Dragobete

Dragobetele sărbătoarea tinereții și a iubirii!

nd se serbează Dragobetele?

Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii țineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiților, Cap de primavară, Logodnicul Păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată lună de primavară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieșirii ursului din bârlog). Este momentul în care natura se trezește, păsările iși caută cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intră și ei în rezonanță cu ea.

Dragobete

Cine este Dragobetele?

Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeș și iubăreț nevoie mare. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic el era la daci zeul care, ca un “nas cosmic”, oficia în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În decursul anilor această tradiție s-a extins și la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum a păsărilor ce se “logodesc” în acestă zi.

Motivația preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc “pasare” însemnând chiar “mesaj al cerului”.
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii…

Ce tradiții sunt de Dragobete?

Înainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: “Dragobetele sărută fetele!”.

Credința populară româneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriți de boli tot anul. Așadar: dimineața, îmbrăcați în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor și a altor plante miraculoase (folosite pentru descântece de dragoste), dacă vremea era urată se adunau la unii dintre ei acasă și se țineau de jocuri și de povești.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau fetele și băieții făceau frații de sânge.

În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieți și fete stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele și tămâioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru ca avea proprietăți magice (se spunea că e “născută din surâsul zânelor”) și putea face fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt și fragi fetele adunau apă de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor atunci când Dragobetele se ținea în luna martie.

La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României aceasta goana fiind numită “zburătorit”. Fiecare băiat urmarea fata care ii plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior și fetei ii plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Comunitatea este foarte interesata de ce se întâmpla, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunți vor merge toamna. După-amiază are loc petrecerea, unde toată lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu, dansează, cântă, se simte bine fiindcă se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului.

Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul și mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată la Dragobete. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară.

Pentru toți, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele ii va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în zilele cu sărbători religioase, doar iși faceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznețe care chiar iși doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai “pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.