşelului, din moşia numită Fundeasca.

În 1814 aug. 3, ajuns în vârsta bătrâneţelor, numitul preot dă adeverinţă lui Simon Jumărăscu, prin care arată că a tăinuit un zapis pentru un loc al Laclului (Lachiu), frate cu popa Lazăr, moşul lui Simon, pe care îl găsise la un Spirea din Câmpulung şi pe care îl stăpânise până acum, restituindu-i-l împreună cu locul.

Tot în 1814 aug. 22, Stan, ginerele lui Pătru Neguţescu, dă logofătului Simon Jumărăscu altă adeverinţă, că moşia din Măgurele a fost zălogită de moşul său Laclă lui Oprea, moş al socrului său, Stan, şi a stăpânit-o în taină ca pe o moştenire până acum, împreună cu popa Ştefan. Acesta, însă, recunoscând la judecată adevărul şi-a primit Stan banii zălogirii. urmând ca moşia să fie stăpânită în viitor de numitul logofăt.

După moartea lui Simon, terenul pe care îl aveau Jumărăştii a început să fie cotropit de către vecinii dimprejur sau chiar de localnici, astfel încât soţia sa, Manda, a trebuit să-şi apere drepturile rămase de pe urma soţului, în numeroase procese. În 1831 iulie 5, se face o cercetare la faţa locului, în urma unei judecăţi cu popa Ion din Măţău, pentru o livadă de pruni ce fusese "călcată" de numitul preot şi o livadă a sa, cumpărată de la Ene Butură, după o "arătare mincinoasă" a lui Stanciu Enăşescu.

Pentru acestă livadă avusese judecată, în 1772, Ene diaconul, moşul lui Simon, cu Ene Butură pentru năpăstuire, cu care ocazie s-a dat lui Ene Butură să stăpânească numai o livadă de pruni, fără "a se întinde şi la porumbişte", urmând ca Ene diaconul să stăpânească toate holdele de porumb din prundul lui Lateş, livezile de coasă şi căminul cumpărat. Cu acelaşi preot "zavistnic şi pornit pe bătaie" a mai avut judecată Manda în anul 1832 aprilie 20, tot pentru cotropire nedreaptă.

La 1832 mai 23, moşnenii argeşeleni se plâng Judecătoriei că Niţă Simon Jumărăscu le-a călcat, cu silnicie, 6 pogoane de moşie, şi nu recunoscu zapisul prezentat de pârât, doveditor că acele 6 pogoane le-ar fi cumpărat familia sa cu 80 şi ceva de ani înainte de la un Ion Negură, ci doar un zapis pentru 6 pogoane cumpărate de la Grigore şi Ion Negură şi scris de un popa Dinu. Judecătoria stabileşte, însă că reclamanta Manda, mama lui Niţă pârâtul, stăpâneşte pe drept acele pogoane, în puterea actului din 1749 aprilie, întărit cu alt zapis din ianuarie 1810 al lui Ion Stancu Negură şi al soţiei sale Vasilica, prin care aceştia vânduseră lui Simon Jumărăscu trei pogoane "pe din sus" de moşia acestuia, act pe care Radu Negură şi cetaşii săi voiau să-l anuleze.

Bucur Vişoiu din Măţău, având un vad de moară în Suslăneşti, a încercat să amenajeze un iaz nou, pe teritoriul moşiei lui Ion Simon Jumărăscu din Valea Neagului în sus, pe lângă drum şi pe lângă apa Argeşelului, bazându-se pe un zapis din 1722 martie 13, dar la cercetarea din 9 iulie 1841, documentul s-a dovedit a fi fals, fapt în urma căruia a fost obligat să desfiinţeze leasa făcută şi să lase apa liberă pe vadul ei vechi.

Zapisul prin care Bucur Vişoiu voia să dovedească dreptul său de stăpânire a acestui loc cuprindea, între semnele sale, chiar casa unde locuia Jumărăscu şi cu grădina ei. Locul din Valea lui Neagoe fusese zălogit, la 1726 sept. 25, cu trei ani mai târziu decât data actului prezentat de B. Vişoiu, de către un diacon Ene, unul din copiii lui popa Lazăr Jumăra, la un Radu Negură şi dezălogit, la 1800, de o Stana, diaconeasa.

Pagina Anterioară