Cultura în localitatea Boteni Muscel:
Ocupaţii tradiţionale
Ocupaţii tradiţionale de bază: agricultura, pomicultura, mineritul, creşterea vitelor, meşteşugăria, etc.
Port popular
Portul locuitorilor din Boteni se încadrează în aşa-zisul port carpatic, cu fotă, cioareci şi cămaşă ce se poartă pe deasupra cioarecilor. Zona Muscelelor influenţează puternic portul popular, Botenii intrând în categoria satelor de mocani.
Locuinţa tradiţională
La construcţia locuinţelor se utilizează lemnul de stejar, cu deosebire righile, bârnele grele pe care se sprijină casa când este aşezată pe pivniţă sau la temelie, de tălpi. Dar în afară de lemnul gros, de stejar, se utilizează şi lemnul de ulm, fag, brad, acesta din urma mai ales la ferestre şi duşumele.
Hrana tradiţională
Hrana se poate defini numai în strânsă legătură cu îndeletnicirile de bază: creşterea vitelor, agricultura, pomicultura dar şi cu ambianţa. De altfel, orzul, secara, meiul erau pe la începuturile orânduirii feudale cereale pe care se sprijinea alimentaţia de bază a populaţiei în mediul de viaţă Muscelean.
Cultura spirituală
Poreclele vizează, de cele mai multe ori, defectele fizice şi psihice ale oamenilor. De remarcat fenomenul, de altfel cunoscut, ca numele adevărat de familie, adesea, trece în umbră. Când cineva trebuie cunoscut şi recunoscut în sat de către consăteni, mai degrabă se identifică omul după porecla pe care o are.
Cultura tradiţionala şi învăţământul
În buna parte, cultura religioasa se asociază cu cea laică, cu totul empirică formând un tot. Învăţătura bisericească multă vreme s-a facut în limba slavona ori greceasca, oamenii stând în biserică "precum boii", neînţelegând ce se citeşte şi ce anume se cântă.
Cântece tradiţionale
Cântece tradiţionale precum: Cântecul lui Sfântu Vasile, Cântecul fetei şi al băiatului, Cântecul fetei.