Campulung Muscel's own encyclopedia

Istoria localitatii Mioarele:

Chilii şi Munţii

Documente, teritoriu

Pe cât este de bogată informarea istorică pentru Măţău, Suslăneşti şi Coceneşti, pe atât este de săracă pentru Chilii. Numele acestui sat nu are nici o legătură cu chiliile mişeilor de la Câmpulung de care vorbeşte Codexul de documente al satului Măţău, nici cu iaptul că aceştia ar fi avut aşezările lor aici, cum afirmă unii autori. El apare pentru prima dată în documente într-un zapis din aprilie 1708 (7216) înfăţişat de Tănase din Jugur pentru moşia Bucium şi Chilia.

La 1748, Neagoe Câinescu din Câmpulung vinde lui Gh. Buică, tot de acolo, pentru 61 de taleri, o livadă de fân la Curmătura Chiliilor, ale cărei hotare încep din drumul Poenarilor în sus, pe vâlcica Cărbunari până în bolovanul alb, unde, spre răsărit, se învecinează cu Floreştii — măţăuani, iar dinspre miazăzi cu Groşanii, apoi, la vale, prin bolovan, merge pe drumul vechi până în Gârlici, numit drumul Poenarilor, iar spre miazănoapte se "hotărăşte" cu moşia călugărului Ştefan. Printre martorii care au asistat la această vânzare figurează şi Dragomir din Chilii şi Matei Chiliaşul.

În 1794 aprilie 12, Savu Buică din Câmpulung vinde nepotului său Ion o livadă de fân la satul Chiliile, la Curmătură, care livadă se "hotărăşte" pe din jos cu moşia mănăstirii (Râncăciov), la răsărit cu moşia fratelui său, la apus cu Oancea mămularul şi cu fratele său Stan, iar pe vâlcel, până la bolovanul alb cu Floreştii.

Cinci ani mai târziu. la 1799 ian. 29, Gh. Obedea, fiul lui Ştefan diaconul din Câmpulung şi cu soţia sa, vând lui Ion Buică (moşul Iui Niţă Stanciu Mărcuşanu) o fâşie de pământ în hotar cu al cumpărătorului. În acelaşi an, la 29 iulie, Gheorghe, feciorul călugărului Ştefan din oraş, vinde lui Stanciu Ion Buică (Mărcuşanu), pentru 120 de taleri, o făşie de moşie, aflată în imediata vecinătate a cumpărătorului şi care se învecinează spre răsărit, cu Măţăul şi la miazănoapte şi apus cu Câmpulungul.

Din analiza acestor puţine documente reiese limpede că atât viniă torii cât şi cumpărătorii sunt din oraş, iar vânzările fac parte din hotarul acestui oraş, nicidecum din hotarul Măţăului. Ca vecini de moşie ai satului Chilii sunt menţionaţi numai moşnenii Floreşti a căror delniţă începea pe partea dinspre oraş "din hotarul oraşului, pe Valea Siliştei până în capul siliştei de jos, ieşind pe vale, pe din jos de silişte, până în capul măgurelii şi prin gura Văii lui Bude, înaintea bisericii, apoi deasupra muchiei Blenzii, unde iese poteca, pe Valea Coastei (Urjii), prin vârful Mareşului, pe Valea Manii drept în gura Buciumilor, în hotarul Poenarilor". Această delniţă a fost aleasă pe seama numiţilor moşneni de către 24 de boieri "alegători" în anul 1671 (7179) iunie 25. Dacă ar fi existat la această dată satul Chilii, ar fi fost menţionat de către numiţii hotărnici, cu ocazia trecerii lor prin locul unde este situat acum.

La 1851 iulie 10, inginerul hotarnic T. Rădulescu, la întocmirea hotărniciei Măţăului, arată că din calea Mareşului, călcând pe urma celor 24 de hotărnici, "prin livada popei Ghiţă (de la biserica Sf. Vineri din oraş), am trecut prin livada popei lui Docsache şi printr-a Florii şi pân livezile Simioneştilor, am trecut peste Valea Bărbuşii, proprietatea dumnealui pitar Ilie, am urcat în muche, în gura potecii ce urcă după livezile Simioneştilor, la Mărcuşani şi drept prin grădina lui Niţă Mărcuşanu, pă din sus de povarna lui, până în hotarul Groşani (unde să zice în gura Buciumilor)" şi că "moşia Măţău se învecineşte (aci) = cu moşia oraşului".

Amănunte mai complete în această privinţă găsim într-o jalbă din 20 mai 1801 a lui Tănase din Jugur şi în cartea de hotărnicie a moşiei Grădiştea a mănăstirii Câmpulung, din 1851. Numitul Tănase se plânge domniei împotriva lui Stan Florescu şi a feciorilor săi, Gheorghe, Florea, Dinu şi Nicolae, a lui Neacşu Florescu cu feciorii săi, Dinu şi Floarea, a lui Toma cu feciorii săi, Dinu Florescu, Gh. Florescu şi Nică Florescu cu cetaşii lor din Măţău că moşul său Cazan, având o moşie ce se numeşte Chilia şi Buciumul, s-a pus Lazăr, fratele tatălui său, de a vândut numiţilor Floreşti partea sa de moşie din Bucium, iar aceştia nu-l îngăduiesc acum să-şi stăpânească moşia ce o are în Chilii.

La întocmirea hotărniciei moşiei Grădiştea, Maria Tănăsoaia din Jugur a prezentat o "carte de alegere", din 1801, februarie 15, de cercetarea ce a făcut logofătul Constantin Săulescu, din porunca boierilor ispravnici, în pricina dintre numiţii Floreşti cu Tănase din Jugur, pentru moşia Rătundul şi Cărbunariţa, cu care ocazie Floreştii au arătat un zapis din 1672 pentru livada Cărbunariţa, de lângă hotarul Groşani şi un alt zapis din anul 1686 aug. 1 pentru locul numit Rătundul, cumpărat de unchiaşul Şerb Ţuncă, strămoşul Floreştilor, de la Calea, femeia lui Scărlat, feciorul lui Iane Roşu din Câmpulung, cu taleri 10, "când a fost foametea cea rea".

Prin zapisul din aprilie 1708, în care se vorbeşte de această moşie, nu de sat, s-a dovedit că Tănase a avut aici stăpinire veche. În 1801 iunie 27, isprăvnicatul, prin hotărârea sa, arată că părţile prigonitoare s-au învoit ca peticul de moşie Chiliile, să-l stăpânească Tănase pe din două cu Floreştii — măţăuani.

Casele de pe moşia moşnenilor Floreşti, împreună cu cele de pe moşia oraşului, au format satul Chilii, dependent când de Măţău, când de Câmpulung. Vechile proprietăţi ale moşnenilor Floreşti şi cele ale lui Tănase din Jugur au intrat în stăpânirea chiliaşilor, prin desfiinţarea clăcii, sau au fost înglobate în cuprinsul izlazului satului Măţău.

După cum ni s-a relatat, în sat există o fântână pe care localnicii o cunosc sub numele de "Fântâna călugărească, ceea ce implică aici prezenţa unor chilii călugăreşti de la care s-ar trage numele satului".

Munţii

Măţăuanii au stăpânit terenuri nu numai în hotarele satului lor, ci au căutat să aibă şi munţi unde să-şi ducă vara vitele la păscut.

În 1766 iunie 14, la Isprăvnicatul de Muscel, are loc judecata dintre Ion Răduţă şi vară-sa Paraschiva, pe de o parte, cu Gheorghe pârcălabul, pe de altă parte, toţi din Măţău, pentru nişte petice de moşie: Ciăciie, Coasta Putinii, Pietrişul de Sus, Plopul, Pârloagile şi un munte, zicând Ion Răduţă că, în timpul când el a fost "înstrăinat", Gheorghe pârcălabul i-ar fi împresurat aceste moşii. Judecata stabileşte, însă, că Răduţă n-a fost niciodată "înstrăinat" din sat, iar acele locuri şi muntele s-a dovedit dintr-un zapis din 1675, că au fost vândute de Stanciu pârcălabul, strămoşul reclamantului şi de Voicilă, frate-său, neamului lui Gheorghe pârcălabul, "ce s-a chemat Lupeşti", care le şi stăpâneşte.

Cu această ocazie, depune mărturie Stanciu Bâtcă, care declară că "a pomenit" dintotdeauna neamul lui Gheorghe pârcălabul stăpânind aceste locuri şi o parte din munte la Turci. De asemenea, Gheorghe pârcălabul mai prezentă o carte a veliţilor boieri, din 1 aug. 1759, privind judecata pe care a avut-o cu Şerban şi Spiridon, tovarăşii lui Iane diaconul din Suslăneşti, tot pentru acest munte când, după dreptatea ce a avut, i s-a dat muntele în stăpânire.

În 1779 iulie 24, tot Ion Răduţă se judecă la Divanul domnesc cu Gheorghe, fiul lui Gheorghe pârcălabul, cu nepotul acestuia Voicu şi cu Constantin Mârzac pentru aceleaşi petice de moşie, pentru trei căminuri de casă, precum şi pentru muntele, numit Turta. Văzându-se şi anaforaua veliţilor boieri din 9 iulie 1768, domnul întăreşte judecata acestora din 19 iulie 1779 şi hotărăşte ca pârâtul Gheorghe şi cu cetaşii săi să stăpânească în pace acele petice de moşii împreună şi cu o parte din muntele Turta, iar lui Răduţă să i se dea în stăpânire Coasta Putinii şi căminul unde îşi are casa, după cum s-a hotărît, prin întărirea pusă, de Alexandru Ghica Voievod pe anaforaua din iulie 1768.

Dar judecăţile dintre aceste două cete de moşneni încă nu se sfârşiseră. În 1796 august 15, Matei, fiul lui Voicu pârcălabul şi Matei, fiul lui Neagoe Bălălău, cu cetaşii lor dau în judecată pe Radu şi Constantin, feciorii lui Răduţă, cu cetaşii lor, tot pentru cele patru delniţe din Măţăul de Sus şi o parte din muntele Turta, cumpărate de la neamul pârâţilor de către Gh. Bălălău pârcălabul.

Pentru dovedirea dreptului de posesiune, pârâţii au prezentat o adeverinţă provenind de la un Gheorghe, fiul lui Gh. Bălălău pârcălabul, prin care se stabilea că acesta din urmă i-a dat o livadă, numita Coasta Balii, ce "se ţine" de delniţă Pietrişului de sus, care livadă o dăduseră danie părinţii lor, Gheorghe pârcălabul şi soţia sa, în 1771 martie 15, bisericii Sf. Gheorghe din Câmpulung, "la vreme de moarte, pentru pomenire", adeverinţă care, în urma declaraţiei martorului, popa Simon, că a fost făcută "la beţie", a fost anulată. Ispravnicii hotărăsc ca această livadă să fie stăpânită de Matei, fiul lui Voicu şi de Matei, fiul lui Neagoe Bălălău, livadă care va fi fost ruptă din delniţă Pietrişului de sus şi dăruită de către părinţii lor numitei biserici, la care va rămâne ca o danie bine făcută.

În 1772 (7281) noiembrie 6, un Oancea din satul Albeşti-Muscel, neavând copii, face diată în favoarea nepotului său Matei fiul lui Stancu popa din Măţău, prin care îi hărăzeşte doi "muntişori": "Cărmăzanul cel Mare şi cel Mic, care sunt în munţii Rucărenilor, moştenire părintească, pentru a-l pomeni ca pe un copil al său, din neam în neam. Însă aceşti munţi n-au fost stăpâniţi niciodată de neamul Popeştilor din Măţău". Nicu Vişoiu, la 4 febr. 1779, se plânge domnitorului ţării că Negoiţă Fusea îi stăpâneşte un munte de la obârşia Ialomiţei, ce se numeşte Fiarăle, precum şi o altă parte din muntele Măţăoana. Dar, pentru că în Divan se mai judecase un Ion Hărdău de la Boteni-Muscel tot cu Negoiţă Fusea pentru un munte cu aceeaşi denumire, domnul porunceşte ispravnicilor să cerceteze de câţi ani i-a stăpânit Cârstea, fiul lui Matei pârcălabul, socrul Nicului, precum şi el. Rezultatul acestei cercetări nu se cunoaşte.

De reţinut este faptul că muntele care a primit denumirea satului, dată probabil de vecinii săi de mai târziu şi spre deosebire de muntele Fiarăle, care se spune că se găsea la izvoarele Ialomiţei, nu a putut fi identificat. Muntele Turci sau Turta se află între munţii din regiunea Bran.




Sursa: Monografia comunei Mioarele, prof. Ion I. Şuncu, înv. Ion. N. Popescu, prof. Petre I. Tomescu; Ed. Litera 1974

Pagina Anterioară