Istoria municipiului Câmpulung Muscel:
Cronica oraşului
În lipsa multor datări certe, se poate afirma deocamdată că, în secolele al XV-lea şi al XVII-lea, câmpulungenii au construit cele mai multe lăcaşuri, noi sau rezidite din temelie, în timp ce în secolul al XVIII-lea au ridicat patru biserici noi, au rezidit din temelie trei, şi au amplificat şi înfrumuseţat altele şapte.
Istoria veche
Mărturiile de cultură materială, atestate cantitativ şi diversificate cronologic, pe aria viitorului oraş, a împrejurimilor sale imediate, fixează obligatoriu atenţia, începând cu perioada bronzului timpuriu, respectiv cu anii 1700—1600 î.e.n., adică cu cea 36 de secole în urmă.
Istoria medievală
Deşi confirmat documentar ca cel mai vechi oraş medieval românesc, format între Carpaţi şi Dunăre, respectiv din anul 1300, începutul aşezării nu poate fi limitat, nici cronologic şi nici ca proces genetic la atestarea celei mai vechi mărturii scrise.
Istoria modernă
Se ştie că în trecutul său istoric, oraşul Câmpulung a fost reşedinţa fostului judeţ Muscel. Acest oraş a continuat să fie reşedinţa fostului judeţ Muscel şi după anul 1944, până în anul 1950. Prin noua împărţire a teritoriului patriei aplicată în anul 1950, judeţele s-au desfiinţat, nemaicorespunzând cerinţelor noi pe care le ridica dezvoltarea social-economică şi s-au înfiinţat regiunile şi raioanele ca unităţi administrative.
Istoria contemporană
În centrul istoric al aşezării nu s-a intervenit semnificativ până în prezent, acţiunile de modernizare şi înfrumuseţare rezumându-se la alinierea şi regularizarea străzilor, amenajarea sau constituirea unor spaţii urbane şi apariţia unor străzi de legătură noi, impuse de mărirea densităţii construcţiilor, ansamblurile noi de locuinţe (Flămânda, Vişoi, Grui) fiind ridicate în afara oraşului vechi.
Industria (Ieri și azi)
Industria orașului Câmpulung poartă pecetea înapoierii, caracteristică țării noastre în regimul burghezo-moşieresc. Puținele unități industriale, cu utilaj primitiv, sunt legate mai ales de existenţa unor materii prime pe care le oferă localitatea sau zona apropiată.