Campulung Muscel's own encyclopedia

Patrimoniul cultural-istoric al localității Dâmbovicioara

ATESTARE DOCUMENTARĂ:

Dâmbovicioara -1579 [7087] iulie 14 (DIR, XVI, B, ŢR, voi. IV, doc. 410). în contextul localităţilor componente, cea mai veche atestare documentară se consemnează în cazul satului Dâmbovicioara.

Aşezarea este atestată documentar iniţial în hrisovul emis de cancelaria domnească a voievodului Mihnea Turcitul la 14 iulie 1579, prin care se confirmă existenţa mai multor sate cotropite de un "Drăghici din Dâmbovicioara".

Sit arheologic: Aşezare din epoca romană descoperită pe platoul de la est de Oratia, aparţinând populaţiei dacice romanizate refugiate în această zonă montană la mijlocul sec. III, în condiţiile părăsirii sistemului de apărare Limes transalutanus de către romani, în vremea lui Filip Arabul.

CETATEA ORATIA

CETATEA ORATIA - datare incertă: 1200-1220; cetatea este atribuită cavalerilor teutoni, care au construit această fortăreaţă medievală pe artera de circulaţie spre Transilvania, ca avanpost al castelului Bran, cu acordul regelui Ungariei, Andrei al II-lea.

Dezavuaţi, însă, de rege, cavalerii teutoni părăsesc cetatea; după năvălirea tătarilor din 1241, cetatea trece în posesia primului voievodat românesc. În anul 1368, castelanus de Domboyka, Dragomir, învinge oastea regelui Ungariei, Ludovic I, în cursul campaniei acestuia împotriva Ţării Româneşti conduse de Vladislav I Vlaicu.

În cetate, se refugiază rivalul la tron al lui Mircea cel Bătrân, Vlad, în perioada luptelor pentru domnie dintre aceştia [1397], Vlad predându-se voievodului Transilvaniei, Ştibor. Cetatea Oraţia - condusă de un pârcălab (castelan), constituia un punct vamal pentru negustorii din Transilvania şi Ţara Românească, pe drumurile comerciale Câmpulung - Braşov şi Târgovişte - Braşov, în secolul XV, dar şi un spaţiu de rezistenţă al voievozilor români în lupta antiotomană. Cetatea a fost demolată din ordinul turcilor la jumătatea secolului al XVI-lea.

Actualmente, în ruină; ziduri de piatră groase de 2-3 m, cuprinzând un donjon, cu şanţ împrejur şi curte extinsă, limitată de un zid de piatră. Degradarea accentuată a fortificaţiei impune efectuarea unei restaurări corecte pentru includerea sa în circuitul turistic naţional.

REZERVAȚII NATURALE

Zona sudică a Rezervaţiei naturale MASIVUL PIATRA CRAIULUI - "impunător monument al naturii caracterizat printr-o excepţională originalitate şi expresivitate a peisajului" - este situată pe teritoriul actual al judeţului Argeş, incluzând, sub raportul vegetaţiei, etajele: montan superior, subalpin şi alpin. Zona se caracterizează prin "prezenţa calcarelor şi a conglomeratelor, prin fragmentarea tectonică pe direcţia predominantă nord - sud, prin altitudini mai coborâte, prin fenomene carstice". Masivul Piatra Craiului a fost decretat rezervaţie naturală, întrucât adăposteşte un element endemic, relict terţiar din Europa: garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) şi alte specii de plante ocrotite: arginţica (Dryas octopetala), bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), bulbucii de munte (Trollius europaeus), drobuşorul (Isatis transsilvanica), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), ghinţura galbenă (Gentiana Iuţea), sângele voinicului (Nigritella rubra), tisa (Taxus baccata), toporaşul alpin (Viola alpina), tulichina sau iedera albă (Daphne cneorum), tulichina galbenă (Daphne blagayana), precum şi exemplare de faună ocrotite: capra neagră (Rupicapra rupicapra), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), corbul (Corvus corax), fluturaşul de stâncă (Tichodromamuraria) ş. a.

PEŞTERA DÂMBOVICIOARA - situată în zona de SE a Munţilor Piatra Craiului, pe malul stâng al râului Dâmbovicioara, la altitudinea de 880 m, circa un km N de satul Dâmbovicioara, în amonte de Cheile Dâmbovicioarei. Modelată în calcare jurasice, operă a Pârâului Peşterii, peştera redusă la o galerie fosilă uşor ascendentă, orientată S-V, N-E este suficient de caldă (10-12°C) şi prezintă o umiditate moderată. Galeriile totalizează 612 m, accesul fiind facilitat, în zona peşterii vechi (259 m) de înălţimea tavanului (peste 3 m). Galeriile (359 m) descoperite între anii 1956-1973, incluse în circuitul de vizitare, sunt mai puţin accesibile, însă oferă vizitatorilor fascinante splendori naturale, întrucât concreţiunile - stalactitele şi stalagmitele - sunt perfect conservate. Importanţa paleozoologică a peşterii este relevată de descoperirea, în interior, a unor schelete de Ursus spelaeus. Peştera a fost menţionată iniţial, în 1767, (singura din Muntenia!), în opera lui J. Fridvalsky «Mineralogia magni Principatus Transilvaniae», apărută la Cluj.

CHEILE MICI ALE DÂMBOVICIOAREI - Structuri geologice, în lungime de circa 4 km, săpate, în calcarele jurasice din SE Masivului Piatra Craiului. în pereţii abrupţi, aproape verticali ai cheilor, se află mai multe peşteri (Urşilor, Ursita dacilor) precum şi izvoare denumite, de localnici, gâlgoaie. Alte rezervaţii naturale: Peştera Dobreştilor [0,50 ha], Peştera nr. 15 [0,50 ha], Peştera Standului [0,50 ha], Peştera Uluce [0,50 ha], Avenul din grind [0,50 ha].

Parcul National Piatra Craiului

Parcul Național Piatra Craiului

Garofita Pietrei Craiului

Garofița Pietrei Craiului

In pestera Dambovicioara

În peștera Dâmbovicioara

Cheile Dâmbovicioarei

Cheile Dâmbovicioarei


MONUMENTE ISTORICE

Biserica «Sf. Nicolae» Ciocanu [1948]—ctitorită de enoriaşii din satul Ciocanu; "este biserica cea mai de sus a Muscelului" «pictură murală: anonim [1948].

Biserica «Sf. loan Botezătorul» Dâmbovicioara [1903]~ctitorită de primarul din Rucăr, Niţă al Popii, împreună cu Năstase al lui Ghică ş. a.; construită de meşterii italieni Vasile Natal cu fiul său şi Gigiu din Văleni-Dâmboviţa «intervenţii: consolidări ale fundaţiei [1918; 1960] «pictură murală: anonim [1903]; repictată de Ion Dogărescu-Rucăr [1952].

Biserica «Sf. împăraţi Constantin şi Elena» Podu Dâmboviţei -[A]- construită în perioada anilor 1944-1953, pe terenul donat de familia Ion şi Ecaterina Ochi, cu contribuţia financiară a Prefecturii judeţului Muscel (prefect, general Teodor Nicolau), Primăriei comunei Rucăr, Camerei agricole Muscel (asigurarea materialului lemnos), a preoţilor: loan Vasilescu, Spiridon Popescu şi Alexandru Zaharescu, dar şi a localnicilor care au efectuat gratuit manopera. Lucrările de construcţie au stagnat, între 1949-1953, din lipsă de fonduri. Clopotniţa a fost definitivată, în 1969, cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucureştilor şi a enoriaşului N. Bomboş. Fascinantă prin paramentul de calcar ca, de altfel, şi prin tumul-clopotniţă realizat din acelaşi material, proiectul fiind opera renumitului arhitect D. lonescu- Berechet din Câmpulung-Muscel. Remarcabil prin sculptura sa, iconostasul de lemn, care separă altarul de naos, a fost transferat de la Capela Institutului de fete „Pompilian” din Bucureşti şi completat cu icoane provenite din aceeaşi sursă, pictate de Gheorghe Tattarescu şi donate de Arhiepiscopia Bucureştilor. Pictura murală interioară a fost realizată de Ion Dogărescu, originar din Rucăr. Sfinţirea bisericii s-a oficiat, la 6 decembrie 1953, de către Justinian, patriarhul României; Sebastian, mitropolitul Moldovei şi Sucevei; episcopul Teoctist, viitorul patriarh al României, şi un impresionant sobor de preoţi din judeţul Muscel.

Cruci de piatră dispersate în satele Ciocanu: 1688/1714 —[▲]—; 1815 - 1816 [7324] -[A]- şi Podu Dâmboviţei: 1711 [7220] octombrie 1 -[A]- atestând definitivarea lucrărilor la podul de piatră; 1710 - 1711 [7219] -[A]- confirmând refacerea drumului vechi spre cetatea Oratia cu participarea unor oameni din Câmpulung. Alte cruci de piatră la Podu Dâmboviţei: 1691 - 1692 [7200] -[A]- km 77 DN 73; 1709 - 1710 [7218] -[A]- lângă Cetatea Oratia; 1715 [7223] mai 1 -[A]- lângă stâna din Dealul Sasului; 1766 - 1767 [7275] -[A]- km 77 DN 73.

Cetatea Oratia

CETATEA ORATIA

cetatea Oratia

CETATEA ORATIA

Biserica Podul Dambovitei

Biserica Podul Damboviței


Monumente eroi: Podu Dâmboviţei [1916-1918] - lângă Biserica Podu Dâmboviţei; - Dâmbovicioara [1916-1918; 1941-1945]; iniţiator: înv. Beldugan - în centrul satului.

În cursul luptelor pentru apărarea unităţii şi independenţei naţionale a României, au căzut eroic la datorie 74 locuitori ai comunei, numărul eroilor menţionaţi nominal în monumentalul volum «Argeş. Cartea eroilor» fiind raportat la evenimente de importanţă fundamentală în istoria neamului românesc: Primul război mondial [54], Al doilea război mondial [20].

Momente de istorie locală

În aria localităţii, voievodul Ţării Româneşti, Mihnea al II-lea [1658-1659] a încheiat, la 15 octombrie 1659, un tratat de alianţă contra Imperiului Otoman cu principele Transilvaniei Gheorghe Rakoczi al II-lea [1648-1660].

În anul 1711, s-a construit podul peste râul Dâmboviţa, din "vrerea şi puterea" voievodului Constantin Brâncoveanu [1688-1714], ispravnic de lucrări fiind Alexandru Sufariul Vâlsănescu.

În acelaşi an, potrivit textului inscripţionat pe o cruce de piatră amplasată lângă râuşorul Bazna, Constantin Brâncoveanu porunceşte ispravnicului de Câmpulung, Alexandru Şufariu din Vâlsăneşti "ca să ridice oameni din Câmpulung şi din Rucăr şi din Dragoslavele şi de prin prejur să dreagă calea la Posada şi la Oratia şi printre alte locuri rele... Despre porunca măriei sale, au ridicat oameni şi au mers de au dres pe unde au fost drumul stricat până la hotar; şi ispravnic au fost Manta judeţul".



Note

Sursa: Iosif Căciulă - Ciocanu, satul meu natal, Piteşti, 1998; Iosif Căciulă - Satul Podu Dâmboviţei. Monografie, Piteşti, 2010, 160 p.; Ion Popescu-Argeşel - Judeţul Argeş.



Pagina Anterioară