Campulung Muscel's own encyclopedia

Istoria localităţii Mioarele:

Coceneşti

Documente, teritoriu

Prima menţiune documentară despre existenţa acestui sat este o mărturie din anul 1600 (7108), dată de Radu Roşu din Suslăneşti şi alţii cum că un Lepădat a dat nepoatei sale Stanca şi lui Danciu printre alte livezi şi locuri, atât în hotarul Măţăului celui vechi, cât şi în Suslăneşti, "şi trei locuri în Dăneşti", vechiul nume al acestui sat. Această denumire o găsim apoi şi într-o ciornă de hotărnicie a 6 boieri — megiaşi — cu Colţea portarul, luaţi de moşnenii "din Dăneşti" în vremea lui Grigore Ghica Voievod, în 1672, anume: Stoica cu fraţii săi, Miriţă şi Manea, feciorii Băndulesei, şi de ceilalţi moşneni de acolo, anume Gheorghe al Calului şi Scarlat, nepotul unchiaşului Balea, Vlaicu Voicilă şi Şerb al lui Constantin, Vlaico al Dragului din Jugur şi de Radu logofătul, feciorul lui Bârcă, ca "să adeverim şi să funiim moşia Dăneştilor" şi "să o împărţim şi să o ţie osibită unul de către alalt, carele din ce moş va fi".

După ce au "călcat" partea de la răsărit de Argeşel — spun alegătorii — au împărţit-o în două, pe doi moşi. Cei ce se trag din Stan Bordea, cu părtaşii lor, să ţină pe jumătate, partea dinspre Cacaleţi, iar cealaltă jumătate, dinspre Socol, să o ţină părtaşii ce se trag din moşul Rănjea, anume: Chefeştii şi Bănduleştii, cărora li s-a dat şi siliştea jumătate, pentru că partea lor era mai proastă. Partea dinspre apus de Argeşel, ce se cheamă Deduleasca, au împărţit-o pe trei funii, să ţie Chefeştii şi Bănduleştii o funie, "partea din jos de Cacaleţi", din moşul Stan Bordea, urmând ca celelalte două funii, dinspre Jugur, să le ţină Balea, Ciucul, Vlad şi Dragomir, nepoţii lui Rănjea. împărţirea pe aceste trei funii s-a făcut pentru terenul din apa Argeşelului spre apus până în Cornul Copaciului. De aici până în hotarul Poenari se întindea pădurea, pentru care moşnenii s-au legat între ei să nu le-o mai aleagă numiţii hotărnici, căci o vor împărţi ei între ei pe cele trei funii, ca şi în Deduleasca.

Din extrasul acestei alegeri făcut de inginerul T. Rădulescu, hotarnicul, în anul 1849, se vede însă că cei 6 megiaşi, adunându-se "la siliştea Dăneştilor", au măsurat partea din apa Argeşelului până în Cornul Copaciului, unde au găsit 8 funii şi jumătate şi un sfert, iar la mijloc 10 funii şi un sfert, funia de 10 stânjeni. Pentru codrul de moşie din Cornul Copaciului, spre pădure, până în hotarul Poenarilor, se arată că moşnenii s-au învoit dinaintea celor şase megiaşi, să-şi caute părţile "unde va veni despre alţi fraţi". De asemenea, se mai arată în extras că siliştea şi cealaltă parte / dinspre răsărit de apa Argeşelului / să o ţină Bănduleştii jumătate, adică partea despre Cacaleţi, iar cealaltă jumătate, dinspre Socol, "să o ţie aceşti oameni... ce se trag din moşul lor Rănjea, iar partea Gruienească aparţine Fintei, cumpărătoare de la Răteşti".

Un loc al Vlaicului din hotarul Cacaleţilor către Jugur — spune extrasul — "să aibă a-l ţinea Şerb, feciorul lui Constandin, cu bună pace, că n-au avut Miriţeştii treabă cu acel loc iar de s-ar mai afla vreun părtaş, care se va trage dintr-aceşti oameni, din Vlad şi din Dragomir, să aibă a-(şi) căuta partea la moşul lor, pentru că aşa au aflat cu sufletele lor". Tot cu această ocazie au mai ales numiţii hotărnici şi partea lui Scarlat şi a fratelui său Dima şi a altora, "câţi mai sunt trecuţi în ocolniţă", din apa Argeşelului până în vârful Copaciului, până unde s-a tras funia, pe vârf 7 funii şi jumătate, la mijloc 11, la râu funii 10 şi un sfert de către Stoica Jumăra, iar din vârful Copaciului până în hotarul Poenari lăsat-au nefuniită pentru pădure, "să ţie cât i se va veni".

Partea de la răsărit de gârla Argeşelului, prin numeroase vânzări, a intrat în stăpânirea moşnenilor Rucăreni şi Dragoslaveni. Aceştia cumpăraseră multe proprietăţi pe Valea Argeşelului, de o parte şi de alta, a apei, unde îşi construiseră odăi şi coşare pentru adăpost temporar pentru ei şi vite, odăi care au devenit ulterior, locuinţe permanente, constituind, cu trecerea anilor, cătunul Căluleşti, pendinte când de Măţău, când de Suslăneşti. Numele îi vine de la familia Calu, originară din Rucăr, veche cumpărătoare de moşii în această parte.

În 1671 oct. 12, Stoica Băndulescu şi cu feciorii săi vând lui Gh. Rucăreanu moşia Bănduleasca din apa Argeşelului spre răsărit, vecină cu moşia Burduşei al Căluleştilor, iar spre miazănoapte cu Coceneştii. Bratu, fiul lui Stancu / Cocean /, vinde în anul 1686 dec. 2, diaconului Matei din Măţău, moşia de la Copaci, danie de la moşul său Constandin şi arată că această moşie, pe din jos, se învecineşte cu Neacşa Zbârcioaia, iar la miazăzi cu Mihai Calu.

Dragomir din Poenari şi cu fraţii săi vând în 1693 lui Stancu Lupu din Măţăul de Jos, un loc de arătură la Cornul Aninişului, cu 5 unghi , iar la 1697 Mihăilă Cocean vinde tot numitului Stancu, toată partea sa de moşie din salcia sălbatică până în drumul cel mare, unde se hotărăşte cu Miriţeştii. Oprea pârcălabul, nepotul Neagăi de la Dăneşti, fata lui Bandu şi sora Ancăi Băduleasa, la 1712 mai 7, răscumpără moşiile vândute de feciorii Ancăi pe la unii şi alţii, căci "nu şi-au vândut numai partea lor ce le-ar fi făcut, ci au vândut şi partea Oprii pârcălabul, moşii care au fost rămas de la Bântui", iar "feciorii şi nepoţii Ancăi s-au fost sculat, fară de ştirea Oprii pârcălabul, de au fost vândut moşiile de la muscel, din Dăneşti, şi partea lor şi partea Oprii pârcălabul".

La 1723 (7232) sept. 5, Nicoară, fratele lui Lepădat, nepotul, lui Mihăilă Cocean din Măţău, vinde lui Oprea pârcălabul din Dăneşti moşia zălogită acestuia, situată "pe din jos" de moşia cumpărătorului şi care se învecina cu Dumitru, fiul Paraschivei Rucăreanu, nepotul lui Voicilă.

Un an mai târziu, la 10 mai 1724, Rada, femeia lui Câlea slujitorul / Cocean / şi cu fiul ei Lepădat vând lui Stoica Balint şi fiului său, partea lor de moşie, afară din partea lui Nicoară, fratele ei, din toate părţile jumătate parte, cu 17 taleri şi jumătate. Această moşie se întindea din apa Argeşelului până în vârful Vâlneiului, unde se învecina cu moşia Călugărească.

La 1742 mai 25, Stan Băndulescu şi vărul său Rădoi, cu fiii şi nepoţii lor, dau zapis la mâna lui Ion Balint şi Coman Mădulărea, nepotul Căefei, de împărţirea moşiei din Argeşel, iar în 1746, Cârstian, pârcălabul din Cândeşti, vinde feciorilor lui Mihai Calu, pârcălabul din Rucăr, o funie de moşie din Dăneşti, din apa Argeşelului până în vârful Copaciului. În februarie 1746, Stancu Cocenescu pune zălog la pârcălabul Gh. Dobrin din Rucăr, trei petice de livezi, unul unde sunt odăile, altul unde este coşarul, amândouă la apus de gârlă, al treilea despre răsărit, ce se numeşte la "răzor", locuri care au stat zălogite timp de 92 de ani, până la 7 mai 1834, când Ion Cocean şi fratele său Ştefan, au restituit prin tribunal, datoria urmaşilor lui Dobrin şi lui Ion Benga.

Odăile şi coşarele de vite făcute de Rucăreni pe acele livezi în acest răstimp, urmau să fie ridicate de aceştia în toamna următoare. Nicoară / Câlea / visternicelul din Măţău / Coceneşti / dă, la 1736 sept. 5, la mâna lui Coman Balint din Dragoslavele o scrisoare în care arată că unchiul său Mihăilă şi fratele său Lepădat, au zălogit la Stoica Balint o moşie din Cacaleţi, pe apa Argeşelului, şi că el a răscumpărat a patra parte din toată moşia, iară a avea însă la mână dovada de răscumpărare, deoarece Stoica Balint şi frate-său, imediat după răscumpărare, au fugit la Moldova. Acum el aşteaptă de la numiţii zapis de răscumpărare, iar în caz contrar, de nu va putea dovedi cu mărturii răscumpărarea făcută, va întoarce lui Coman venitul pe toţi anii, cât a ţinut moşia.

Din cele de mai sus rezultă că locuitorii din Coceneşti aveau numeroase legături, îndeosebi băneşti, cu moşnenii Rucăreni şi Dragosloveni, cu care au încheiat cele mai multe vânzări de locuri, în special de livezi de fâneţe de care aceştia duceau lipsă.

În anul 1849, Bucur Cârstea Cocean din Coceneşti solicita Tribunalului Muscel ca hotarnicul T. Rădulescu să-i "aleagă" partea sa de moşie de către ceilalţi părtaşi, moşneni din Coceneşti, din funiile Dăneasca şi Cacaleaţa, atât partea din gârla Argeşelului spre răsărit, cea de la apus de această apă. După pregătirea formalităţilor cerute şi citirea actelor, s-a trecut la ocolirea hotarului. S-a dat întâi ocol părţii aflată la răsărit de gârlă, cu ridicare de plan şi facere de semne de hotare. Pe partea de miazăzi, în vecinătate cu boierii Rucăreni, hotarul începe din apa Argeşelului, merge drept într-o piatră de lângă o salcie, apoi pe partea dreaptă a unui pârâu, după care trece hotarul pe stânga pârâului şi ajunge la o altă piatră constituind hotarul despărţitor între Balinţi şi boierii Rucăreni, iar de la ea în sus până la hotarul Bădenilor, se învecinează cu Balinţii, moşneni din Rucăr. Hotarul despărţitor de moşnenii Bădeni s-a stabilit după vechea stăpânire şi spre mulţumirea ambelor părţi. Pe latura dinspre miazănoapte, pe lângă moşia Stroiasca, o dovadă în plus că această funie aflată în stăpânirea lui Ion Jumărăscu şi Nicolae Rucăreanu se întindea peste apa Argeşelului până în hotarul Bădenilor — hotarul coboară iarăşi în Argeşel şi pe apă în jos până la punctul de unde s-a început alegerea.

La apus de gârlă, hotarul începe din Coasta lui Vlad, din vecinătatea moşiei Stroiasca a moşnenilor Vişoi, spre apus, prin movilele din drumul Băşicurilor, în movila din piscul cu peri, apoi la cea din Piscul Cireşului şi, prin salcia sălbatică şi alte movile, iese la Cornul Aninişului, de unde hotarul apucă drumul Măţăului până la movila din dreptul casei Deliului, apoi prin mestecenii înfieraţi, la o altă movilă, apoi pe viroaga de la Deliu, ajunge în Valea Mare.

Moşnenii Coceneşti au arătat că până aici se întinde hotarul lor, şi nu cum spune o veche carte de hotărnicie, până în hotarul Poenarilor, pentru că aşa s-au învoit cu moşnenii măţăuani prin actul încheiat între ei la 3 martie 1845. Numai Bucur Cârstea Cocean nu a voit să semneze acest aşezământ, declarând că îşi va cere drepturile prin judecată. Mai departe, hotarul continuă pe Valea Mare în jos până în hotarul cu Jugurul, în linia fixată de inginerul Paladi, hotarnicul moşnenilor jugureni, iar de aici se îndreaptă spre răsărit, către Argeşel, după semnele liniei despărţitoare, fixate de Paladi şi pe care moşnenii din Coceneşti dăduseră înscris de mulţumire.

Apoi trece pe lângă fântâna Balii, pe la nucul de lângă pârâul Gruenesc şi pe pârâu în jos până la gârla Argeşelului, unde se isprăveşte tot ocolul acestui codru de moşie.

Trecând, apoi, la împărţirea pământurilor după drepturile fiecărui proprietar şi pentru a împărţi fiecăruia toate genurile de teren pe întreaga lungime a funiei, numitul hotarnic a împărţit-o în şase "codri", anume:

1. Codrul litera A, în sumă de 68 de pogoane mari şi 18 prăjini, cuprindea partea de moşie de la răsărit de gârla Argeşelului până în hotarul Bădenilor.

2. Codrul litera B, în sumă de 68 de pogoane mari şi 6 prăjini, se întindea la apus de această gârlă, până în capul căminurilor; tot aici au mai fost înglobate 3 pogoane şi 11 prăjini, apoi 9 pogoane şi 14 prăjini, stăpânirea lui Cocenieă şi un alt loc, din jos de surpături, cu o suprafaţă de 8 pogoane, suprafaţa totală fiind de 79 de pogoane mari şi 12 prăjini.

3. Codrul litera C, căminurile din vatra satului, 26 de pogoane, 4 prăjini, 21 palme şi 5 degete.

4. Codrul litera D, de la surpături, de 24 pogoane, 5 prăjini şi o palmă.

5. Codrul litera E, din căminuri în sus, de 21 de pogoane şi 20 de prăjini.

6. Codrul litera Z, izlazul, de 93 de pogoane, 18 prăjini şi 12 palme.

Totalizând aceşti codri de moşie se constată că întreaga funie Cacaleaţa, aflată în stăpânirea moşnenilor din Coceneşti, cuprindea, la începutul anului 1862, data întocmirii definitive a hotărniciei, 314 pogoane mari, 10 prăjini, 21 de degete şi 3 linii, pogonul fiind socotit de câte 24 de prăjini de 18 palme şi un pumn.

Împărţirea acestor pogoane s-a făcut pe doi moşi mari: Mihăilă şi Câlea Cocean. Din moşul Mihăilă descind, prin feciorii săi Cârstea, Constantin şi Neacşu, familia Cocenilor, din Câlea, prin fiul său Lepădat, descind Şulcii, iar din celălalt fiu, Nicoară "visternicelul", familiile Pârvu şi Sofronie.

Prin împărţirea izlazului şi a pădurii din marginea căminurilor până în Valea Mare, stăpânite în devălmăşie, obştea satului Coceneşti, a încetat să mai existe. În ceilalţi "codri" de moşie, în locurile de cultură, pomet, căminuri şi fineţe, stăpânirile erau individuale, dar nu se cunoşteau drepturile în pogoane cuvenite descendenţilor din cei doi moşi. Până atunci, orice vânzare sau zălogire se făcea pe funii, cositură de 16 sau de 4 oameni. Un pogon era socotit cositură de doi oameni vrednici.

În izlaz şi căminuri, celor din moşul Mihăilă Cocean, li s-au dat să stăpânească terenuri pe lângă hotarul Jugurului, unde este Dăneasca, iar celor din Nicoară şi Lepădat, li s-au dat pe lângă funia Stroiasca, adică în funia Cacaleaţa, ţinându-se seamă că, în codrul izlazului, căprarul Niţă Şulcă şi Din Grigore Pârvu aveau clădit un han. De asemenea, s-a stabilit că cei care aveau câte un petic de livadă în izlaz, unde făcuseră îmbunătăţiri prin defrişări de pădure sau desţeleniri, să-l stăpânească şi în viitor, cu obligaţia însă ca aceste petice, la împărţirea cu amănuntul, la izlaz ca şi la căminuri sau livezi, să fie scăzute din suma pogoanelor ce li s-ar cuveni în acele locuri, din partea moşului din care se trag.

Întrucât nu s-a putut trece la definitivarea hotărniciei prin alegerea părţilor de moşie pe neamuri şi, în cadrul acestora, pe indivizii ce formau acelaşi neam, din cauza unor dispute, lucrarea a fost amânată până în 1861, când moşnenii au cerut ca numele tuturor să fie trecute in cartea de hotărnicie, "ca nişte părtaşi şi devălmaşi ce sunt în arătatele proprietăţi". Astfel, la 1 sept, acelaşi an, după o nouă cercetare a actelor tuturor devălmaşilor şi ale vecinilor răzeşi şi ridicarea planului, s-a trecut la măsurătoarea părţilor ce se cuvin fiecărui neam, după moşul din care descindea. După alegerea părţilor fiecăruia, în baza actelor prezentate, s-a trecut la aplicarea pe teren, stabilindu-se pe plan atât părţile fiecărui coproprietar cât şi situaţia vecinilor răzeşi pe toată întinderea hotarelor. Aceasta era situaţia proprietăţilor locuitorilor moşneni Coceneşti, la 24 ianuarie 1862.

În funia Dănească — Cacaleaţa, în afară de moşnenii Rucăreni şi Dragosloveni care stăpâneau, prin cumpărări de la neamurile Coceneştilor, mai toată partea de la răsărit de Argeşel, aveau proprietăţi şi unii, locuitori din Suslăneşti. În 1786 iulie 25, ispravnicii de Muscel poruncesc judecătorului Văităianu să meargă la moşia Dăneşti ca să cerceteze şi să aleagă "a patra parte de moşie ce are Ion Negură cu feciorii lui, acolea în Dăneşti". Cu această ocazie s-a constatat că Ion Negură are moşie cumpărată în Dăneşti, precum şi moşnenii Neguţeşti şi că moşia în litigiu avea 100 de stânjeni la marginea dinspre răsărit, pe lângă apa Argeşelului, la mijloc tot o sută de stânjeni, iar la capătul dinspre apus, 80 de stânjeni.

O parte din această moşie a fost atribuită lui Ion Negură cu feciorii săi, altă parte s-a dat lui Neacşu unchiaşul cu părtaşii săi, iar două părţi s-au dat unchiaşului Mihăilă Galu şi cetaşilor săi, care le aveau de moştenire de la moşul lor, Vlaicu Voicilă şi Toma Buflea. Sub diverse forme au intrat şi măţăuanii cu stăpâniri înaceastă funie. Astfel, un Dinu al lui Manole din Măţău luând în căsătorie pe Ilinca, fata Sorei din Coceneşti, a primit ca zestre o moşie peste Argeşel, cositură de patru oameni, iar în 1839 martie 10, Ştefan Cocean vinde lui Niţu Vişoiu o livadă de fân peste Argeşel, dar, fratele său Ion răscumpără moşia, restituind banii Vişoiului.

Vânzările de moşii de peste Argeşel se fac îndeosebi de către cei ce s-au strămutat din Coceneşti, fie prin căsătorie, fie prin mutarea lor în alte sate. În 1845 mai 15, Maria, fiica lui Ion Răuţoiu din Cătruneşti, jud. Ilfov, vinde lui Din Grigore Pârvu moşia sa de zestre din Coceneşti, partea de livadă de peste Argeşel a tatălui său, pe care o primise cu foaie de zestre din 1797 mai 10. Din Grigore Pârvu cumpăra, în 1846, de la Din Manole şi fiul acestuia, Ion, toată livada ce o avusese de zestre peste gârlă de la Sora Cocean.

Din porunca subcârmuirii plăşii, aleşii satului Măţău, la 6 iunie 1847, "aleg" partea de moşie de peste Argeşel a lui Mihăilă Cocean şi o dau să o stăpânească pe din două Gr. Pârvu şi Ion Bucur Sofronie. În 1845 decembrie 12, Din Gh. Cocean din satul Văcăreştii din Vale, Dâmboviţa, vinde lui Din, fiul lui Mareş, livada de deasupra Malului Morii, din funia Cacaleţilor, a treia parte, cât i se cuvine, care se învecinează la apus cu Stancu Cocean şi la răsărit cu Şulceştii şi cu Sofronie. Tot lui Din Grigore Pârvu vând, la 26 ian. 1851, Ion, fiul lui Ceauş Arsene din Văleni (care se trage din Mihăilă Cocean) împreună cu Cbristantin, fiul lui Neagoe Cocean, partea lor de moşie părintească, a treia parte din izlaz, pădure şi căminuri, ce au în hotarul Cacaleţi şi Dăneasca.

De reţinut este faptul că numai în câţiva ani, înainte de începerea hotărniciei şi până la definitivarea ei, au avut loc cele mai multe vânzări şi dezăiogiri de locuri efectuate între moşnenii Coceneşti pe de o parte şi moşnenii rucăreni, dragosloveni şi măţăuani pe de altă parte. Dintre măţăuanii care au avut moşie în hotarul cocenesc a fost popa Din, fiul popei Ion Lupescu, anume cu livada de la salcia sălbătecă, cumpărată de strămoşul său Stancu Lupu, în 1681, de la un Oprea, livadă ce se împărţea pe din două cu Şerb. O altă livadă cumpărată tot de Stancu Lupu în 1697, a fost aceea pentru care Şuţa, preoteasa lui popa Din, a avut numeroase judecăţi cu moşnenii din Coceneşti, care susţineau că acea livadă nu s-ar afla în hotarul lor.

Tot în această funie a mai avut stăpânire popa Ion, fiul popii Constandin din Valea Mare, anume o livadă de fân de 16 oameni de coasă, moştenire de la mamă-sa şi pe care tatăl său o pusese zălog la popa Ion şi la feciorul diaconului Marin din Măţău. În 1814 aprilie 23, zălogaşul "la păsul ce a avut", a vândut "ohabnic" acea livadă logofătului Nicolae Rucăreanu, iar la 20 mai, acelaşi an, ispravnicii judeţului, pe spatele acestui zapis, dau de ştire tuturor cât li se cuvine "după orânduiala nizamului", să restituie preţul vânzării. La judecată, se constată că popa Ion şi feciorii diaconului Marin din Măţău sunt rude cu vânzătorul popa Ion din Valea Mare şi vecini cu această livadă şi că, restituind preţul vânzării lui N. Rucăreanu, exclud posibilitatea ca acesta să achiziţioneze terenuri în hotarele Coceneşti şi Măţău.

Făcând o recapitulare asupra celor arătate până acum, se vede că hotarul moşiei Coceneşti avea aceeaşi lungime ca şi funia Stroiasca sau vechiul hotar al satului Suslăneşti, adică din hotarul Bădenilor, peste Argeşel, la apus, până în hotarul Poenari, fapt care ne îndreptăţeşte să afirmăm că şi această moşie a făcut parte, cândva, din hotarul satului Suslăneşti, cu siliştea şi vatra satului tot pe apa Argeşelului, de care s-a despărţit înainte de anul 1600, când apare ca un teren individualizat sub numele de funia Dăneasca, având ca hotar, la miazănoapte, funia Stroiasca a moşnenilor suslănişteni şi a măţăoanilor, iar la miazăzi, partea de la răsărit de Argeşel, moşia lui Socol clucerul din vremea lui Matei Basarab, apoi, la apus de această apă, moşia Căluleşti şi hotarul Jugurului până în hotarul Poenarilor. Moşia Jugurului se oprea în apa Argeşelului.

Siliştea Dăneştilor pare să fi fost pe Argeşel, la miazăzi de Suslăneşti, Această presupunere rezultă din afirmaţia hotarnicului T. Rădulescu, conform căreia "Oprea pârcălabul, nepotul Neagăi de la Dăneşti, răscumpără, în 1712, toate moşiile vândute de feciorii şi nepoţii Ancăi, sora Neagăi, care moşii se găseau la muscel, în Dăneşti". Aceste muscele se găseau de o parte şi de alta a gârlei, în nici un caz în Coceneştii de azi, căci de la Copaciu până în hotarul Poenari se întindea pădurea, care cu timpul a fost defrişată, locul ei luându-l livezi şi grădini roditoare.

Când cei 6 megiaşi împart moşia Dăneşti, de la răsărit între descendenţii lui Stan Bordea, cărora li se dă partea dinspre caleaţa Chefeştilor şi Bănduleştilor, coborâtori din Rănjea. li se da partea dinspre Socol; aceasta însă fiind de calitate mai slabă, li se mai atribuie şi "siliştea jumătate", după care, apoi se trece la împărţirea moşiei de la apus de apă. Acest pasaj din hotărnicie întăreşte şi mai mult presupunerea noastră că siliştea Dăneştilor cu casele şi căminurile lor se găsea pe Argeşel.

Cu vremea, unii din urmaşii lui Rănjea, vânzându-şi părţile lor de la răsărit de apă, au rămas nevândute numai cele ale Cacaleţilor — Coceneşti. Deoarece părţile de la apus de Argeşel ale acestora din urmă au rămas în majoritate nevândute, proprietarii s-au mutat pe ele şi anume lângă drumul ce leagă satul Măţău de satul Boteni, între pădure şi muscele, stabilindu-şi noua vatră a satului, la mijlocul moşiei, căreia i-au dat numele de Coceneşti, după numele familiei lor.

Pagina Anterioară