Campulung Muscel's own encyclopedia

Locuinţa şi anexele ei în localitatea Mioarele:

În anul 1972, în comuna Mioarele existau 588 de case de bârne, 171 de case de cărămidă, 677 de pivniţe, 583 "şatre" (adăposturi pentru protecţia pereţilor de vânt şi ploaie), 312 grajduri de lemn, 15 grajduri de cărămidă, 14 "odăi", (căsoiţe) de zid în curte şi 107 de bârne, precum şi 109 grajduri de lemn cu câte una sau două camere amenajate pentru locuit, ori pentru bucătării, o singură povarnă. În 1890, comuna număra 304 case, în 1893 număra 400, în 1898 avea 387 de case, nici un bordei, nici un han, iar în 1907 avea 385 case, ca apoi, în 1972, numărul lor să se dubleze. Casele încăpătoare de cărămidă, trainice şi luminoase, cu o frumuseţe arhitectonică ce îmbină tradiţia cu noile cerinţe de confort, au început să se construiască cu puţin înainte de cel de-al doilea război mondial.

În ultimii ani s-au construit şi continuă să se construiască case noi, confortabile, contribuind la înfrumuseţarea peisajului satului. Evoluţia spre urbanizare a comunei, apropierea condiţiilor de viaţă din mediu rural de cele din mediul oraşului, ne fac dovada ridicării standardului de viaţă. Aproape o treime din case sunt acum de zid şi asta într-un timp relativ scurt. Ca pretutindeni, efectele industrializării ţării se constată în progresul social, în bunăstarea populaţiei comunei.

A scăzut numărul locuinţelor cu două camere pe tindă, care nici nu se mai construiesc, după cum s-a înmulţit numărul locuinţelor cu 3—6 camere, cu foişoare şi arcade. Diversitatea formelor arhitectonice este în strânsă legătură cu structura terenului şi natura materialelor. Noile tipuri de locuinţe sunt înălţate pe socluri de piatră, cu pivniţe dedesubt, unele cu prispă, altele şi cu foişor, cu stâlpi la faţadă, ornaţi cu incrustaţii decorative. Condiţiile superioare ale vieţii satului de astăzi se reflectă în înfăţişarea sa, în casele cu mai multe camere de locuit, în noile forme arhitectonice, în noile edificii culturale.

Săteanul nostru năzuieşte la un nivel de viaţă ridicat, astfel că prin modul de viaţă a locuitorilor, prin noile construcţii, comuna Mioarele va deveni un orăşel în miniatură, un satelit al oraşului Câmpulung. Un amplu proces de întrepătrundere a urbanului cu rulalul se desfăşoară în sat, atât în viaţa materială cât şi în cea spirituală a locuitorilor. Este de dorit, însă, ca noile construcţii de case să se facă în cuprinsul vetrei satului, pentru ca acţiunea de sistematizare să nu întâmpine dificultăţi. Împrăştirea caselor în afara acestui perimetru, îngreunează dotarea tehnică-edilitară eficientă. Trebuie făcută o reglementare a noilor construcţii şi o organizare a vetrei saţului, şi adoptat un sistem edilitar adecvat naturii terenului.

Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Casa ţărănească tradiţională

Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Plan de casă tradiţională

Noile construcţii de cărămidă sunt făcute după o formă orăşenească sau o îmbinare cu aceasta, nu întotdeauna reuşită, după cum nu totdeauna confortul este îmbinat cu frumosul. Nu se folosesc în mod creator tradiţiile locale. Spoitul pereţilor, cu var alb, de pildă, a fost înlocuit cu zugrăveala murdară a humei, iar tapetele de culori ţipătoare sluţesc uneori casele. Albul varului înfrumuseţează peisajul natural, îl face atrăgător prin armonia sa cu verdele de diferite nuanţe al pomilor.

Acoperişurile de ţiglă cărămizie de la noile construcţii, încântă ochiul. Grija de a da construcţiei o înfăţişare frumoasă, atrăgătoare nu se limitează însă numai la locuinţă, ci se manifestă şi la plasarea ei în spaţiul curţii şi la celelalte clădiri anexe necesare organizării unei vieţi cât mai confortabile. Fiecare locuinţă cu dependinţele ei (grajd, şatră, coteţ, căsoiţă) ocupă o suprafaţă de maximum 300 mp. Curtea este, de cele mai multe ori, dreptunghiulară, împrejmuită cu gard de uluci şi cu 2—3 porţi, după nevoie, pentru curte, grădină sau ogradă. Partea dinspre şosea a curţii are o îngrădire mai specială: o poartă mare pentru căruţe şi alta mai mică.

La noile construcţii ambele se fac din fier forjat. La construcţiile mai vechi, poarta mare — de căruţă — este compusă din două părţi fixate în balamale puternice de cei doi stâlpi ("babe") de stejar (30—40 cm grosime), îngropaţi în pământ şi cea mică între una din aceste babe şi o a treia, de aceeaşi mărime. Înălţimea babelor depăşeşte trei metri, iar partea lor superioară e protejată, de o streaşină acoperită cu şiţă. Curţile sunt uneori pavate în întregime cu bolovani de culoare albă, alteori numai în părţile pe unde se circulă mai mult.

Vitele mari se ţin în curte, sub şatră sau grajd, mai rar în obor separat în afara curţii. Casele se construiesc 99% pe ziduri de piatră de 2 m înălţime şi 0,50 m grosime, chiar şi cele cu pereţii de cărămidă. Intrarea în pivniţă se face din curte, la mijlocul zidului din faţă. În dosul acestuia, la 1,5 — 2 m se află un alt zid care formează gârliciul pivniţei. Deasupra acestor două ziduri se află veranda — prispa — sala. Din gârlici, se intră în pivniţa propriu-zisă în părţile laterale pivniţa are două ochiuri mici pentru aerisire.

Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Locuinţă monocameră din Coceneşti


Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Casă cu şatră în spate

În majoritate, vechile case de lemn sunt compuse din 2 încăperi locuibile: "casa mică" de locuit şi gătit şi "casa mare", mai încăpătoare în care se păstrează lucrurile de valoare şi îmbrăcămintea şi unde se primesc musafirii mai de bază. Între aceste camere este tinda — antreul, de 1,5 X 1,5 m în care se intră din afară, de pe sală şi din care se pătrunde apoi în cele două camere. Sobă cu plită se face numai în "casa mică", în spaţiul dintre tindă şi peretele din dosul casei. Dacă tinda se prelungeşte până la acest perete, avem atunci "iatacul".

Tinda şi soba reduc din capacitatea "casei mici". Pereţii de deasupra pivniţei sunt făcuţi din bârne de lemn de diferite esenţe (fag, carpen, mesteacăn, plop etc.) fixate între stâlpii de suţinere ai podului. Peste bârne se bat şipci de brad sau salcie, în diagonală, pentru fixarea tencuielii. Aceasta se face numai din var stins, amestecat cu nisip. Zidurile interioare, la casele de bârne, sunt făcute tot din astfel de materiale, numai cel din dreptul sobei este făcut din piatră până peste jumătate înălţime, spre a se evita aprinderea de la sobă.

Planşeul de deasupra pivniţei se sprijină pe grinzi de stejar de bună calitate, groase de 20—25 cm, neatacabile de carii, în număr de la 9 la 13, după mărimea casei. Părţile libere dinspre capetele lor se complectează cu zid, iar grinzile se prelungesc şi sub verandă, cu excepţia părţii unde se află intrarea acesteia. Aici se opresc pe zidul interior al pivniţei.

La casele din bârne, pereţii sunt fixaţi pe o ramă deasupra grinzilor de la pivniţă, formată din "temeiuri" de stejar (15 cm grosime), de-a lungul şi de-a latul. Stâlpii din faţa casei mărginesc veranda şi susţin pălimarul. La casele de cărămidă, grinzile pivniţei au început să fie înlocuite cu planşeu de beton, mai rezistent şi mai ieftin. Tavanul, de asemenea, este susţinut pe grinzi de fag, plop sau brad mai subţiri decât temeiurile. Podul casei se prelungeşte în afara pereţilor, deasupra verandei, susţinută de grinzi — console, pe care, atât în interior, cât şi în verandă, se bat şipci, peste care, apoi, se aşterne un strat subţire de tencuială din var şi nisip mărunt, amestecat cu tocătură de lână, păr de capră sau câlţi de cânepă, pentru fixare mai bună. Stâlpii de la verandă sunt făcuţi din câte o singură bucată de stejar sau brad (8—10 cm grosime) şi au şi un rol decorativ. La casele obişnuite de bârne numărul lor este de 5—6 bucăţi.

Structural, acoperişul — în patru ape — este format dintr-un schelet de lemn, din "căpriori" (bile subţiri, rotunde de brad), peste care, în curmeziş, se bat leţii subţiri, iar peste aceştia, şiţa, aşezată într-o ordine suprapusă şi pe mai multe rânduri, până la creastă. La clădirile noi din cărămidă se folosesc ţigla sau tabla de fier. Cele două vârfuri, care mărginesc coama casei, sunt formate din îmbinarea a 5 căpriori uniţi în crescăturile unei bucăţi de lemn de stejar —- (ţepuşă sau pop), lungă de la 60—70 cm şi groasă de la 5—8 cm subţiindu-se în afara acoperişului. Cei doi "popi" sunt uniţi printr-o bucată de lemn ("măgarul") care formează coama casei. În ţepuşe se fixează "băşici" de tablă pentru a le feri de putrezire. Căpriorii sunt fixaţi în partea de jos, pe cosoroabe, iar în partea de sus, pe "măgar". Şindrilitul cu şiţă e pe cale de dispariţie, datorită marii întrebuinţări a lemnului de brad în industrie şi construcţii.

Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Stâlpi încustraţi şi arcade la casă de tip nou


Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Grajd din cărămidă cu bucătărie şi pod ornat


La casele de bârne cu două camere, "casa mare" vine, totdeauna, în dreapta faţă de intrarea în tindă. Are 4 ferestre, 2 pe peretele dinspre răsărit şi 2 pe cel dinspre miazăzi. Casa "mică" are numai trei ferestre, una în peretele de miazăzi şi 2 în cel despre apus, iar fiecare fereastră are trei sau şase ochiuri de geam. Ferestrele caselor vechi sunt zăbrelite cu bare de fier, pentru siguranţă, care se deschid numai în afară. Deasupra uşii de la tindă se află o mică ferestruică, lungă cât lăţimea uşii pentru luminatul tindei. Camerele au uşi separate, prinse în tocuri prin balamale ţigăneşti, mai rar de fabrică, iar clanţele sunt aplicate, nu îngropate. "Casa" mare are, în exclusivitate, duşumeaua de scânduri de brad, trase la rindea, în timp ce în casa mică podeaua înainte vreme era, în majoritatea cazurilor, din pământ galben, frământat şi amestecat cu balegă.

Prispa are în partea din faţă, înspre curte, un pălimar de lemn sau de cărămidă înalt de 70 cm fixat între stâlpii care sprijină tavanul în afara camerelor. La casele vechi pălimarele erau tencuite.

Deasupra, pe toată lungimea pălimarului se fixează, pe lat, o scândură mai groasă, fasonată, căreia i se zice "vântură". Ea este întreruptă de stâlpii sălii, în care se fixează într-o îmbinare special făcută. Stâlpii au, în partea superioară, sub tavan, de o parte şi de alta, ornamentaţii de lemn, diverse crestături sau traforaje florale, care variază de la casă la casă, după gustul gospodarului ori priceperea dulgherului.

Calcanul din faţă şi dinspre părţile laterale ale casei este astupat cu scânduri de brad lucrate, pe care se aplică scândurile în diverse forme geometrice (romburi) ca decoraţie. În spate calcanul este tencuit. La casele mai vechi el este tencuit pe toată întinderea lui. În partea din afară a calcanului, sub marginea şiţei, se pune, de jur împrejurul acoperişului, ca decor, o scândură cu crestături pe o parte. Ea încheie partea decorativă a verandei. Majoritatea verandelor sunt închise cu geamlîcuri împotriva ploilor şi zăpezii.

Podul casei este, de asemenea, pardosit cu scânduri strâns încheiate. La casele de bârne, înainte vreme, fumul de la sobă ieşea direct în pod, astăzi, însă, mai toate casele, în urma măsurilor de pază contra incendiilor, au coşurile din cărămidă pe acoperiş, în pod, acestea au câte o mică deschizătură pe unde se dă drumul fumului pentru afumarea şiţei ca şi a cărnii de porc şi a "cocuţelor" (caşcavalelor) de caş.

Pe acoperişul casei, pe partea despre miazăzi, se lăsa o ieşitură — cucă — prin care se făcea evacuarea fumului din pod. De obicei, în podul casei se conserva porumbul (ştiuleţi sau boabe), fasolea, prunele uscate, nucile, poamele, ceapa, usturoiul, care astfel sunt ferite de umezeală sau îngheţ. Intrarea în pod se face cu ajutorul unei scări din tindă.

Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Fântână cu cumpănă (puţ)

În casele de cărămidă, în locul verandei, întâlnim foişoarele cu arcade şi colonete. Moda acestora s-a generalizat, majoritatea fiind făcute din ciment turnat în forme, procurate de la întreprinderi specializate. Numai coloanele făcute din cărămidă şi tencuite prezintă unele varietăţi decorative destul de artistic executate, atât pe câmpul coloanei, cât şi la căpiţele sau la bază. Capitelele sunt unite între ele prin bucăţi de lemn tare, lucrate la strung. Foişorul se termină pe acoperişul casei cu un element de formă piramidală care conferă un aer de zvelteţă întregii clădiri. Pe laturi sunt 2—3 ferestruici prin care pătrunde lumina în pod, iar pe acoperişul casei se mai află 2—3 luminatoare de sticlă.

Uneori coloanele sunt înlocuite cu stâlpi de stejar ornamentaţi cu motive geometrice sau florale incrustate. Treptele de la intrare, la casele din bârne, sunt confecţionate din bucăţi de stejar, acoperite cu scânduri de brad, iar la cele din cărămidă, din ciment cu mozaic. Tot din mozaic este făcută şi pardoseala foişorului.

Vechile case cu acoperiş de şiţă, cu verande şi stâlpi, uşi şi ferestre, frumoase prin simplitatea lor, sunt caracteristice regiunii submontane a Muscelului.

Noile case de cărămidă au mai multe camere (3—6), cu bucătărie şi magazie separate. Cu introducerea apei curente în curte şi în casă se vor amenaja instalaţii sanitare adecvate probabil şi instalaţii termice. Mărimea camerelor variază între 3/3 până la 5/6 m sau mai mult, după starea materială a gospodarului. Comunicarea între ele se face prin coridoare destul de largi. Ferestrele sunt mai mari decât la cele din bârne, fără zăbrele de fier. La astfel de construcţii nu mai este folosit podul ca hambar sau magazie, ci o parte din subsolul casei, în restul subsolului, în pivniţă, păstrându-se cartofii, morcovii, prazul, sfecla furajeră, butoiul cu ţuică, iar separat, pe paturi etajate, se pun, provizoriu, merele şi perele până la valorificarea lor pe piaţă. În magazie se păstrează, pe lângă porumb, mălaiul, ceapa, fasolea etc. şi putina cu caş şi burdufele cu brânză de oaie, uneltele casnice şi războiul de ţesut ş.a.

În mod obişnuit, în Măţău, casa este aşezată către drum, cu faţa îngustă pe alinierea uliţei, sau puţin retrasă din aliniere. Între case şi drum se lasă loc pentru o grădiniţă de flori. Casele au faţa îndreptată spre miazăzi pentru mai multă lumină, cu spatele spre nord. Spatele este protejat de şatră, o prelungire a acoperişului din dosul casei, sprijinită pe un zid de piatră la fel de înalt ca al pivniţei, dar la o depărtare de 2 la 2,5 m faţă de acesta. Atât şatra cât şi zidul se prelungesc de o parte sau de alta a casei, formând un unghi drept, fără a astupa lumina ferestrelor. Partea de deasupra liniei zidului este folosită ca un pod pentru nutreţ (otavă, lucernă, foi de porumb sau fasole etc). La casele vechi şatra era acoperită cu şiţă, acum se întrebuinţează tabla galvanizată. Şatra serveşte ca adăpost pentru animale în lipsa grajdului. Am văzut, la început, că în toată comuna s-au înregistrat 170 de grajduri de lemn şi 15 de cărămidă până la înălţimea podului.


Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Poartă bogată în ornamente din Măţău


Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Poartă ornamentală din Suslăneşti


Acestea din urmă n-au o vechime mai mare de 15—20 de ani. Grajdurile de lemn pe "temeie" — grinzi de stejar sau "urşi" — sunt aşezate deasupra unor bolovani mari îngropaţi în pământ, spre a le feri de umezeală şi putrezire. Spaţiul rămas liber, sub temeie, se umple cu piatră fără mortar, înăuntrul ramei se pune pământ sau moloz, bine tasat, peste care se aşază podina. De obicei, grajdurile au 2 încăperi între care se lasă un spaţiu liber pentru căruţă, plug etc. Una din încăperi, cea mai mică, serveşte ca bucătărie în timpul verii, iarna ca magazie, iar pereţii sunt lucraţi din scânduri de brad, aşezate vertical, prinse în cuie, ori în bârne până la limita podului, umplute cu tencuială.

Partea de deasupra formează podul grajdului sau fânarul, care, în partea din faţă are un ieşind de 60—70 de cm faţă de corpul principal. Acoperişul este făcut din şiţă, ţiglă sau tablă, în funcţie de epoca în care a fost construit. Grajdurile oglindesc starea economică a gospodarului, şi sunt plasate în partea din fund sau laterală a curţii. Intrarea în podul grajdului se face pe la mijlocul faţadei cu ajutorul unei scări mobile şi are forma unui chioşc, apropiate de cel al foişorului, dar fără uşă. Partea din faţă a podului, până sub streaşină, este astupată de un grătar de şipci sau din scânduri verticale în care se taie diverse figuri geometrice ori florale, ca ornamentaţie.

Înainte de cel de-al doilea zărboi mondial, în sat nu existau multe grajduri. Sărăcimea satului închidea vitele în şatra din dosul casei, ori în coşare de gard lipite cu pământ sau balegă şi acoperite cu trestie, coceni de porumb sau ogrinjii rezultaţi după consumarea finului. Aveau o durată de 8—10 ani. O uşă de scânduri marca intrarea în coşar, prinsă în balamale şi verigă de fier. Înăuntru, de-a lungul peretului din spate, era amenajată o iesle de nuiele în care se punea nutreţul. Coşarul avea două despărţituri, pentru vacă şi viţel.

Pe jos se însăila, uneori, o podină din bucăţi de lemn mai groase, cioplite, cu scurgere spre uşă pentru a împiedica formarea noroiului şi pe care vita putea să doarmă. Asemenea adăposturi se făceau şi la Mărăcine, Stroiasca, Suhar, Şes, Piatra Botenilor, în Valea Măţăului, Hobaia etc., unde gospodarii deţineau câte un petic de pămînt. Rolul economic al acestor forme de adăpost era îmbunătăţirea calităţii pământului prin gunoiul de la vitele adăpostite aici. În comuna Mioarele, cei înstăriţi îşi construiau o "hodaie" dreptunghiulară de bârne, lipită cu pământ (2/2,5 m) prevăzută cu o ferestruică mică cu geam şi chiar cu pod. Aici dormea sluga sau stăpânul până la terminarea muncii porumbului, adunatul finului, ori culesul poamelor.

În podul hodăii se păstrau uneltele de muncă şi de uz caznic, iar întru-n colţ era amenajată o plită pentru gătit şi încălzit pe vreme friguroasă. Cine nu putea face hodaie îşi amenaja o "surlă" cu pereţii din gard de nuiele, rotundă, lipită cu pământ sau balegă, cu acoperişul sub formă de con, din ogrinji, fără fereastră şi fără pod, cu o uşă de scânduri, legată cu sârmă. Vatra focului era la mijloc, iar lipit de perete un pătuţ de scânduri. Mâncarea se gătea aici "mocăneşte", pe "crăcăni" sau pietre dispuse în jurul focului. Hodaia şi surla au fost cele mai rudimentare adăposturi omeneşti, legate de viaţa pastoral-agricolă198. Satul Căluleşti îşi are începuturile în astfel de locuinţe temporare care, cu vremea, au devenit permanente. În faţa acestor locuinţe se amenaja o "închisoare" (târlă) unde se închideau vitele noaptea şi în timpul iernii. Pe lângă hodăi se aflau şi buţile pentru adunatul prunelor, ba chiar şi povarnă. Astăzi acest fel de "acioale" nu se mai întâlneşte.

În cuprinsul curţii se vede, deseori, cîte o "căsoiţă" de bârne sau de zid, cu o singură încăpere (3/3 sau 3/4 m) cu intrare directă din afară, cu 2 sau 3 ferestre mici, cu duşumea ori pământ, cu pod, acoperită cu şiţă sau tablă. Prea puţine au un mic antreu. Asemenea odăiţe se amenajează şi sub o parte de grajd, mai ales când numărul vitelor se reduce la o vacă sau două. Unele odăiţe au o mică verandă de scânduri cu pălimar şi portiţă pentru a opri păsările sau alte animale de curte să intre înăuntru, când uşa rămâne deschisă. O sobă cu plită, un pat de scânduri, o măsuţă mică, scundă, cu trei sau patru picioare, câteva scăunele şi vase de gătit şi ţinut apă alcătuiesc mobila acestora.

În ele locuiesc, de obicei, bătrânii după ce şi-au căsătorit ultimul copil pe care l-au "băgat" în casă. Pentru lucrurile de îmbrăcăminte şi mai de preţ îşi rezervă o parte din "casa mare". Au acces şi la pivniţă. Cât mai departe, în cuprinsul curţii, se găseşte coteţul pentru porci şi păsări, făcut din scânduri. Porcii ocupă partea de jos, iar păsările pe cea de sus. În anotimpul cald, porcii sunt izolaţi într-un obor în afara curţii, din cauza mirosului, iar seara sunt închişi în cocină.

Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Locuinţă tip nou din cărămidă


Tipologia Locuintelor din Matau - Mioarele

Locuinţă tip nou din cărămidă


Pentru lucrurile de îmbrăcăminte şi mai de preţ îşi rezervă o parte din "casa mare". Au acces şi la pivniţă. Cât mai departe, în cuprinsul curţii, se găseşte coteţul pentru porci şi păsări, făcut din scânduri. Porcii ocupă partea de jos, iar păsările pe cea de sus. În anotimpul cald, porcii sunt izolaţi într-un obor în afara curţii, din cauza mirosului, iar seara sunt închişi în cocină.

Ca mobilier, în "casa mare", se găsesc două paturi din lemn sau fier, cu tăblii, o masă cu faţă de masă pe ea, la ferestrele dinspre răsărit şi ci te va scaune cu spătar, cumpărate din oraş. În această cameră se ţin lucrurile de preţ şi îmbrăcăminte. Albiturile se păstrau în lada de mireasă. Pe peretele dinspre nord se pune chilimul adus ca zestre de femeie, la măritat. Paturile sunt acoperite cu pături, plocade şi mai des cu macaturi de lână lucrate, cu vergeaua, la război. Pe ladă se stivuiau păturile, plocadele, scoarţele, iar pe paturi valurile de zeghi şi cioareci, fotele, îmbrăcămintea de toate zilele. Cele de sărbătoare se ţineu în ladă. Mintenele sunt atârnate într-un cuier improvizat în dosul uşii. În cuiele, care fixează chilimul pe perete, se prind şervete lungi, deschise în evantai, lucrate în război, sub care sunt agăţate diferite tablouri cu fotografii de familie sau alte poze înrămate.

Pe porţiunea dintre ferestrele dinspre răsărit, aproape sub tavan, se găseşte icoana împodobită cu un şervet mai mare şi mai frumos lucrat, iar pe masă, sub icoană, într-un borcan, se află nelipsitul buchet de busuioc uscat. O oglindă mare este aşezată între ferestrele dinspre miazăzi, de asemenea încadrată cu şervet mare. Nu rămâne nici un loc nedecorat cu covoraşe, şervete, preşuri etc. Ferestrele sunt împodobite acum cu perdele de fabrică transparente. Cele "alese" lucrate la răzoi, cu flori mari de arnici roşu ori albastru, aproape că au dispărut. Sub paturi era locul lânei lucrate şi nelucrate. Nu lipsesc de pe masă serviciile de dulceaţă sau cafea, alături de tradiţionalul "ţoi" pentru ţuica rece şi ceştile pentru cea fiartă.

În ultima vreme, din păcate, printre obiectele decorative de artă ţărănească au început să-şi facă loc obiecte de bâlci, de culori ţipătoare, adevărate orori. Chilimurile şi plocadele sunt înlocuite cu covoare de bâlci, dizgraţioase, cu tablouri cu ţigănci, statuete de gips, reprezentînd cocoşi, cerbi, miei etc. oribil vopsite şi pânzele pictate cu versuri schimonosite iau locul frumoaselor şervete cu alesături. Trebuie pusă o stavilă hotărâtă prostului gust de bâlci, care alterează armonia şi bunul gust al vetrelor ţărăneşti.

În "casa" mică se află un pat sau două, acoperite cu pături, pentru dormit, un dulap-masă în care se păstrează hrana şi vasele de bucătărie. Tot aici se ţine războiul de ţesut în timpul iernii, când gospodina dispune de mai mult timp liber. În prezent, pătrund tot mai mult în gospodăria ţărănească obiectele de fabricaţie industrială. Străchinile smălţuite în locul celor de pământ, linguri şi furculiţe de fier, de slabă calitate, iau locul celor de lemn. Numai pe la câte o pomană se mai întâlnesc străchini de pământ şi linguri de lemn, iar masa mică rotundă cu scăunele e şi ea pe punctul de dispariţie.

Înainte vreme, când intrai într-o casă, fie ea şi modestă, te uimea hărnicia femeii în timpul său liber, în timp ce astăzi contribuţia ei la împodobirea interioară a locuinţei e foarte modestă. În noile locuinţe de cărămidă cu mai multe camere se întâlnesc cele mai variate obiecte de fabricaţie industrială: şifoniere, paturi cu somiere şi saltele, plăpumi de mătase, perne cu fulgi, masă mare în mijlocul camerei cu scaune împrejur, vitrine, toate cumpărate de la magazinele din Câmpulung. Prezenţa chilimurilor pe pereţi mai stăruie încă. Bucătăria cu sobă şi aragaz, masă înaltă pentru mâncare şi scaune cu spetează, văsărie de fabrică fac decorul unei astfel de bucătării. Sobele de cărămidă cu plită sunt înlocuite treptat cu cele de teracotă. Doniţele de păstrat apa au dispărut, locul lor fiind luat de căldările de tablă sau plastic.

Numai putineiul de bătut laptele şi scos untul rezistă încă cuceririlor industriale. Case încăpătoare, solide, luminoase, dotate cu confort orăşenesc se construiesc în fiecare an. Buna chibzuire a veniturilor din muncă, retribuţii, pomicultură, zootehnie şi agricultură fac ca faţa comunei să se schimbe tot mai mult, iar modul de viaţă al localnicilor să se apropie de acela al orăşenilor.



Sursa: Monografia comunei Mioarele - Ion I. Şucu, Ion N. Popescu, Petre I. Tomescu (Bucureşti 1974)


Pagina Anterioară