Istoria localităţii Lereşti:
Epoca veche
Descoperirea arheologică din punctul "Măilătoaia" din satul Voineşti, efectuată de elevii şcolii din localitate sub directa îndrumare a profesorului de istorie Marin Bădescu şi a învăţătorului C-tin Becleanu, duce istoria comunei Lereşti până în perioada daco-romană.
Epoca medie
În Dicţionarul geografic al judeţului Muscel de la 1893 se spune că "În comuna, care a fost proprietatea Basarabilor, se văd ruinele unei vechi citadele pe care poporul o numeşte Cetatea Tătărască".
Epoca modernă
Tribunalul judeţean Muscel prin sentinţa nr. 79 din 25 iulie 1834 recunoaşte că toată moşia Lereşti şi cu 12 munţi s-au stăpanit din "vremuri imemorabile" de trei neamuri de seamă si anume: Lereşti, Băneşti şi Stâlpeni.
Epoca contemporană
Greutăţile imense generate de războiul mondial, care apăsau pe umerii oamenilor ca o povară, au dus la radicalizarea acestora, la creşterea conştiinţei lor, la declansarea unui puternic curent revendicativ şi prin promovarea unor forme superioare de luptă socială.
Mişcarea cooperatistă
Miscarea cooperatistă a avut realizări importante în comuna Lereşti. Banca Populară s-a înfiinţat în anul 1904. Un credit cu o dobândă de 10-15% era la îndemâna tuturor. Banca Populară a împrumutat şcoala şi biserica cu sume însemnate.
Populaţia şi mişcările ei
Referitor la populaţia comunei, cele mai întemeiate ştiri se referă la ocupaţii. Este de necontestat faptul că îndeletnicirea de bază a lereştenilor a fost, secole de-a rândul, păstoritul.