Campulung Muscel's own encyclopedia

Costumul naţional muscelean

Bărbaţii au cămăşi albe cu râuri pe la piept, mâneci şi poale, pantaloni de asemenea albi ce dimie. Fetele mari au capul neacoperit, cu coade de păr lăsate pe spate; sunt sprintene si vioaie şi-n acelaşi timp mândre ca iile cusute cu amici sau umplute cu fir, cât şi fotele strânse în jurul trupului, lucrate de mâna lor. Femeile măritate au capul acoperit, sau cu cârpe subţiri de diferite culori, sau cu marame albe ce atârnă până aproape de călcâie. Iile şi fotele lor lucrate cu deosebită îndemânare şi artă, atrag privirile tuturor. E atâta variaţie de colori şi modele!

Sătencile din partea muntelui mai vând la bâlci tot felul de covoare lucrate din lănă, plocade şi procoviţe, dimie albă sau neagră şi chiar hăinuţe de lână pentru copii. Acestea sunt călduroase şi trainice, deoarece se lucrează numai din lână.

Îmbinând utilitatea cu estetica, costumul popular muscelean a evoluat lent, caracterizân-du-se printr-o anumită specificitate, unitate stilistică şi armonie.

Epoca de maximă înflorire a portului popular este considerată a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, până în primele decenii ale secolului al XX-lea.

Majoritatea pieselor costumului popular erau lucrate în gospodărie, din materiale produse în cadrul economiei de tip autarhic, rural. Rolul femeii era primordial în confecţionarea costumelor populare. De-a lungul veacurilor, noile materiale - bumbacul, borangicul, firul metalic - şi tehnicile noi de lucru s-au perfecţionat, determinând o îmbogăţire în expresivitate, culoare şi utilitate.

Datorită varietăţii, cromaticii şi terminologiei pieselor componente, portul muscelean reprezintă o valoroasă creaţie, evidenţiind deopotrivă moştenirea arhaică autohtonă, ca şi legaturile permanente între românii situaţi de o parte şi de alta a Carpaţilor. Imortalizat în cunoscute tablouri de neîntrecuţi meşteri ai penelului românesc, N. Grigorescu şi Carol Popp de Szathmary, întâlnim şi astăzi portul popular muscelean în aşezările din jurul Câmpulungului. Frumuseţea acestui port constă mai întâi în culorile vii şi alese, modelele de un rafinament deosebit, cu motive cel mai adesea florale sau geometrice. Portul femeilor este neîntrecut, maramele din borangic, iile frumos lucrate şi bogate, salbele strălucitoare pun în evidenta frumuseţea naturala a acestor harnice şi măiestre purtătoare de har, care ţes adevărate poeme în culori.


Costumul National din Muscel


Cele mai răspândite motive ornamentale din Muscel sunt cele geometrice. Realitatea ce stilizată până la esenţe, concretizând ideea că "există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia" cum spune un ilustru muscelean, matematicianul şi poetul Ion Barbu.

Figura geometrică specifică e rombul în care se înscriu flori stilizate, cruci, steluţe şi alte motive geometrice, într-o îmbinare măiestrită, plină de fantezie, în care se aplică principii complicate ale simetriei. Spaţiul e bogat ornamentat, aproape nu se mai vede pauza. La costumul femeiesc albul rămas e "firuit", sau acoperit cu mărgele şi fluturi.


Costumul National din Muscel


Sunt apoi motivele simbolice, unele cosmice: soarele, focul, râul, valurile mării (moştenit de la vechii greci), altele figurând unelte de muncă: cârligul, zăliţa, grebla, scara. etc. Unele dintre aceste motive constituie materializarea unei perspective filosofice din care este privită lumea. "Râurii" din Muscel nu au început şi sfârşit, precum "Coloana infinită" a marelui Brâncuşi. Acelaşi râu în unduirea lui ritmică ne aminteşte vechiul dar mereu actualul "panta rhei". Nu lipsesc florile, toate florile şi frunzele codrilor, stilizate mai muit sau puţin, realizate cu fantezie, în variate culori.

O adevărată revelaţie o reprezintă crucea - simbol al ortodoxismului din fiinţa noastră naţională. Aşa cum este realizată din flori, frunze, steluţe sau alte motive ornamentale, crucea aminteşte de vremurile de început ale creştinismului la noi, când ea era deopotrivă etalată şi ascunsă. Şi când ne gândim că punctul ornamental este crucea, cusătura naţională ne oare o închinare perpetuă, o secretă comunicare cu divinitatea. Femei evlavioase au cusut cu sfinţenie obiecte cu care şi-au împodobit casa, cămăşi pentru copii sau pentru bărbaţi, iile lor de sărbătoare sau pentru evenimentele fericite şi nefericite ale vieţii lor. Contactul cu această artă "creează în noi o stare de libertate, de seninătate, de domolire a asprei goane în care ne mână viaţa practică". (Tudor Vianu)




Sursa: "Câmpulung Muscel: Cetatea întemeietorilor de ţară", iulie 2011



Pagina Anterioară