Campulung Muscel's own encyclopedia

Datine, obiceiuri, folclor din localitatea Mioarele:

Ca în atâtea alte locuri de pe întinsul patriei noastre, conştiinţa folclorică, cu ceea ce are mai înalt şi mai general românesc, este prezentă şi în viaţa Măţăului. Cele trei mari evenimente din viaţa fiecărui om: naşterea, căsătoria şi moartea, au pentru măţăuani o importanţă deosebită.

Naşterea

Naşterea a fost dintotdeauna o sărbătoare pentru întreaga familie. În noul născut se unesc cele două vieţi ale părinţilor, dar şi aspiraţiile lor şi ale bunicilor ca şi ale rudelor, iar grija pentru sănătatea, mintea şi norocul copilului s-au reflectat într-o serie de vechi obiceiuri pe care le prezentăm în cele ce urmează.

Înainte vreme, după ce moaşa spăla copilul, îl trecea pe deasupra plitei încinse, ca în viaţă să fie iute ca focul. Apoi îl ungea cu untură de urs, ca să fie puternic şi sănătos ca ursul. Dacă se năştea vara, în copaia cu apă i se puneau mlădiţe verzi de salcie şi furnici, ca să crească repede ca salcia şi să fie harnic, muncitor şi strângător ca o furnică.

După trei zile de la naştere, i se aşezau pe cap "ursitorile" care constau în: bani, vin, pâine, apă şi o carte. Părinţii copilului trebuiau să ţină bine minte ce visau în noaptea aceea de ursitori, în caz contrar copilul urma să nu aibă o memorie bună. Când îl botezau, naşii îl duceau la biserică înfăşurat în cămaşa de ginere a tatălui său.

La ieşirea cu copilul din casă, naşa zicea: "am luat un păgân şi aduc un creştin". După întoarcerea de la biserică urma "cumetria" — petrecerea uneori cu lăutari şi cu daruri pentru cel mic. Astăzi, aceste rânduieli au dispărut în mare parte, dar unele se mai menţin încă datorită bunicilor care le-au apucat la vremea lor.

Nunta

Nunta, al doilea eveniment din viaţa omului, trezeşte interes în întregul sat. Timpul potrivit pentru nuntă este toamna, după strângerea recoltei, sau iarna. Înainte vreme, invitaţiile la nuntă se făceau cu plosca de ţuică sau de vin, astăzi se folesesc invitaţiile tipărite, multe din ele având şi fotografia mirilor.

În sâmbăta nunţii, porţile şi stâlpii caselor ginerelui, miresei, nunilor şi rudelor celor mai apropiate se împodobesc cu brad. Petrecerea care are loc sâmbătă seara, la mireasă, se cheamă "brad", iar cea de la ginere "fedeleş". La mireasă, erau aleşi patru băieţi şi patru fete, cu părinţi în viaţă, care împodobeau un vârf de brad cu flori şi beteală, înfăşurat cu o faţă de masă aleasă de care se prindea un şervet şi doi colaci în partea de jos, în locul unde pomul era ţinut cu mâna.

După pregătirea bradului urma o masă pentru domnişoarele şi cavalerii de onoare. În cântecele lăutarilor, fetele pieptănau mireasa, prinzându-i o floare albă în păr, după care petrecerea continua cu hora miresei. Şi la ginere se alegea un flăcău, cu părinţi în viaţă, ca "frate" de ginere. În cântecele lăutarilor, acesta îl bărbierea pe ginere aplicându-i şi un perdaf cu mălai ca să fie norocos în noua viaţă. Mireasa şi ginerele nu aveau voie să se vadă în sâmbăta nunţii. Tot în această seară, ginerele făcea o vizită naşilor, cărora le aducea plocoane.

Astăzi bradul şi fedeleşul se fac deodată, ia căminul cultural, unde ginerele şi mireasa joacă toată noaptea. Cei prezenţi sunt cinstiţi — "omeniţi" — de către ginere sau de "fratele" său cu vin şi ţuică, şi poftiţi şi a doua zi la nuntă. Mireasa invită, la rândul său, pe fete şi băieţi, ca domnişoare şi cavaleri de onoare.

Duminica, pe la prânz, tânăra este gătită mireasă de o femeie tânără şi pricepută, ajutată de câteva fete, iar lăutarii cântă:

Până azi cu fetele,

Mâine cu nevestele,

Înfloriţi, flori, de staţi perete,

Că eu miam ieşit din fete,

Înfloriţi, flori, de staţi ca macu'.

Căci eu mi-am făcut vacu'

Rămâi maică sănătoasă,

Că nu ai fost bucuroasă,

Că ţi-am măturat prin casă.

Pe poteca din vecini

O să crească mărăcini,

Pe poteca de la fete

O să crească iarbă verde.

Până când vine ginerele cu nunta, se merge cu vadra la apă. Aceasta este dusă de un băiat şi o fată, "frate" şi "soră" de mireasă, la o fântână, în partea dinspre răsărit de casă. Procesiunea este urmată de lăutari şi nuntaşi. Vadra este umplută de două ori cu apă şi răsturnată cu piciorul drept de către mireasă. Umplută a treia oară, vadra e dusă acasă şi, pe drum, se fac treii hore în jurul ei. În tot acest timp mireasa poartă ia brâu un bucheţel de busuioc legat cu fir roşu de lână în care se punea o monedă de argint. Cu apa din vadră era "botezată" nunta ginerelui, când acesta venea să ia mireasa de la părinţi. După "botez", "fratele" de mireasă lua vadra şi stropea toată nunta, după care fugea să nu fie bătut.

La ginere, se continuau pregătirile pentru adusul miresei. Înainte de a ajunge la mireasă, nunta merge să ia naşii. Aici sunt întâmpinaţi cu băutură şi diferite dulciuri, după care tot alaiul se îndreaptă spre casa miresei. Chiotele, cântecele şi veselia nu contenesc tot drumul. Aici sunt întâmpinaţi de socrii mici, de rudele mai apropiate, şi de "fratele" de mireasă, care schimbă pălăria sau căciula cu ginerele. Acesta din urmă aduce cu el pantofii pentru mireasă, pentru soacra mică, pentru socrul mic şi alte cadouri pentru rudele apropiate ale miresei. O fată "sora" de ginere, intra în casă cu pantofii miresei, iar "fratele" de ginere o încalţă cu ei.

Mireasa se uită pe fereastră prin inelul de logodnă ca să-l vadă pe ginere. Se spunea că, dacă-l "prinde" în inel numai pe el, va face la anul un copil frumos. După ce "fratele" de ginere dădea miresei pălăria sau căciula ginerelui, iar aceasta aşeza la pălărie (căciulă) doi galbeni de aur, "fratele" de ginere iese afară cu mireasa de mână şi o predă ginerelui. Ies şi socrii mici şi încep oraţiile de nuntă, apoi se împart cocarde, beteală şi lămâiţă.

Mărimea lor depinde de gradul de rudenie, iar ginerele primeşte cea mai frumoasă cocardă, după care, atât el cât şi mireasa, împreună cu o parte din nuntaşi, sunt invitaţi în "casa mare", unde este pregătită masa. În capul mesei, spre răsărit, se aşază naşul, lângă el ginerele, apoi mireasa, iar alături de ea naşa, după care urmează "fratele" de ginere şi alţi nuntaşi, pe ambele părţi ale mesei.

Înainte de începerea ospăţului, ginerele şi mireasa sunt puşi să mănânce amândoi cu un singur pai sau cu o scobitoare dintr-un ou fiert, moale, şi beau, pe rând, dintr-un pahar, vin, simbol al dragostei dintre ei semnificând, totodată cu urarea, ca atunci, când vor fi la greu, să se mulţumească numai cu un ou fiert, pe care să-l mănânce împreună, iar dragostea să fie temelia căsniciei lor.

Cu această ocazie naşa dăruieşte miresei două "barişe" de mătase şi o "legătoare" de cap, pe care i le pune pe umeri să se cunune cu ele, iar mireasa, la rândul ei, îi dăruieşte acesteia o pereche de "mâneci" de pânză şi o broboadă, iar naşului un "trup de nun" (pânză) pentru o cămaşă.

Înainte de ieşirea din casă, se prezintă un "orator" care începe: "Ascultaţi dumneavoastră cinstiţi nuni mari, cinstiţi socri, cinstită adunare, înainte de a ieşi din casă, fiii dumneavoastră se roagă, cu genunchile plecate şi cu feţele ruşinate, să-i iertaţi şi să-i binecuvântaţi... Să ştiţi că binecuvântarea părinţilor întăreşte casele fiilor, iar blestemul părinţilor risipeşte casele fiilor". Atunci tinerii îngenunchiază şi zic: "Iertaţi-ne, tată şi mamă, şi ne binecuvântaţi".

Părinţii miresei răspund: "Dumnezeu să vă blagoslovească cu pâine cerească". Se repetă a doua şi treia oară această rugăciune şi acest răspuns. Atunci oratorul se ridică cu un pahar de vin în mână şi zice: "Avem de la cinstitul nun un bacşiş bun, iar de la mireasă, o basma frumoasă, cusută cu flori de mătase, fie şi cu strămătură, să fie dar cu voie bună şi un pahar de vin"... Nunul îi dă bacşişul, iar mireasa îi pune basmaua pe umăr. La coborârea în curte, lăutarii cântă:

Amândoi vă potriviţi

Şi la ochi şi la sprâncene

Şi la buze subţirele,

Ca doi porumbei la pene.

Să trăiască nunul mare,

Că-i sunt finii ca o floare.

După ce hora se roteşte de trei ori, ginerele scoate mireasa pe poartă, unde nuna îi rupe, deasupra capului, pe un pahar cu vin, o turtă dulce şi o aruncă în patru părţi, aruncând la fel şi vinul. Această ceremonie se petrecea altădată în căruţă, mireasa stând pe lada de zestre. Ginerele se întoarce la soacra mică şi-şi ia cămaşa de ginere, iar soacra îi dă cămaşa şi o pâine, descheindu-l la gât. Această cămaşă, ginerele o schimbă în tinda bisericii cu cea de pe el.

Ginerele o descheie pe soacră la gât, rupându-i puţin gura iei, şi-i toarnă în sân o mână de bani, reprezentând "costul" miresei. De aici, nunta merge la biserică, unde mirii sunt descheiaţi la încălţăminte şi la cămăşi, iar nuna le vâră în buzunare pâine şi zahăr, pentru ca viaţa să le fie bună ca pâinea şi dulce ca zahărul.

Întorşi la casa ginerelui, înainte de a intra, are loc "spălarea mâinilor". Socrul mare şi nunta se aşază unul lângă altul, pe câte un scaun. O femeie aduce miresei o cană cu apă şi "şervete" pentru şters pe mâini. Mireasa toarnă apa, apoi le dă câte un şervet să se şteargă, iar aceştia îi fac câte un dar în bani, oprind şervetele. Pe la spate, unii dintre nuntaşi, pentru a provoca hazul, le toarnă mălai sau cenuşă pe mâini ca să nu le ajungă apa să se spele.

După spălare, ginerele conduce mireasa în casă, unde soacra mare îi întâmpină cu o burduşică de brânză, o oală cu unt şi-i înfăşoară cu un frâu de cal şi aşa pătrund în casa, unde se desfac, punând darurile oferite pe masă. Apoi mireasa este dusă în altă cameră pentru "îmbrobodire", la care asistă numai câteva femei tinere, nuna şi lăutarii.

Înainte de a se începe "îmbrobodirea" e chemat ginerele să toarne pe capul miresei câteva picături de vin şi o mână de monede (preferabil argint), pe care mireasa le prinde în poală, după care acesta iese afară. Odinioară, părul miresi era adunat într-o singură coadă pe spate. La vârf, în loc de topi se împleteau câteva fire de câlţi de cânepă şi de lână, ca să aibă noroc de ele în viaţă. Apoi i se punea pe cap "barişul" (care se mai numeşte şi "tistimel" sau "boccea") de mătase vişinie, albastră sau castanie şi cu "ciucuri" de jur împrejur. Peste tistimel se fixa "legătoarea" pe care erau cusute mărgele de diferite culori, iar peste aceasta, se punea marama.

În tot timpul "îmbrobodirii" mireasa se "face" că plânge. Lăutarii îi cântă a jale:

Taci mireasă nu mai plânge, of, of, of,

Că la mâmă ţi-i mai duce, of, of, of,

Când o face plopul pere

Şi răchita micşunele.

Pe unde stăteau florile,

O să cadă palmele.

Pe-unde stă mărgelile

O să cadă ghionturile.

Pe unde stă betiţele

Se-mpreună bicele;

Căci mila de la bărbat

E ca umbra de la gard,

Când umbli să te umbreşti

Tot mai rău te dogoreşti.

Căci mila de la străini

E ca umbra de la spini.

Pe poteca din vecini

O să crească mărăcini.

Pe poteca de la fete

O să crească iarbă verde...

Îmbrobodirea fiind terminată, nuna îl cheamă pe ginere şi-i dă "nevasta" în primire. În curte se face ultima horă a miresei, în care se prind toţi nuntaşii. O femeie din rudele miresei pune pe umerii socrului mare o "cămaşă de socru" şi pe ai soacrei o "ie de soară", neterminată la gură, ca soacra să nu "facă gură mare" la noră.

Dacă socrii sunt în vârstă, cămaşa n-are râuri ci numai mărgini de culoare portocalie, dar iea de soacră are altiţe de culoare neagră pe mâneci şi pe piept. Dacă mirele are fraţi, mireasa le făcea cadou câte o cămaşă de noapte, azi se dau pijamale. Toate aceste obiceiuri sunt însoţite de glume. Odată terminată şi această horă, invitaţii sunt poftiţi să meargă la masă în casă. Acum aceste "mese" au loc la Căminul cultural.

După ospăţ, tinerii însurăţei primesc darurile de la nuntaşi (în bani şi cadouri). Petrecerea ţine până aproape de ziuă. Luni dimineaţă, lăutarii le cântă tinerilor la fereastră "Zorile". Luni seară se face din nou petrecere cu masă, însă la socrii mici, de astă dată. Daruri, dau numai cei care n-au venit duminică seara.

Marţi, soacra mare dă de lucru norei ca să se deprindă cu gospodăria. Îi pune în furcă un caier şi o îndeamnă să toarcă. La un moment dat o face pe noră să se uite pe fereastră, iar ea dă foc caierului din furcă. Nora începe să ţipe, dar soacra îi spune: "Să fii iute ca focul, harnică ca o albină şi bună la suflet ca o pâine caldă".

Înmormantarea

Trecând la cel din urmă moment crucial ce se referă la om, vom descrie ritul înmormântării.

Când moare cineva, trei persoane de acelaşi sex van şi spală mortul, după care îi taie unghiile de la mâini şi picioare şi le pun sub perina de sub capul mortului. Îi mai pun, de asemenea, un pieptene, un săpun, ac şi aţă.

Mortul este aşezat în coşciug, cu capul spre apus şi supravegheat, ziua şi noaptea, de cineva, în semn de iubire şi recunoştinţă din partea semenilor. În drum spre cimitir, se fac opriri la răspântii.

De obicei, i se aşază pe frunte cununa morţii, confecţionată din fire de beteală. înainte de înmormântare, rudele, prietenii şi cunoscuţii îi dau sărutarea "cea de pe urmă", iar după pogorârea în groapă, rudele aruncă câteva monede şi câte o mână de pământ, peste sicriu. După înmormântare urmează pomana.

Pomenirea se repetă: la trei zile, nouă zile, trei săptămâni, şase săptămâni, nouă săptămâni, un an, trei ani şi şapte ani. La pomenirea de şase săptămâni, la un an şi la şapte ani, se dau de pomană din hainele celui decedat. Pomenirile se mai fac şi în aşa-zisele "zile ale morţilor" din cursul anului, cu care ocazie se dă de pomană mâncare, "să fie de sufletul mortului".

Odată cu trecerea timpului şi modernizarea obiceiurilor din aceste datini şi credinţe sunt pe cale de dispariţie. Şcoala şi Căminul cultural, televizorul şi radioul, discuţiile care au loc îi fac pe oameni să gândească mai raţional, iar contactul cu tânăra generaţie, aflată într-un permanent proces de asimilare a informaţiilor ştiinţifice, distruge treptat multe prejudecăţi.


Bibliografie: Monografia comunei Mioarele - Ion I. Şucu, Ion N. Popescu, Petre I. Tomescu (Bucureşti 1974)

Pagina Anterioară